Un film fără impact real asupra spectatorului, cu relaţii între personaje dezvoltate superficial şi incomplet, care merită totuşi vizionat pentru interpretarea actoricească şi unele secvenţe din final.
Thomas (Niels Schneider) este un tânăr care revine la ferma unde copilărise, aflând că mama sa este foarte bolnavă. Acolo se întâlneşte cu Mona (fosta parteneră a fratelui său, Mathieu), care locuia împreună cu băieţelul, Alex.
Scenele şi dialogurile de început mi s-au părut banale, neconvingătoare. Băieţelul are o criză de personalitate, în casă erau multe sticle de vin fiindcă (aflăm) tatăl lui Thomas ”se lăsase de băut de când se îmbolnăvise soţia” (mama lui Thomas), Mona se învârteşte prin bucătărie şi cam atât.
Mi se pare cam clişeic, lipsit de conţinut.
În continuare, mama, aflată pe patul de moarte, îi spune lui Thomas că băieţelul ”e cel mai frumos”, asta după ce tatăl îi atrăsese atenţia să nu mai folosească bicicleta fratelui său.
Paradoxal, impresia pe care am avut-o după primele 20 de minute din film a fost că singurul lucru demn de reţinut este interpretarea absolut meritorie a lui Niels Schneider, un actor despre care nu cunoşteam prea multe.
Adèle Exarchopoulos (în film, Mona) are şi ea o prestaţie decentă – însă acest film a luat premiul pentru scenariu (Cel mai bun scenariu, la Festivalul de Film de la Veneţia, 2019), nu pentru interpretare. Drept urmare, am aşteptat să se întâmple ceva notabil (altceva în afară de previzibila relaţie în care vor intra Thomas şi Mona, deja obligaţi de regizor să înnopteze în acelaşi apartament, chiar dacă în paturi separate…).
(În plus, ai senzaţia că acţiunea s-ar putea petrece pe plaiuri dâmboviţene, fiindcă Thomas îi face duş micului Alex şi îl întreabă ”cum e apa?”, iar acesta răspunde: ”rece”…).
Tânărul Thomas află câteva elemente noi despre activităţile (de la cele politice până la cele casnic-gospodăreşti) fratelui şi tatălui său, ca şi despre un accident de vânătoare, povestite de alţii, dar nici acestea nu mi se par a aduce un dramatism real peliculei.
În opinia mea, lipsesc acel dram de pasiune şi chiar de nebunie (cu ghilimelele de rigoare) pe care le au marile creaţii cinematografice. Personajele nu par reale, ci caligrafiate cu creionul pe o coală de hârtie goală. Nu transmit emoţii, nu stârnesc curiozităţi majore.
Totuşi, dialogul dintre Thomas şi Mona, când aceasta revine de la lucru (Thomas fiind rugat să aibă grijă de micuţ) este mai aproape de ce ar fi trebuit să fie ”scheletul” întregului film – este ceva mai închegat, mai realist. Şi bine jucat de actori.
Un element-surpriză, de data aceasta bine gândit, este introdus atunci când Thomas află care au fost circumstanţele reale ale dispariţiei fratelui său. Nu detaliez, pentru a nu strica surpriza, dar aruncă într-o altă lumină totul.
Scena de dragoste între cei doi (Thomas şi Mona), pe pământul în care Thomas se aruncase după ce aflase de decesul mamei sale, are valoare de simbol (o viaţă începe după ce o alta se încheie), şi asta este partea cea mai reuşită, în schimb poate părea nenaturală în contextul dat.
Trebuie spus totuşi că Revenir aduce un anume… reviriment artistic în partea de final (mai tensionată, mai bine realizată), asemeni unei echipe conduse pe tabelă care întoarce rezultatul şi egalează în prelungiri. Spun egalează, fiindcă nu ”marchează decisiv”, replica repetată din final cu reparatul conductei neputând aduce acel sfârşit care să impresioneze cu adevărat spectatorul.
Relaţiile dintre personaje sunt conturate superficial, exploatate insuficient: nu e clar ce sentimente se nasc cu adevărat între Thomas şi Mona (iniţial solidaritate, apoi o relaţie intimă, dar ce urmează după?) şi nici între Thomas şi tatăl său (nu credem că faptul că primul întinde o mână după ce al doilea căzuse în pădure sau că se oferă să ajute la treburi gospodăreşti poate duce la stingerea unui conflict de natură morală, chiar dacă deducem că fiul nu era atât de vinovat pe cât lăsa să se înţeleagă tatăl).
Totuşi, pentru a fi corect, merită o vizionare, în special pentru interpretarea actoricească şi pentru o anumită tensiune care se creează în momentele cele mai veridice şi mai reuşite.
Regie: Jessica Palud
Scenariu: Diastème, Philippe Lioret, Jessica Palud, Serge Joncour (roman)
Actori: Niels Schneider, Adèle Exarchopoulos, Roman Coustère Hachez
