Un film profund vizual și deliberat inaccesibil, care refuză convențiile narațiunii clasice în favoarea unui discurs estetic despre moarte, ordine, haos și dubluri.
În 1985, Peter Greenaway lansează A Zed & Two Noughts (ZOO), reprezentând prima sa colaborare cu directorul de imagine Sacha Vierny – cel mai important colaborator al său, în cuvintele regizorului. Filmul rămâne o piatră de temelie a post-modernismului cinematografic și îl consacră pe Greenaway drept un regizor inerent absurdist.
Filmul are în centru doi frați gemeni, zoologi, care devin obsedați de moarte, descompunere și ciclicitatea naturii după ce soțiile lor mor într-un accident de mașină. În timp ce investighează circumstanțele accidentului, intră într-un univers bizar și simbolic, care implică un spital, o femeie misterioasă cu un picior amputat și o serie de experimente științifice macabre. Cei doi se cufundă tot mai tare într-o explorare a simetriei, biologiei și haosului, ca mecanism de acceptare (și înțelegere) a morții soțiilor lor. Așadar, conflictul central al filmului este reprezentat atât de o bătălie între om și sine, cât și de una între om și natură.
Din punct de vedere actoricesc, Brian și Eric Deacon (în rolul gemenilor) oferă o interpretare cinică și riguroasă a personajelor, în timp ce Andrea Ferréol (Alba) și Frances Barber (Venus de Milo) joacă roluri care contrastează prin calitatea lor patetică, teatrală – aproape exorbitantă. Astfel, prin rolul lor, gemenii disecă realitatea și o observă rece și distant, în timp ce personajele feminine propulsează ideea de exces al vieții și al morții.
Regizoral vorbind, Greenaway își construiește lumea într-un ritm deliberat lent. Acesta permite temelor centrale să se dezvolte și să înflorească cu ajutorul imaginilor, decorului și dialogului, și nu neapărat prin firul narativ în sine. Scopul regizorului este de a provoca spectatorul să contemple temele și filosofia filmului. Așadar, compoziția vizuală a filmului este una foarte simetrică, culorile sunt foarte bogate, iar punerea în scenă este teatrală și barocă. Atmosfera este și ea stranie și elegantă, îmbinând elemente arhitecturale și vestimentare clasice cu imagini macabre cu animale în descompunere. Greenaway realizează, așadar, un decor atât satiric și comic, cât și lugubru și rece. Mai e de menționat stilul cinematografic foarte kubrickian (Portocala mecanică), realizat prin suprapunerea imaginilor absurde peste un decor banal și cotidian.
Scenariul face trimiteri aproape obsesive la literatură și la artă pentru a-și solidifica temele centrale. Printre acestea se numără simbolismul și decadența lui Oscar Wilde, dublura și ordinea artificială ale lui Borges, cât și absurdul existențialist al lui Kafka. Cu toate acestea, scenariul suferă de o anumită pompozitate și aroganță. Filmul devine, în părți, atât de ermetic, fără niciun alt motiv decât pentru a fi ermetic, încât este uneori greu de înțeles dacă scopul lui Greenaway era de a provoca la introspecție sau de a ne arăta câte cărți a citit. Cu toate astea, noblesse oblige: aparența aroganței regizorului poate fi scuzată de cerințele teoretic absurde ale cinematografiei post-moderniste, iar abordarea sa este una relativ fidelă acestui tip de mediu. Cu toate astea, filmul poate fi, în părți, lipsit de umorul pe care dorește clar să îl afișeze, iar tragicomedia ajunge, în părți, să aterizeze pe burtă, mai degrabă decât să plonjeze – lucru care poate face filmul unul mai degrabă enervant (în părți) decât tongue-in-cheek.
În final, A Zed & Two Noughts este un film profund vizual și deliberat inaccesibil, care refuză convențiile narațiunii clasice în favoarea unui discurs estetic despre moarte, ordine, haos și dubluri. Peter Greenaway construiește un univers baroc și simetric, în care totul – de la jocul actoricesc până la compoziția cadrelor – funcționează mai degrabă ca parte dintr-o instalație artistică decât dintr-o poveste cinematografică tradițională. Deși filmul poate părea, pe alocuri, arogant sau autoreferențial, el rămâne o piesă esențială a cinematografiei post-moderniste, capabilă să stimuleze gândirea și să frustreze în egală măsură. Este o experiență care cere privitorului să accepte ambiguitatea ca formă de reflecție.
Regie: Peter Greenaway
Scenariu: Peter Greenaway, Walter Donohue
Actori: Brian Deacon, Eric Deacon, Andréa Ferréol, Frances Barber
