Mai mult decât un film de acțiune, o poveste despre răzbunare, dar și despre lașitate umană, beneficiind de o regie inspirată și de o interpretare pe măsură.
Poate că sunt subiectiv, dar părerea mea este că, fără a intra în galeria filmelor celebre cu Alain Delon, precum Rocco e i suoi fratelli, Plein soleil sau Il gattopardo, Pe cuvânt de polițist (O: Parole de flic) este o peliculă care nu trebuie ratată de admiratorii celebrului actor francez, și poate nu numai de ei. Principalul motiv: rolul fabulos făcut de Delon, chiar dacă intriga este a unui film polițist/de acțiune care este posibil să nu atragă cinefilii prea pretențioși. (Însă în genul său este aproape perfect executată).
Delon era la deplină maturitate artistică, avea exact 50 de ani la data turnării filmului. Face pur și simplu o demonstrație de actorie, dă un recital. Este atât de expresiv și de ”mulat” pe personaj încât cere aplauze. Și nici scenariul nu e rău – spre deosebire de Ne reveillez pas le flic qui dort, care mi s-a părut un film de acțiune banal, deși a fost regizat de același José Pinheiro și l-a avut în rolul principal tot pe Delon, Parole de flic are de spus o poveste. Revăzând filmul, aș spune că în al doilea (în ordine cronologică, însă, primul) geniul lui Delon s-a întâlnit cu ambiția nu foarte cunoscutului Pinheiro pentru a da un film, în genul său, de excepție, în timp ce a doua colaborare a plătit prețul pe care, în sport, de obicei îl plătește o campioană în sezonul imediat următor cuceririi titlului.
Daniel Pratt (Alain Delon) era un fost polițist care, după moartea soției, se retrăsese într-un sat din Congo, unde ducea o viață aventuroasă și boemă. Bucuria de a trăi, atât de sugestiv redată de Delon, și recunoscută și de localnici, îi este furată de vestea morții fiicei, primită prin intermediul unei scrisori, tocmai când se scălda în valurile mării. Distrus, descompus, rănit, Pratt va mai avea de aici înainte un singur scop: răzbunarea. (Fata sa făcea parte dintr-o grupare de infractori tineri, relativ mărunți, care fuseseră, toți, uciși cu rafale de mitralieră de un comando necunoscut, care mai eliminase și alți infractori sau dealeri, prin aceeași metodă).
La întoarcerea în Franța, în Lyon, va fi întâmpinat de polițistul Stephane Reiner (Jacques Perrin), care-i și transmisese vestea. Acesta îl va îmbrățișa și îi va spune: ”Și pe mine mă doare, să știi!” (scenă care va căpăta o mare importanță și o altă conotație pe parcurs).
Folosindu-se de metodele sale, Pratt va ”reconstitui” firul evenimentelor și îi va ”vâna”, unul câte unul, pe făptași. Nu însă fără peripeții.
Liderul ”comando”-ului, un tip pe nume Abel, va încerca să-l înlăture, însă fostul polițist, cu abilitate, îi va scăpa.
Sabine (Fiona Gelin), polițista care preluase cazul (și cu care Pratt va avea și o aventură) va încerca să-l convingă să nu-și facă dreptate de unul singur, dar așa ceva era imposibil.
Unul câte unul… dar cine era omul din umbră? Acțiunea va evolua către un final neașteptat, iar regizorul se va asigura că își ține sub tensiune spectatorul.
Scenele de la circ, spre sfârșit, începând cu machiajul și terminând cu întrevederea cu Reiner, sunt impecabil regizate de Pinheiro și interpretate de Delon. Paradoxal, Reiner va sfârși înăbușit de propria lașitate, va fi propria sa victimă, și nu cea a răzbunării lui Pratt, care va spune că, avându-l în sfârșit în față, nu-i stârnește decât greața…
Scenariul eroului care a pierdut totul și trăiește doar pentru răzbunare nu e unul nou în sine, dar interpretarea și mai multe scene bine regizate îi dau un șarm aparte. Duo-ul Pratt-Reiner, care se va mai confrunta într-un dialog memorabil pe un pod, înainte de finalul de mare efect, dă greutate acestei pelicule, având anumite subtilități și subînțelesuri care îl fac remarcabil, alături de interpretarea perfectă a actorilor. Este un duo al contrariilor, dar care – de această dată – nu se vor atrage, ci unul, în final, va trebui să cedeze.
Un film memorabil prin mizanscenă, interpretare și mesaj.
Regie: José Pinheiro
Scenariu: Philippe Setbon
Actori: Alain Delon, Jacques Perrin, Fiona Gélin
