• Mihai Gîndu

Bridgerton (2020-)

Un serial de epocă ce încearcă să ne introducă în înalta societate din Anglia anilor 1800, însă păcătuieşte printr-un scenariu prea simplist, intrigă frivolă şi uneori scene sau atitudini care strică ansamblul.


recenzie serial TV Bridgerton

Bridgerton este un serial de epocă şi, totodată, o realizare care aruncă o privire ironică asupra societăţii din Anglia anului 1810: tinerele moştenitoare sunt văzute ca o ”marfă”, invidiile, aerele de superioritate, intrigile de alcov nu lipsesc – pe scurt, avem toate ingredientele unei satire sociale cu parfum de modă veche.

Însă poate producţia americană să ofere ceva în plus, o pasiune mistuitoare, o intrigă diabolică, o profunzime a unei replici?

Deocamdată, în startul seriei, se pare că trebuie să ne mulţumim cu ”peisajul” frivol şi cu scenele de sex (din mai multe episoade, deşi nu în toate) sau cele de box (din al doilea şi al patrulea) care, deseori, sunt la fel de nepotrivite ca şi cum ai introduce cadre de amor torid ori de luptă într-un film despre lagăre sau într-un documentar despre călugăriţe.


Tânăra Daphne (interpretată foarte bine de Phoebe Dynevor, care este o surpriză realmente plăcută, în schimb aş spune că rolurile în general au o anumită platitudine, nivelare, deşi actorii se achită cât pot de bine de sarcini), aparţinând bogatei familii Bridgerton, îşi face intrarea în această lume care era populată nu doar de nobili, dar şi de şarlatani.

Impresia pe care o lasă primul episod este că avem de-a face cu un serial vizionabil, dar care nu epatează prin nimic.

Este o cronică acidă, dar destul de anostă şi predictibilă.


Totuşi, principalele atuuri ale serialului sunt că este plăcut vizual şi de la un moment dat apare şi dramatismul (într-o oarecare doză), atât de necesar pentru a condimenta acţiunea.

Însă impresia de amestec în care sunt aruncate o mulţime de ingrediente, de la cele care se vor picante până la cele ”politically correct”, fără ca ansamblul să strălucească, este întărită şi de următoarele episoade. Al treilea este totuşi mai bine realizat, mai aproape de ceea ce am fi aşteptat, deşi i-aş reproşa un singur lucru: intriga stupidă şi cu un curs abrupt între Daphne şi ducele de Hastings, o evidentă ”forţare” regizorală.

Intenţia e bună, dar realizării îi lipseşte ceva. Este prea superficială şi lipsită de miez, chiar în condiţiile în care s-a intenţionat (şi s-a şi reuşit) creionarea unor personaje frivole, pe alocuri caricaturale.

Bridgerton, în opinia mea, este genul de serial care porneşte de la o intenţie lăudabilă, însă este slab exploatată artistic, şi asta nu din cauza actorilor.

Costumele sunt atrăgătoare, interpretarea actorilor este decentă, dar intriga rămâne ceva elementar, la nivel de bârfă şi discuţie frivolă.

Totuşi jocul subtil al