”Lumea este o fereastră” – într-un film alegoric și plin de simboluri despre viața unei figuri marcante a culturii armene a secolului al XVIII-lea: Sayat-Nova.
”Acest film nu este povestea vieții unui poet. Realizatorii încearcă mai degrabă să evoce universul său interior, stările sale de spirit, pasiunile și frământările sale, recurgând la simboluri și la alegorii”, este titrat în debutul peliculei. Abordare chiar mai interesantă, știut fiind că filmele cu pretenții exclusiv biografice de cele mai multe ori eșuează fie din tentația de a epata, fie din insuficienta documentare ori chiar din dorința prea ardentă de a realiza un film total.
Filmul lui Parajanov, un maestru al mizanscenei rafinate și originale, a fost considerat de autoritățile ruse ale vremii ca nereflectând adecvat viața lui Sayat-Nova, și ca atare a fost redenumit ”Culoarea rodiilor” și chiar interzis. (Ciudată interzicere, fiindcă filmul regizorului armean nu este absolut deloc unul politic, singurul său ”păcat”, cu ghilimelele de rigoare, fiind misticismul… Dar probabil că și acesta a deranjat).
Pornind de la misterul creației divine și al alungării din Eden și continuând cu taina destinului unui artist autentic (”sunt cel ale cărui viață și spirit sunt frământare, neliniște”), Parajanov portretizează perfect nu un artist anume (chiar dacă s-a oprit asupra figurii legendare a poetului și muzicianului Sayat-Nova), ci, în primul rând, Artistul. Cu frământările, pasiunile, dorințele, aspirațiile și căderile sale.
Pornind de la Sayat-copil, urcând o simbolică scară către cunoaștere, și continuând cu celelalte etape ale existenței, filmul lui Parajanov abundă într-adevăr în metafore. Totul este simbol, fiindcă viața artistului este, în felul ei, simbolică, gravitând în jurul unor teme precum suferință, creație, ispită, păcat, devenire, cunoaștere, mântuire.
Sayat Nova este greu de clasificat: este și dramă, și film biografic, și musical, și peliculă de avangardă, într-un melanj inedit, dar foarte bine realizat artistic. Introducând în creația sa și elemente suprarealiste (are ceva din Jodorowsky, fără a pune însă pregnant accentul pe latura suprareală), Parajanov demonstrează, cinematografic, pas cu pas, că arta ne-a fost lăsată ca ghid în efemera aventură terestră.
Arta și credința – de la un moment dat, periplul eroului devine unul cu rezonanțe religioase, filmările făcute la mănăstiri fiind elocvente în acest sens.
Sayat Nova (sau The Color of Pomegranates, titlul impus) are însușirea rară de a fi în același timp un spectacol vizual și un film de idee.
Citatele cu care sunt impregnate succesiunile de cadre alese de regizorul armean pentru a-și prezenta povestea sunt extraordinare, profunde și îndeamnă la o meditație mai adâncă asupra existenței terestre. Doar un exemplu: ”Căutam un refugiu pentru iubirea noastră, dar pașii ne-au ghidat către Împărăția morții”.
Un element căruia i-am descifrat mai greu sensul a fost prezentarea unor scene de cruzime (moderată, totuși) asupra animalelor. Sporadice, dar repetate.
Regizorul se întreabă, prin vocea eroului său, de ce viața, care poate fi un dar minunat, este încărcată de suferință. Poate că, așa cum noi suntem cruzi cu animalele, și zeii sunt la fel cu noi, într-un carusel al devenirii și perfecționării care implică și această suferință…
Cronologia, în pelicula lui Parajanov, este una aproximativă – îl putem vedea pe Sayat-Nova copil, adult, bătrân, însă într-o ordine aleatorie.
”Lumea este o fereastră”, apare în mod repetat către final, întărind astfel ideea că lumea de dincolo este văzută drept ceva real, chiar dacă nu palpabil (cinefilul atent va putea observa, tot către sfârșit, și o aluzie evidentă la ”Hamlet”). O fereastră către cosmos. Sau către finalul unui șir de reîncarnări. Sau către infinit.
Regie: Sergei Parajanov
Scenariu: Sayat Nova, Sergei Parajanov
Actori: Sofiko Chiaureli, Gogi Gegechkori, Spartak Bagashvili, Medea Japaridze
Unde poate fi vizionat The Color of Pomegranates:
