Peliculă care tratează tema (auto)analizei psihologice, a introspecției, dar cu părți care pot fi asimilate și satirei de moravuri, o realizare complexă care se situează printre realizările de top ale lui Bergman.
Film extrem de complex şi de inovator pentru epoca în care a fost realizat, m-a surprins mereu prin alternarea halucinantă, pe alocuri genială, a unor cadre din prezent şi trecut, imaginar şi real. Procesul de conştiinţă pe care şi-l face (şi este îndemnat să-l facă) profesorul are rezultatul logic al unei pledoarii pentru iubire şi altruism, în dauna orgoliului şi a monumentelor închinate propriului ego.
Personajul central al peliculei lui Bergman, profesorul Isak Borg, pune încă de la început o distanță între el și societate, spunând: ”Relația noastră cu ceilalți constă de multe ori în a discuta și a judeca comportamentul și caracterul celor învecinați – pentru mine, aceasta a însemnat o retragere voluntară din aproape toate actele sociale”.
După ani îndelungi de muncă rodnică, pe care nu îi regretă, pe tărâmul științei (în speță, al medicinei), pentru profesorul Borg, aflat la vârsta senectuții, a venit un timp al bilanțurilor. Acum văduv, profesorul are un fiu, tot medic, și o mamă încă activă și lucidă, în pofida vârstei înaintate. Universitatea din Lund urmează să îl distingă cu un doctorat onorific pentru toate contribuțiile sale.
Visul straniu pe care îl are în preajma evenimentului – se afla pe străzile orașului, golite de oameni și cu ceasuri cu cadranele vide – este un simbol pentru faptul că, la capăt de drum, profesorul se află într-o profundă căutare de sine, dar integrată (potențial) în lumea în care trăiește. Dar sterilă. Astfel, devine incapabil să găsească un liant autentic între el și lume.
În continuarea coșmarului cu tentă suprarealistă, un sicriu cade dintr-un dric, iar Borg se vede pe el însuși.
În viața reală, profesorul este un caracter puternic, un om inteligent, dar dominat de o bună doză de sarcasm și de egoism. Aici pare a fi principala sa problemă, alături de eterna dilemă, pe care Bergman o evidențiază cu har: Ce facem în viață? Ne dăruim celorlalți sau ne închidem într-o carapace a egocentrismului? În ce măsură urmăm rațiunea și în ce măsură sentimentele?
În drum spre Lund, călătorește împreună cu nora sa, Marianne, iar discuțiile cu aceasta (profund rănită de relația cu Evald, fiul profesorului, la fel de insensibil ca și tatăl său), îi vor adânci și mai mult dilema: este un inadaptat căutând voalat afecțiunea și recunoașterea celor din jur sau un mizantrop insensibil? Bergman tratează cu multă subtilitate și înțelegere a naturii umane această temă.
Apropierea de natură, de fragii sălbatici, după un drum lung și o discuție care-l golise de energie, îl face pe Borg, pentru câteva momente, să se simtă mai sentimental. Mai uman. Dar în același timp se întoarce în trecut, la scene care îl vor pune din nou în dificultate în relația cu ceilalți.
Confuzia care îl cuprinde pe profesor (excelent interpretat de Victor Sjöström) când este invitat să răspundă la întrebarea ”Care este principala îndatorire a unui doctor?” relevă o dată în plus natura problemei sale: este un excelent profesionist, dar ca om mai are multe de învățat.
Rememorarea unor scene din trecut, inclusiv unele în care aparea alături de soția sa, între timp decedată, sub pretextul unei imaginar-onirice călătorii în timp de factură inițiatică, va pune accentul pe principalul mesaj al filmului: viața este un mare test. Un test în care contează ce atitudine ai față de semeni, în ce măsură îi înțelegi și îi iubești, cât ești de dispus să fii altruist în dauna interesului propriu, cel mai adesea meschin – și nu câte distincții ai sau câte onoruri ai primit. Iar, dacă nu treci testul, pedeapsa este singurătatea, după cum îi relevă straniul ghid care îl însoțește pe parcursul unei părți a drumului.
Smultronstället este un film care tratează tema analizei psihologice, a introspecției, dar anumite părți pot fi asimilate și unei satire de moravuri – personajele sunt, în majoritate, teatrale, ușor caricaturale, dând la iveală o sumedenie de tare de caracter pe care încearcă să le mascheze.
Mesajul final pare a fi că, poate, la capătul drumului (al vieții) vom înțelege, în sfârșit, lecția. Vom trece testul. Pentru a nu o lua veșnic de la capăt, având ca pedeapsă supremă singurătatea.
Regie: Ingmar Bergman
Scenariu: Ingmar Bergman
Actori: Victor Sjöström, Bibi Andersson, Ingrid Thulin, Gunnar Björnstrand
Unde poate fi vizionat Smultronstället:
