• Mihai Gîndu

Songs My Brothers Taught Me (Chloé Zhao, 2015)

Un film de un realism pe alocuri dur, care îşi propune să trateze într-un mod trăit şi veridic relaţia om-natură şi om-destin şi care impresionează prin acurateţea cadrelor şi mesajul final.


recenzie film Chloé Zhao

Primele cadre din filmul Songs My Brothers Taught Me sunt filmate în mijlocul naturii, într-un peisaj deopotrivă sălbatic şi fascinant: numai în natură ne putem găsi acel echilibru primar de care ne-am îndepărtat atât în epoca modernă.

”Dacă vrei să dresezi un cal, trebuie să-i respecţi libertatea”, se aude vocea naratorului – şi aici se ascunde un adevăr mult mai profund, un tâlc al existenţei: nimeni nu poate fi privat de libertate, indiferent care este natura relaţiei, fie ea şi stăpân-supus sau om-animal.

În continuare ne sunt prezentate secvenţe din viaţa unei familii sărace din Rezervaţia Pine Ridge: cu multe lipsuri, cu o uşoară naivitate, cu francheţe, cu dorinţa de a răzbi în viaţă prin mijloace proprii.

Vrând să plece în L.A. împreună cu prietena, însoţit şi de soră, eroul, Johnny (John Reddy), care avea ceva calităţi de pugilist amator, îşi încearcă şansa şi ca vânzător ocazional de alcool. Pierderea tatălui, Karl, îl marchează profund, dar nu îi schimbă total destinul.

Fără să propună subtilităţi psihologice, pelicula semnată de Chloé Zhao atrage prin simplitatea şi farmecul personajelor, prin micile sau marile drame din vieţile acestora.

”Omul neputincios în faţa catastrofelor” sau ”Dubla ipostază a naturii, de rai şi de iad” ar putea fi imaginare subtitluri ce ar sta la baza secvenţelor care vor urma.


Regizoarea chineză ştie, mai presus de toate, să prezinte ansamblul: omul faţă în faţă cu viaţa, cu destinul, cu capriciile naturii, cu propriile alegeri. Poate că nu excelează în a detalia fiecare lucru în parte, dar cu siguranţă creionează un ansamblu convingător, trăit.

Personajele sale fac parte dintr-o lume pestriţă, aproape promiscuă, a micilor traficanţi, a băutorilor, a tatuajelor şi a celor ce cochetează cu încălcarea legii, dar care totuşi respectă reguli nescrise, par viciaţi mai mult în formă decât în fond.

Remarcă necesară: iată că se poate reda veridic o astfel de lume şi fără scene de sex şi violenţă gratuite, cum se întâmplă în multe realizări cinematografice contemporane. (Există o scenă erotică, dar nu e definitorie pentru ansamblu şi nici excesiv de picantă).

Totuşi, la un moment dat apare o scenă (în care este jupuit şi eviscerat un cerb) care e greu de privit şi mi se pare total inutilă, putea foarte bine să lipsească.

Are ceva din atmosfera redată în Shoplifters – şi, tot ca acesta, devine la un moment dat repetitiv. Nu e un cusur major, dar nu poţi să ţii l