Un periplu fantomatic, ca o ruletă rusească, într-un imperiu în destrămare, o călătorie în eter, un joc teribil de-a moartea şi de-a viaţa.
Inspirat de romanul „Jocul cu moartea”, de Zaharia Stancu, filmul Prin cenuşa imperiului abordează tema condiţiei umane şi a absurdităţii războiului pornind de la un pretext: În timpul ocupației germane a Bucureștilor, în Primul Război Mondial, mai mulți indivizi fără acte sunt capturați pe stradă de poliție în cursul unei razii și îmbarcați cu forța într-un tren pentru a avea grijă de un transport de oi care trebuia să ajungă pe frontul din Balcani.
Depersonalizarea individului (încă de la început unul dintre cei reţinuţi îi spune altuia „Nu vezi cum ne mână din urmă? Ca pe nişte vite”, după ce anterior afirmase că sunt trataţi ca nişte gunoaie), echivalarea cu zero a vieţii unui prizonier (unul este împuşcat fără ezitare tot la început) sunt teme care nu ar fi trebuit să existe niciodată în istorie, şi totuşi aşa s-a întâmplat.
Cel supranumit „Diplomatul” (interpretat magistral de Gheorghe Dinică) pare a fi singurul care are tupeul să protesteze, dar în van.
„Şi cum o să fie atunci când nu vor mai fi imperii?” „Cum să fie? Mai bine. Războaie mai puţine, toate ţările or să fie libere – nu supuse celor mari”, este un dialog purtat de Darie (rol excelent pentru Gabriel Oseciuc) şi Spelbul (Cornel Coman), care în contextul turnării filmului (România comunistă a anului 1976) poate s-a vrut a avea un anume sens, însă ştiţi care este ironia sorţii? Că în prezent, în deplină „libertate” (cel puţin teoretic), nici războaiele nu sunt mai puţine (s-au găsit doar alte mijloace), nici ţările mai libere. Şi au trecut 44 de ani – aproape o jumătate de secol.
Între prizonieri izbucneşte un conflict – şi e cât pe-aci ca un incendiu să îi mistuie. Întrucâtva simbolică şi această scenă, erau înrobiţi nu doar de cei ce îi asupreau, dar şi de ei înşişi.
Pelicula lui Andrei Blaier are o notă gravă, dar cuprinde şi replici şi scene de un umor incontestabil, care arată viaţa aşa cum este: cu sublim şi ridicol, cu solidaritate şi trădare, cu frumos şi urât.
„Viaţa e un joc cu moartea”, îi spune Diplomatul celui care îl rănise (în autoapărare), iar acesta îi răspunde simplu: „Nu mi-e teamă de moarte”.
Darie (Oseciuc) şi Diplomatul (Dinică) formează un tandem inedit, fascinant, care va capta cu siguranţă atenţia oricui va urmări filmul. Darie trece peste afronturile aduse şi îl provoacă pe Diplomat la dialog. Pare mult mai interesat de descifrarea naturii umane decât de răzbunare.
Este evident că Diplomatul îşi asumă rolul celui pervertit, hain, sedus de latura facilă a vieţii (de altfel, regretatul Gheorghe Dinică a strălucit interpretând în majoritatea cazurilor personaje negative), iar Darie pe cel al tânărului onest, călăuzit de principii morale – şi totuşi pare că fiecare are de învăţat ceva de la celălalt.
Adevăratul conflict dintre cei doi izbucneşte însă atunci când Diplomatul îl trădează pe unul din grup care dorea să dezerteze, prilej pentru fiecare de a da o adevărată probă de caracter.
Ulterior, aflat în permisie în oraş, Darie se loveşte din nou de ororile războiului, deşi iniţial peisajul părea mirific. Aceasta este esenţa filmului – într-o lume amorală, nu ai unde să fugi, chiar dacă ţi se dă drumul.
Filmul se ridică deasupra intrigii, să-i zicem politice, deşi pare un termen cam forţat. Subiectul său real este conştiinţa umană, distanţa dintre sacrificiu şi compromis.
Este de remarcat că cei doi rămân, indiferent de circumstanţe, să parcurgă drumul împreună, deşi Darie îl acuză pe tovarăşul său că „nu are nimic sfânt în el”.
Ruptura nu se produce, fiindcă mai exista o fărâmă de omenie în fiecare şi, în plus, trebuia ca amândoi să lupte cu vicisitudinile naturii şi cu solitudinea.
(Notabile sunt câteva secvenţe, cea cu şarpele şi cea cu Darie copil, care fac referire în mod evident la lupta omului cu destinul, mai bine zis cu predestinarea – şi sunt foarte bine realizate artistic).
Un periplu fantomatic, ca o ruletă rusească, într-un imperiu în destrămare, o călătorie în eter, un joc teribil de-a moartea şi de-a viaţa – toate acestea fac ca, pe lângă interpretarea fără cusur a actorilor principali, Prin cenuşa imperiului să constituie unul dintre filmele de referinţă realizate în trecut.
Regie: Andrei Blaier
Scenariu: Andrei Blaier
Actori: Gheorghe Dinica, Gabriel Marian Oseciuc, Cornel Coman
Unde poate fi vizionat Prin cenuşa imperiului:
