Matt and Mara (Kazik Radwanski, 2024)

Un film bazat mai mult pe prim-planuri, aparatul de filmat mulându-se pe rolul unui voyeur care urmărește personajele.

recenzie de film Matt and Mara, Kazik Radwanski, 2024

E ceva dezarmant la un film ca Matt and Mara (2024), al patrulea lungmetraj al cineastului canadian Kazik Radwanski, care pare să cuprindă frânturi din conversații ce-ți lasă impresia că le-ai purtat și tu cândva. Familiaritatea asta te face să empatizezi de la început cu cei doi protagoniști aparenți, chiar dacă uneori personajele par antipatice sau fac lucruri ușor de criticat. Așa cum e clar din titlu, filmul se concentrează pe relația dintre Mara, interpretată de Deragh Campbell, și Matt, jucat de Matt Johnson, cunoscut și pentru rolul său din BlackBerry (2023), film pe care l-a co-scris și regizat. Campbell și Johnson nu sunt la prima colaborare cu Radwanski, ceea ce se vede și în felul în care protagoniștii jucați de cei doi relaționează pe parcursul filmului, care nu are nevoie de mai mult de 80 de minute pentru a-și spune povestea.

Filmul începe cu o scenă pe cât de banală, pe atât de înșelătoare. Cele două personaje se întâlnesc pe holurile universității unde Mara predă un curs de scriere creativă (după câte se pare, axat pe poezie). Prima interacțiune dintre cei doi, în fața intrării în sala de clasă, creează impresia unei dinamici în care Mara este elementul stabil și dominator, iar Matt este cel stângaci, cel dornic să reia legătura printr-o vizită surpriză. Se bâlbâie puțin și este expediat cu un „O să-ți dau un mail, ok?” Însă în cadrele imediat următoare o vedem pe Mara ușor tulburată, încercând să se adune și să-și înceapă prelegerea în fața clasei. O vedem în prim-plan, zâmbind, când Matt se furișează și el în clasă pentru a asista la ora ținută de vechea lui prietenă.

Inversiunea aceasta a raportului de putere dintre cei doi este apoi întărită cu fiecare nou segment al filmului. În timpul unei conversații purtate într-o cafenea, lucrurile se limpezesc puțin: Mara și Matt sunt scriitori, doar că prima n-a reușit să mai publice nimic de foarte mult timp, iar dintre cei doi pare că ea este cea care tânjește după o oarecare validare din partea lui. Tot în aceeași scenă avem un cadru în care camera refocalizează pe chipul Marei, fix în momentul în care, surprinsă de o replică a lui Matt, ea pare că vrea să spună „Nu cred că te interesează opinia mea cu adevărat. Nici măcar nu m-ai întrebat la ce carte lucrez acum. Nu mă vezi ca pe un egal”, dar totuși nu o spune, nu explicit. Însă spectatorii pot umple acel gol foarte ușor, având în vedere restul discuției.

Filmul arată ca un lung șir de conversații întrerupte, fragmentare care se reflectă și în felul în care este editat, montajul piperat cu elipse fiind realizat de Ajla Odobasic. Matt and Mara este a treia colaborare dintre Odobasic și regizorul Kazik Radwanski, după How Heavy This Hammer (2015) și Anne at 13,000 Ft. (2019). Spectatorul e aruncat deseori în mijlocul unui schimb de replici, o ceartă sau o conversație ce pare importantă, fără a fi lăsat să urmărească desfășurarea acestora până la capăt. De altfel, lipsa unei concluzii clarificatoare are menirea să oglindească natura relației dintre Matt și Mara.

Alte momente subliniază acest tablou al relației dintre cei doi, în care Mara este cea care se simte inadecvată, cum ar fi scena în care ea citește textele de pe coperta a patra a cărții lui Matt. Aflăm că acesta a publicat două cărți și că imaginea lui în lumea literară canadiană e aceea a unui scriitor angajat politic, care se agață de subiectele la modă ca „schimbarea climatică” și „capitalismul târziu”. Vedem apoi dedicația scrisă de Matt pe prima pagină a exemplarului oferit Marei: „În caz că ai uitat cât de enervant sunt… Cu drag, Matt”. Însă ce ne atrage atenția este bilețelul lipit deasupra dedicației. În primul rând, de ce un bilețel? De ce nu putea fi scris acel mesaj chiar pe pagină, în continuarea celuilalt? Dar citindu-l, începem să ne dăm seama: „Hey! Mara!! Am furat jumătate din ideile astea de la tine așa că m-am gândit că-ți sunt dator cu un exemplar gratis… Sună-mă!”. Poate părea genul de compliment pe care un prieten-scriitor îl oferă altuia cu care obișnuiește să vorbească frecvent despre ideile și munca sa, până în punctul în care nu mai știe ce idei au fost ale lui și care ale celuilalt. Însă acel „Sună-mă” sugerează o înstrăinare, iar faptul că mesajul acesta, în care Matt își recunoaște un fel de „vină” îmbinată cu o formă de recunoștință, este scris pe un bilețel lipit, care poate fi rupt și distrus, care nu este, într-un fel, permanent, subliniază și altceva: ezitarea lui Matt în a-și asuma ceva, ezitare sub egida căreia stă întreaga relație cu Mara, lucru pe care ea i-l reproșează într-o scenă din a doua jumătatea a filmului. Reproșul vine după ce, în timpul unui drum făcut împreună peste graniță, Matt trece o linie roșie, făcând un pas care ar trebui să vină cu o asumare explicită, asumare care nu doar că nu vine, dar este contrazisă de ceea ce face ulterior.

Ce pare clar pe parcursul filmului, este nesiguranța Marei în raport cu prietenul ei, care este un scriitor consacrat. După ce citește laudele de pe spatele cărții lui Matt, ea își verifică propria notă biografică de pe site-ul universității unde predă. Vedem că Mara este lector asociat (contract lecturer). Cu alte cuvinte, precaritatea poziției ei ca scriitor, ca artist, este dublată de precaritatea poziției ei în mediul academic. La asta se adaugă nesiguranța Marei în relația cu soțul ei, Samir (Mounir al Shami). Mai multe secvențe presărate de-a lungul filmului creează portretul unei căsnicii în care Mara se simte lăsată deoparte. Vedem asta, mai întâi, într-o scenă în care Mara planifică drumul peste graniță, în Ithaca, unde urmează să participe la o conferință, dar este ignorată de soțul ei. Samir trebuie să o conducă, ceea ce până la urmă nu se va mai întâmpla, permițându-le Marei și lui Matt să facă o călătorie de la care ne așteptăm, evident, să ducă la ceva mai mult. Apoi, într-un alt moment al filmului, după ce pleacă de la o petrecere organizată de prietenii lui Samir, Mara își manifestă neplăcerea în a fi fost prinsă în colț de aceștia, pentru simplul fapt că nu are aceeași pasiune pentru muzică pe care par să o aibă soțul ei și apropiații lui. O scenă ulterioară ne arată o mică schimbare în raportarea Marei față de partenerul ei: atunci când ies împreună la alergat, Mara îi cere lui Samir ca de data aceasta să nu o mai lase în urmă, exprimând destul de direct neatenția lui în ceea ce privește nevoile și slăbiciunile ei. Pe parcurs, Samir are o crampă și, de data aceasta, este rândul Marei să-l lase în urmă.
În paralel cu aceste secvențe, avem momente în care Matt pare a fi un companion mult mai potrivit pentru Mara, fără a fi unul perfect. La o petrecere cu colegii ei din facultate, Mara vine însoțită de Matt, care se integrează perfect în grupul de scriitori și universitari.

Tonul filmului, pe care Radwanski îl conturează de la început ca fiind unul relaxat, intim, aproape complice, nu ne face să ne așteptăm la o turnură de situație sau o schimbare majoră, ci mai degrabă la mici „conflicte dramatice”, prin care relația celor doi protagoniști se clarifică treptat. Fel de fel de situații comice în care apropierea dintre Mara și Matt creează percepția că sunt căsătoriți sau că formează un cuplu le permit celor doi să mimeze o relație și să joace în scenete în care posibilitatea neîmplinită care planează asupra lor se actualizează, fie și pentru câteva momente, fie și în fața unor străini pe care probabil nu-i vor mai vedea vreodată.

Componenta narativă care dă o greutate emoțională interacțiunilor dintre cele două personaje este situația tatălui lui Matt, grav bolnav. El este, de fapt, motivul pentru care Matt s-a întors din New York pentru a petrece câteva săptămâni în Toronto. În aceste scene în care vulnerabilitatea lui Matt se suprapune cu încercările lui de a nu lua totul în serios, încercări care doar maschează durerea lui, vedem că legătura dintre el și Mara se bazează pe ceva mai mult decât o simplă atracție care nu a dus (bănuim) la o relație. Este o conexiune reală, pe care însă Mara o prețuiește mai mult. Asta va deveni evident în ultima scenă a filmului, care este, după părerea mea, și cea mai grațioasă, tocmai pentru că este simplă și, mult mai important, familiară.

Caracterul acesta de privire intimă pe care o aruncăm în viața Marei, căci acesta se dovedește a fi mai degrabă un film despre Mara și raportarea ei la Matt, este întărit și de felul în care Radwanski și directorul de imagine, Nikolay Michaylov, au optat să folosească predominant o încadratură strânsă. Filmul se bazează mai mult pe prim-planuri, aparatul de filmat mulându-se pe rolul unui voyeur care urmărește de multe ori personajele sau, mai bine spus, o urmărește de multe ori pe Mara, uneori chiar ad litteramm camera ținându-se după personaj pe holul hotelului și apoi în interiorul unei capele.

A doua jumătate a filmului pune în evidență și mai mult dezechilibrul din relația celor două personaje. Deși la nivel declarativ, Mara este „la conducere”, după cum afirmă glumeț Matt în drum spre hotelul unde se cazează pe durata conferinței, vedem că el este cel care setează ritmul dinamicii dintre ei. Mai întâi se pune la dispoziția Marei, devenind șoferul și însoțitorul ei, apoi ia inițiativa într-un punct important al filmului, în timpul unei vizite la cascada Niagara, pentru ca în final să o lase baltă (ca soțul ei, înainte), atunci când se întâlnește întâmplător cu o fostă iubită la aceeași conferință. Alternarea între apropiere și respingere pare să fie laitmotivul relației dintre Matt și Mara, unde cel dintâi este de obicei cel care decide. „Rescrii regulile în fiecare zi”, îi spune Matt, într-un schimb de reproșuri. „Astea sunt întotdeauna regulile tale”, răspunde Mara, „iar eu intru în joc, mă joc, mă joc… apoi tu spui – gata, nu mă mai joc.”

Mara are la rândul ei momente în care alege să fugă de o prea mare intimitate cu Matt, precum o scenă minunat construită în care se privește în oglindă și, pentru a rezista tentației și a-și aminti de adevărata ei viață, își trage puloverul peste cap. Gestul acesta copilăresc de a se „ascunde” se dovedește a fi un joculeț pe care Mara îl pune în scenă, de obicei, pentru fiica ei, Avery. Momentele petrecute cu Matt sunt altfel decât viața ei de zi cu zi, însă ele par să nu capete niciodată ființă, nu cu adevărat. Ele rămân, în schimb, în teritoriul posibilității, în lumea acelui „ce-ar fi dacă?” care, dacă ar lua ființă, ar putea distruge căsnicii și contamina prietenii.

În final, ce rămâne din acest nou episod din ceea ce putem presupune că este lunga relație dintre Mara și Matt este un alt bilețel, la fel de perisabil, o hârtiuță fragilă primită de la croitor pe care numele celor doi stau alăturate pentru a arăta că, cândva, ea a fost acolo pentru el într-un moment deosebit de greu. La fel ca celălalt bilețel care stă mărturie urmelor trecerii lui Matt prin viața Marei, și acest memento va fi pus la păstrare. Aici se încheie și filmul, cu un cadru lung care ne arată cum amintirile legate de Matt se înscriu în ceea ce este până la urmă doar una din laturile vieții Marei, acea latură care, deși este importantă și îmbibată de emoții puternice, de la regret la exaltare, nu reprezintă totuși întreaga ei viață, poate nici măcar cea mai importantă parte a ei.

Filmul a avut premiera la ediția cu numărul 74 a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Regie: Kazik Radwanski

Scenariu: Kazik Radwanski, Samantha Chater

Actori: Deragh Campbell, Matt Johnson, Mounir Al Shami

Unde poate fi vizionat Matt and Mara:

Din aceeași categorie:

Dogville (Lars von Trier, 2003)
recenzie de film Anul Nou care n-a fost, Bogdan Muresanu, 2024
recenzie de film Stations of the Cross, Dietrich Brüggemann, 2014
recenzie de film Carne trémula, Pedro Almodóvar, 1997