RECENZIE DE FILM

  • Mihai Gîndu

Songs My Brothers Taught Me (Chloé Zhao, 2015)

Un film de un realism pe alocuri dur, care îşi propune să trateze într-un mod trăit şi veridic relaţia om-natură şi om-destin şi care impresionează prin acurateţea cadrelor şi mesajul final.


recenzie film Chloé Zhao

Primele cadre din filmul Songs My Brothers Taught Me sunt filmate în mijlocul naturii, într-un peisaj deopotrivă sălbatic şi fascinant: numai în natură ne putem găsi acel echilibru primar de care ne-am îndepărtat atât în epoca modernă.

”Dacă vrei să dresezi un cal, trebuie să-i respecţi libertatea”, se aude vocea naratorului – şi aici se ascunde un adevăr mult mai profund, un tâlc al existenţei: nimeni nu poate fi privat de libertate, indiferent care este natura relaţiei, fie ea şi stăpân-supus sau om-animal.

În continuare ne sunt prezentate secvenţe din viaţa unei familii sărace din Rezervaţia Pine Ridge: cu multe lipsuri, cu o uşoară naivitate, cu francheţe, cu dorinţa de a răzbi în viaţă prin mijloace proprii.

Vrând să plece în L.A. împreună cu prietena, însoţit şi de soră, eroul, Johnny (John Reddy), care avea ceva calităţi de pugilist amator, îşi încearcă şansa şi ca vânzător ocazional de alcool. Pierderea tatălui, Karl, îl marchează profund, dar nu îi schimbă total destinul.

Fără să propună subtilităţi psihologice, pelicula semnată de Chloé Zhao atrage prin simplitatea şi farmecul personajelor, prin micile sau marile drame din vieţile acestora.

”Omul neputincios în faţa catastrofelor” sau ”Dubla ipostază a naturii, de rai şi de iad” ar putea fi imaginare subtitluri ce ar sta la baza secvenţelor care vor urma.


Regizoarea chineză ştie, mai presus de toate, să prezinte ansamblul: omul faţă în faţă cu viaţa, cu destinul, cu capriciile naturii, cu propriile alegeri. Poate că nu excelează în a detalia fiecare lucru în parte, dar cu siguranţă creionează un ansamblu convingător, trăit.

Personajele sale fac parte dintr-o lume pestriţă, aproape promiscuă, a micilor traficanţi, a băutorilor, a tatuajelor şi a celor ce cochetează cu încălcarea legii, dar care totuşi respectă reguli nescrise, par viciaţi mai mult în formă decât în fond.

Remarcă necesară: iată că se poate reda veridic o astfel de lume şi fără scene de sex şi violenţă gratuite, cum se întâmplă în multe realizări cinematografice contemporane. (Există o scenă erotică, dar nu e definitorie pentru ansamblu şi nici excesiv de picantă).

Totuşi, la un moment dat apare o scenă (în care este jupuit şi eviscerat un cerb) care e greu de privit şi mi se pare total inutilă, putea foarte bine să lipsească.

Are ceva din atmosfera redată în Shoplifters – şi, tot ca acesta, devine la un moment dat repetitiv. Nu e un cusur major, dar nu poţi să ţii la nesfârşit captivă atenţia spectatorului prin aceleaşi trucuri sau redând (cam) aceleaşi scene. E partea pe care aş nota-o cu minus, alături de simplitatea intrigii, dar a doua ar fi incorect să fie adusă în discuţie, fiindcă, după cum arătam mai sus, filmul încă din start nu îşi propune să trateze subtilităţi psihologice, or, chiar dacă apreciem filmul de artă, trebuie spus că nu orice peliculă valoroasă excelează într-un anumit tip de rafinament.

Lucrurile vor lua o întorsătură dramatică la un moment dat, fiindcă nu orice vis devine realitate, iar intruşii nu sunt toleraţi...


Finalul este superb, cadrele bine alese alternează într-un mod de efect, eroul conchide că ”acolo unde trăim, câmpiile, peisajele sunt aride... toate se aseamănă. Toţi oamenii sunt părinţi, au mereu aceleaşi griji. Uneori e foarte greu. Eşti sătul, dar continui să faci ceea ce ai de făcut. E greu să pleci de aici... Pentru că nu ai cunoscut decât asta”.

Acel ”Promised Land”, în cazul de faţă L.A., pare însă la fel de iluzoriu, nimeni şi nimic nu îţi garantează fericirea, după care oamenii par a alerga precum fluturele se zbate în lumina lămpii.

”Iar când vântul e prea puternic, ştim cum să ne aplecăm, pentru a nu ne lua cu el” pare mai mult o concluzie referitoare la relaţia om-destin: viaţa e dură, dar trebuie să ştii cum să faci pace cu destinul, pentru a putea gusta şi din bucuriile ei – pare a fi mesajul principal al filmului regizat de Chloé Zhao, care de altfel şi încheie producţia.


Actorii sunt, în majoritate, tineri şi cvasinecunoscuţi, dar se achită bine de sarcină. Ai putea să crezi că se va crea o impresie de forţare, de artificial, dar nu găseşti nimic nenatural în pelicula lui Zhao – şi este, desigur, în mare măsură şi meritul actorilor.

Un film de văzut, care îşi propune să trateze într-un mod trăit şi veridic relaţia om-natură şi om-destin, este foarte bine filmat şi lasă o impresie puternică la final.

Regie:

Chloé Zhao

Scenariu:

Chloé Zhao

Actori:

John Reddy, Jashaun St. John, Irene Bedard

Citește mai mult:

recenzii filme
Nelyubov (Andrey Zvyagintsev, 2017)
recenzii filme
Another Round (Thomas Vinterberg, 2020)
recenzii filme
Trois couleurs: Bleu (Krzysztof Kieslowski, 1993)
recenzii filme
City Lights (Charles Chaplin, 1931)