Tini Zabutykh predkiv (Sergei Parajanov, 1965)
O experienţă cinematografică unică, de neuitat, apelând în egală măsură la impact vizual, simbolistică şi tradiţii etnografice.
O experienţă cinematografică unică, de neuitat, apelând în egală măsură la impact vizual, simbolistică şi tradiţii etnografice.
Un film realist, dar şi încărcat de simboluri, în care Zvyagintsev creionează o epocă modernă dezumanizată, rece, frustă, care mai poate fi salvată doar prin puterea iubirii.
Filmul contemplează, înregistrează și livrează o frescă a sentimentelor umane, universal valabilă.
O dramă psihologică ce atinge uneori profunzimi uluitoare, un film în care deznădejdea şi suferinţa umane, provocate de ororile războiului, ating cota cea mai înaltă.
Mihalkov, perfect capabil să construiască un film nou folosind rețeta unei capodopere, la distanță de jumătate de secol de cinema.
Un film cu o autenticitate documentaristică, cu imagine superbă, editată și montată cu meșteșug, cu o poveste sfâșietoare, dar, mai ales, un film cu suflet.
Într-un film construit cu artă și înțelepciune, mesajul lui Zvyagyntsev îşi face loc într-un mod extraordinar de delicat.
Îți trebuie doar răbdare și foame de idei pentru a ajunge la miezul filmului lui Zvyagintsev.
Dialoguri rafinate într-un film până la un punct didactic, demonstrativ.