• Mihai Gîndu

City Lights (Charles Chaplin, 1931)

În egală măsură film cu puternic mesaj social şi romanţă tristă, turnat într-un mod aparte, cu un Chaplin întrecându-se pe sine, City Lights este o creaţie memorabilă a cinematografiei.

recenzie film City Lights Charles Chaplin

”Locuitorilor acestui oraş le dedicăm acest monument: pace şi prosperitate”, apare scris, la o ceremonie, chiar în debutul filmului. Numai că se deduce lesne că lozinca acoperea minciuna şi demagogia care tronau, de fapt.

Simbolic, la dezvelirea monumentului, sub copertina protectoare, chiar pe statuie, se afla ascuns un vagabond.

Apariţia sa scandalizează publicul, numai că adevăratul scandal se găsea în altă parte şi este valabil, din păcate, în foarte multe epoci şi în foarte multe forme de orânduire socială: diferenţa între vorbe şi fapte, între aparenţe şi realitate, cei foarte bogaţi, care deţin puterea, mistificând foarte des adevărul şi căutând doar să obţină avantaje proprii, în dauna celorlalţi.

Acelaşi cerşetor va admira ulterior o statuie înfăţişând un nud feminin, pentru ca apoi să intre într-o aventură cu multe peripeţii.

Interpretat într-un stil personal, inimitabil de cel care avea să rămână în memoria cinefililor de pretutindeni cu supranumele de ”Charlot”, vagabondul este un personaj doar aparent simplu şi, cu siguranţă, seducător prin candoarea sa şi valoros prin principiile morale.

Acesta se îndrăgosteşte de o florăreasă oarbă (interpretată excelent de Virginia Cherrill), care, în mod simbolic, deşi privată de bunul cel mai de preţ (vederea), oferea lumii ceva la fel de valoros: florile, simbol al iubirii şi preţuirii celui de lângă tine.

”Mâine, păsările vor cânta”, îi spune vagabondul unui necunoscut (Harry Myers) pe care îl salvează de la sinucidere, revelându-i astfel un adevăr preţios: indiferent câtă durere este în sufletul nostru, trebuie să fim prezenţi la întâlnirea cu zorii zilei următoare, cu frumuseţea pe care natura şi viaţa ne-o pot oferi.


Desigur, comicul nu lipseşte din pelicula scrisă şi regizată de Charles Chaplin, dar este doar în cantitatea necesară unei pelicule în esenţă dramatice. E discutabil cât este comedie şi cât dramă, dar odată ce cortina cade îţi vei da seama că ai vizionat un film serios, cu mesaj autentic.

Coloana sonoră este de asemenea excelentă, iar tema principală m-a dus cu gândul la bucuria de a trăi şi la triumful vieţii în faţa a tot ce înseamnă nedreptate şi suferinţă.

Întâmplător sau nu, eroul ajunge în lumea pe care o detesta atât şi o parodia, a oamenilor bogaţi, fiindcă cel pe care îl salvase de la sinucidere era un milionar excentric. Cei doi se vor împrieteni, însă numai până la un punct, fiindcă, pe de o parte, vagabondul nu se putea acomoda cutumelor şi ifoselor seratelor cu pretenţii din ”high-life”, iar, pe de alta, bogătaşul avea toane, fiind extrem de binevoitor cu prilejul unor astfel de petreceri, când mai şi bea ceva, şi alunecând într-o dispoziţie contrară a doua zi, la trezire.

Fata pe care o iubea este ameninţată cu evacuarea din cauza neplăţii chiriei (din nou problema diferenţelor sociale), aşa că eroul, care pozase la rândul său în bogătaş, trebuie să facă uz de toată priceperea pentru a face rost de bani. Boxer de ocazie, se dovedeşte brav, dar pierde, apoi, reîntâlnindu-se cu milionarul, mai întâi primeşte chiar mai mult decât avea nevoie, pentru a fi din nou repudiat şi a trebui să se justifice în faţa oamenilor legii pentru un furt pe care nu-l comisese.

In extremis, reuşeşte să-i dea bani fetei atât pentru chirie, cât şi pentru operaţie, dar trebu