The Hours (Stephen Daldry, 2002)

Un film bazat pe întrepătrunderea a trei destine, ale unor femei care simt că propria viață nu le mai aparține, o peliculă despre depresie dusă la extrem și despre dedublare.

Ecranizarea romanului omonim al lui Michael Cunningham, The Hours propune spectatorului un fir narativ neobișnuit: întrepătrunderea a trei povești diferite, plasate în epoci diferite, în care destinele unor femei au un fir comun, deși greu de localizat într-un plan al realității concrete (finalul va oferi însă câteva conexiuni nebănuite). 

Prima dintre ele este celebra scriitoare Virginia Woolf (care, după cum se știe, s-a sinucis la vârsta de 59 de ani, în 1941, înecându-se în apele Râului Ouse), a doua este Laura Brown, o femeie care citește, în Los Angeles-ul anilor ’40, romanul ”Doamna Dalloway”, al Virginiei Woolf, și este transfigurată de lectură, iar a treia, Clarissa Vaughn, un fel de versiune modernă a doamnei Dalloway, în New York-ul contemporan.
Demn de remarcat este că, deși o astfel de suprapunere pare cam greu de realizat cinematografic, Stephen Daldry reușește acest lucru aproape la perfecție, având abilitatea și inspirația de a trece spectatorul prin toate aceste planuri fără prea multe asperități, făcându-l să simtă că participă la urzeala acestui fir invizibil.

Scena de început, cu lectura scrisorii de adio a Virginiei Woolf către soțul său, însoțită de imaginile în care aceasta pășește în râu (va fi și cea de final), se constituie în deschiderea întregii succesiuni de evenimente, care se vor intersecta tangențial.
Destinele tuturor celor trei femei sunt încărcate de tragism: viața Virginiei Woolf a fost marcată aproape permanent de dezechilibrul și sfâșierea interioară care în cele din urmă au împins-o către suicid, Laura Brown va suferi de depresii și contradicții similare (dacă s-ar da și Oscarul pentru o singură scenă, cea dinspre final când Laura plânge în hohote, într-o altă cameră, dar mimează verbal echilibrul în dialogul cu soțul ei i-ar fi adus cu certitudine această distincție Juliannei Moore), iar Clarissa Vaughn (Meryl Streep) are o relație complicată de amiciție cu Richard, un artist de mare talent, dar depresiv și bolnav de SIDA.

Totul e complicat în filmul The Hours, deși uneori se ascunde sub aparențe simple. Spectatorul este invitat să pătrundă în abisurile psihologice ale personajelor, să le descifreze ”eul” interior – atât cât acest lucru este cu putință, desigur.
Viața socială a personajelor din film constă mai mereu în ”salvarea aparențelor”, într-o dedublare menită să ascundă adevăratele lor sentimente și trăiri. 
Se poate aduce în discuție și un anume defetism, o anume blazare și alunecare în zona întunecată care caracterizează eroinele, dar deși ca mesaj e discutabil (nu trebuie, moral vorbind, să alegi sinuciderea sau abandonarea unui copil), ca realizare artistică peliculei regizate de cineastul britanic nu i se pot reproșa prea multe.

Nicole Kidman interpretează extraordinar rolul Virginiei Woolf, alternând perioadele de luciditate cu cele frizând nebunia, reliefând tulburările și neliniștea care îi caracterizează pe toți artiștii autentici, sortiți însă și să ducă o viață de om obișnuit căreia nu întotdeauna li se adaptează. Însă la fel de remarcabilă e interpretarea Juliannei Moore, care aș îndrăzni să spun că face rolul vieții cu personajul Laura Brown, deși nu a fost distinsă cu Oscar, iar Meryl Streep (Clarissa Vaughn) se situează la aceleași standarde înalte ale actoriei cu care ne-a obișnuit.

Dacă unora povestea le-ar putea părea cam pretențioasă și sofisticată, alții vor aprecia cu siguranță tocmai originalitatea scenariului. În orice caz, fie că agreați story-ul sau nu, regie și interpretare mai bune decât în The Hours cu greu veți găsi în altă parte, iar per ansamblu rezultă un film care nu trebuie să lipsească din colecția niciunui cinefil.

Regie: Stephen Daldry

Scenariu: David Hare, Michael Cunningham (roman)

Actori: Nicole Kidman, Julianne Moore, Meryl Streep

Unde poate fi vizionat The Hours: