Un punct de reper în cinematografia universală, un film ca un diamant: valoarea lui artistică nu se va diminua niciodată.
Jules Dassin a fost unul dintre numele aflate pe lista neagră a cineaștilor cărora li s-a refuzat dreptul de a lucra la Hollywood, fiind socotit că ar fi avut simpatii sau apartenență la ideologia comunistă. Doar că, în acest caz, exact includerea pe infama listă, nevoia de a lucra și criza financiară personală inerentă l-au condus pe Dassin în Europa și la proiectul Rififi. Acest film turnat într-un veritabil exil i-a definit nu numai stilul, dar i-a determinat întreaga carieră de regizor și a modelat cinematografia de gen.
Despre Rififi se pot scrie multe, atât timp cât a facut istorie. François Truffaut însuși spunea că este cel mai bun film noir pe care l-a vizionat. Alături de Bob le Flambeur al lui Jean-Pierre Melville, Rififi este considerat astăzi filmul care a influențat puternic cinematograful francez, în special Noul Val. Acest lucru s-a întâmplat după ce ambii regizori, aproape simultan, au abordat în cele două pelicule o temă frecventă, aceea a întunecatei lumi a gangsterilor. În cazul lui Rififi, reluarea tematicii nu l-a împiedicat pe Dassin să inoveze și să își construiască personajele, imaginea și povestea însăși într-o manieră nouă, de o expresivitate fără precedent și cu o compoziție inteligentă, în așa fel încît filmul său să fie considerat și astăzi un deschizator de drumuri.
Intraductibilul titlu al peliculei contribuie la unicitatea pe care Dassin a imprimat-o operei sale. „Rififi” aparține argoului francez și are sensul aproximativ de conflict brutal ori forță.
Tony (Jean Servais) este personajul principal al acestei povești cu gangsteri, proaspăt ieșit din închisoare după ce executase o pedeapsă de cinci ani pentru un jaf. Trecut de prima tinerețe, Tony este un hoț cu onoare care pune preț mare pe codul nescris al gangsterilor. Jo Suedezul (Carl Moehner) și Mario (Robert Manuel) sunt mai tinerii săi camarazi și colegi de “breaslă”, fiind însă preocupați de spargeri mărunte care să le asigure ziua de mâine. Atunci când ei pun ochii pe vitrina unui magazin luxos de bijuterii, cu gândul de a fura ceea ce este expus, Tony intervine. El este cerebral și perfect capabil să orchestreze o spargere inteligentă, cu o miză mult mai mare: conținutul seifului magazinului le va asigura tuturor un trai fără griji. Ingeniosul său plan presupune o conlucrare precisă între membrii echipei, nicio greșeală nefiind permisă. În acest fel, scăparea lor este asigurată și vor executa jaful perfect. Echipa va fi completă prin cooptarea unui “specialist” în deschiderea seifurilor: Cesar, interpretat de Dassin însuși.
Tocmai secvențele jafului formează nucleul filmului. Cu o întindere de peste o jumătate de oră, acestea nu conțin dialog ori muzică. În toiul nopții, echipa de spărgători lucrează într-o liniște mormântală. Viziunea lui Dassin de a contura o astfel de atmosferă aduce un plus covârșitor de realism precum și un suspans greu, care ține spectatorul cu sufletul la gură. Secvențele sunt memorabile, gândite cu o meticulozitate extraordinară și cu o atenție uriașă la detaliu. Ele au devenit probabil cele mai imitate secvențe din filmele de acțiune în care are loc un jaf. Melville însuși a preluat ideea în Le Cercle Rouge, film turnat cincisprezece ani mai târziu.
Remarcabilei construcții a secvențelor jafului i se alătură o apăsătoare compoziție a personajului principal. Posac, tăcut, singuratic, aproape introvertit, Tony emană o forță neașteptată pentru un individ pe care tuberculoza pare că îl va învinge în orice moment. El va răzbuna sângeros răpirea fiului lui Jo Suedezul, al cărui naș este. Într-o atmosferă tensionată și brutală, dominată de rivalitatea cu o altă grupare interlopă condusă de un șef fără scrupule (interpretat de Marcel Lupovici, actor de origine română), Tony pare că se află în elementul lui și că nimic nu îl poate clinti. Lui Dassin i se datorează excelenta alegere a lui Jean Servais în rolul principal, un actor cu resurse ample, căruia rolul i s-a potrivit perfect. Detașat, rece si cinic, Servais amintește parcă de excepționalul Jean Gabin din Touchez pas au grisbi.
Cu imagini capturate noaptea, în penumbră ori în zile cenușii și înnorate, Dassin creionează un Paris întunecat a cărui atmosferă cadrează perfect cu profilul personajului principal. Cu multe secvențe de exterior, Parisul anilor 50 apare explicit, amănunțit, doar că altfel de cum îl știm noi. Este un oraș monocrom, al interlopilor, al bandelor sângeroase de gangsteri fără onoare, fără milă și fără sentimente, un oraș al lăcomiei și al morții.
Dassin își desăvârșește opera, potențând filmul cu un gram de umanitate care atribuie un suflet acestei povești sumbre: atașamentul lui Tony pentru fiul lui Jo Suedezul, vendetta solitară împotriva răpitorilor acestuia și finalul imprevizibil și palpitant în care inocentul copil îndrepta pistolul de jucărie către salvatorul său rănit, aduc o imaginară pată de culoare într-un decor mohorât al crimei și trădării.
Dassin inventează prin Rififi un punct de reper în cinematografia universală și ne dăruiește un film ca un diamant: valoarea lui artistică nu se va diminua niciodată.
Regie: Jules Dassin
Scenariu: Jules Dassin, Auguste Le Breton (roman)
Actori: Jean Servais, Carl Möhner, Robert Manuel
Unde poate fi vizionat Du rififi chez les hommes:
