Întrebarea de la care aş porni este una simplă, mai ales în plan teroretic. Până unde poate merge o dezbatere ”cu pretenţii” sau, mai bine zis, până unde ar fi normal să meargă şi în ce termeni ar trebui exprimată? Însă răspunsul ajunge să fie teribil de greu de dat, în special în practică, deşi recomandări de bun-simţ se pot face.
Agora era un spaţiu de dezbatere publică în antichitate.
(Conform Wikipedia, Agora era o piață publică a orașelor grecești antice. Aici, în fața poporului adunat, regele se prezenta, purtând sceptrul și făcea cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii. Poporul aclama cu ovații, sau, dacă nu era de acord, se exprima prin tăcere. La atenieni, adunarea poporului în agora se ținea de trei ori pe lună, dimineața. Toți cetățenii erau datori să fie prezenți la întrunire. Cine venea târziu pierdea dreptul la indemnizație. Orice cetățean avea dreptul să vorbească).
Desigur, în timpurile moderne astfel de obiceiuri au dispărut, iar, de când Internetul s-a încoronat rege al vieţilor noastre cotidiene, majoritatea dezbaterilor s-au mutat în spaţiul virtual.
Ce ne facem însă când dezaprobarea nu se manifestă prin tăcere, ci prin jigniri şi invective?
Peste tot se poate întâlni aşa ceva şi cred că, dacă am avea răbdare, am putea asista la prima luptă între gladiatori (până la moarte!), în care unul este pro-vaccin şi altul anti-vaccin COVID (sau oricare altă temă care ”împarte publicul în două”).
Dar nu despre acest fenomen vreau să vorbesc, deşi, sincer, unele dezbateri au ajuns să semene mai mult cu o satiră decât cu un lucru serios.
M-a frapat cum, de mai mulţi ani, pe site-urile autohtone consacrate dezbaterilor despre filmele favorite, în locul unor impresii civilizate (nu spun nici măcar pertinente, ci civilizate), majoritatea dialogurilor dintre cinefili degenerează până la urmă în insulte, unele chiar grave, în păreri exprimate total neacademic.
Demn de remarcat este că, în unele cazuri, orice ai face nu poţi să ieşi învingător dintr-o astfel de dispută. Dacă îţi place Lynch, eşti snob. Dacă nu îţi place, eşti incult. Dacă îl admiri pe Bergman, eşti intelectual cu ifose. Dacă nu, eşti terchea-berchea. Dacă îţi place un anumit film care nu întruneşte voturile majorităţii, vrei să pari interesant. Dacă îţi displace un blockbuster, aşijderea. Iar dacă n-ai nicio părere, eşti prost. (Nu am luat întâmplător exemplele, ci chiar am luat în calcul reacţii de pe un site de filme).
Din punctul meu de vedere, ecuaţia e relativ simplă (deşi, în fapt, problemele ridicate de un film pot fi mult mai complexe): publicul de mall nu va putea înţelege, decât cu unele rare excepţii, filmele de artă, iar cinefilul care admiră regizori de artă nu va putea gusta, decât tot cu anumite abateri nu prea frecvente de la regulă, filmele care azi ridică la cote înalte box-office-ul.
Însă de aici şi până la dezbateri care, chiar şi când nu folosesc un limbaj suburban, îşi propun să îi ridiculizeze şi să îi ”desfiinţeze” pe cei care au o altă părere mi se pare o cale lungă. În fapt, găsesc o lipsă de civilizaţie actul de a îţi revărsa toate frustrările şi neîmplinirile din viaţa personală asupra unui alt cinefil-internaut, fiindcă nu pot pune decât pe seama frustrării astfel de atacuri violente pornite de la discuţia… asupra valorii (sau chiar sensului) unui film.
Sigur, cel mai important este să aduci argumente în favoarea tezei pe care o susţii. Dar trebuie reţinut că şi argumentele pot fi subiective sau generate de viziunea prin prisma proprie, şi ca atare tot vor apărea păreri divergente.
(Ca argument în favoarea unor regizori celebri poate fi adus acela al testului timpului, ca şi cel al influenţei pe care au exercitat-o asupra cinematografiei mondiale. Dar nu înseamnă că toţi trebuie să aibă aceeaşi părere).
Esenţial este să ne dăm seama că este loc sub Soare pentru toţi şi că a ne face remarcaţi prin invectivele (sau părerile excesiv de tranşante, exprimate neelegant) aruncate în noua ”Agoră virtuală” este doar un gest infantil care, până la urmă, ne descalifică. Şi dăunează scopului iniţial, de a ajunge la un progres prin confruntarea de păreri.
