O dramă care pendulează între film fantastic şi film de acţiune, între duritate şi sensibilitate.
Mărturisesc că atunci când am citit detalii despre subiectul filmului (poveste cu refugiaţi, asemănări cu îngerii) am crezut că e fie un mare bluf, fie un (nereuşit) film comercial.
Nimic mai fals! Vizionându-l (totuşi, ceva m-a intrigat în subiect, şi ştiam că a fost prezentat şi la Cannes, aşa că m-am decis să-l văd), m-am convins că filmul lui Mundruczó, care a rulat şi la noi în cinema, este unul profund, care merge la esenţe şi poate concura la titlul de realizarea anului 2017.
Pornind de la un incident petrecut la graniţă, în Ungaria, unde poliţia urmăreşte un grup de refugiaţi şi chiar îi împuşcă pe unii dintre ei, filmul urmăreşte, în principal, intersecţia a două destine: cel al lui Aryan Dashni, tânărul care, împuşcat în piept, trăieşte o near death experience, apoi, scăpând cu viaţă, constată că a căpătat darul levitaţiei, şi cel al doctorului Gabor Stern, un tip care părea lipsit de scrupule şi preocupat doar să-şi trăiască viaţa la maximum, între două pahare de băutură şi aventuri amoroase, obsedat, de asemenea, de câştigul financiar.
Stern este şantajat de un poliţist care împuşcase un alt refugiat, dar medicul refuză să-l scoată pe acesta ”basma curată” şi să declare că a fost legitimă apărare, motiv pentru care îşi pierde slujba.
Se apropie însă de tânărul sirian şi, profitând de abilităţile acestuia, încearcă să-l exploateze pentru a obţine bani. Încearcă şi chiar reuşeşte, numai că de aici încolo totul capătă un profund sens moral, fiecare are de dus până la capăt o lecţie karmică: băiatul, în a nu cădea pradă tentaţiilor facile, doctorul (care, aflăm, avea un secret: din cauza băuturii, în ajunul Crăciunului, tratase greşit un pacient care murise) în a înţelege că bunurile materiale sau plăcerile nu-i vor fi de folos dacă îşi va pierde conştiinţa, iar poliţistul, în a realiza că nici măcar el nu poate face ceva cu adevărat împotriva supranaturalului.
Pelicula lui Mundruczó este profesionist realizată, te ţine permanent în tensiune şi are grijă să nu alunece nici în comercial (finalul are totuşi cam prea multe urmăriri şi împuşcături, dar se trece cu vederea), nici în ridicol (cazul băiatului, deşi cu elemente fantastice, este adecvat prezentat).
De asemenea, are unele dialoguri memorabile. La un moment dat, întrebat de Stern ”Cum de eşti în viaţă?”, băiatul replică, cu subînţeles: ”Tu ai un scop; şi eu am un scop”. Respectiv, doctorul avea un scop material, dar el avea scopul de a-şi găsi tatăl şi de a demonstra lumii ceva prin exemplul său, şi de aceea, se înţelege, putea face şi minuni. În contrareplică, spre final, venind vorba de frică, Aryan îl întreabă pe Stern, – care părea un dur – dacă chiar şi lui îi e frică de ceva, la care acesta răspunde: ”Chiar şi mie. Frică de ceea ce urmează şi nu poate fi reparat”, prin care dovedeşte că a înţeles, într-un târziu, că suntem trimişi pe Pământ cu scopul de a învăţa din greşeli şi de a deveni mai buni. Şi mai sunt dialoguri de urmărit, multe cu trimitere la religie, corect şi subtil înţeleasă.
Pendulând între film fantastic şi film de acţiune, între duritate şi sensibilitate, pelicula lui Kornél Mundruczó, acest talentat regizor maghiar care are şi origine română, te fascinează ca realizare, dar te invită în egală măsură la profunde meditaţii asupra sensului vieţii şi a ce se află deasupra noastră.
Din punct de vedere al interpretării actorilor, mi s-a părut că aceştia şi-au făcut pe deplin datoria.
Faptul că nu a luat niciun premiu la Cannes şi că are pe IMDb nota (media) 6,1 îl consider o mare nedreptate. Dar sunt sigur că sunt mulţi cei care l-au văzut şi înţeles.
Regie: Kornél Mundruczó
Scenariu: Kornél Mundruczó, Kata Wéber
Actori: Merab Ninidze, Zsombor Jéger, György Cserhalmi
Unde poate fi vizionat Jupiter Holdja:
