RECENZIE DE FILM

  • Ovidiu Pop

À bout de souffle (Jean-Luc Godard, 1960)

Un film care a impus atât un stil propriu și conturat al regizorului, cât și tehnici noi, experimentale care au marcat un punct de cotitură în cinematografie.

recenzie film Breathless A bout de souffle Godard

Cu buget restrâns și resurse tehnice limitate, Jean-Luc Godard a realizat în 1960 un film care a devenit piatră de temelie a Noului Val francez și o sursă de permanentă inspirație pentru generațiile următoare de cineaști care și-au orientat stilul ori și-au ales personajele după modelul inedit propus de À bout de souffle.

Godard a filmat după un scenariu semnat de François Truffaut, care a fost inspirat de un articol citit într-un jurnal al vremii.


Michel Poiccard (Jean-Paul Belmondo) este un infractor, un individ din lumea interlopă pariziană, care nu ezită să fure mașini ori să jefuiască ori de câte ori are nevoie de bani. Deși foarte tânăr, Michel este un sociopat autentic care are un singur model în viață: personajul-gangster pe care îl interpretează frecvent în filmele de cinema idolul său, Humphrey Bogart. Neputând să facă diferența dintre film și realitate, Michel imită inclusiv gesturile stereotipe extrem de personale pe care marele Bogart le făcea din reflex atât pe marele ecran cât și în afara acestuia. După ce fură o mașină din Marsilia, impulsivul Michel evită arestarea împușcând un polițist. Urmărit general, fără un ban în buzunar, Michel se întoarce în Paris. Acolo încearcă să recupereze o suma de bani de la un amic interlop și dorește să o reîntalneasca pe Patricia (Jean Seberg), o studentă americancă și aspirantă la o carieră în jurnalism. Odată ce va avea bani în buzunar, Michel speră să o convingă pe Patricia, de care se declară îndrăgostit, să plece cu el în Italia, pentru a scăpa de justiția franceză.


Povestea este centrată aproape exclusiv în jurul celor două personaje, excelent conturate. Dialogul lor este esențial în deslușirea de către spectator a dimensiunilor morale și umane ale celor doi. Ei nu trăiesc o istorie de iubire veritabilă, de tip Bonnie și Clyde, sunt mai degrabă egocentrici, interesați exclusiv de propriile persoane, cu o doză semnificativă de narcisism, mai ales în cazul lui Michel. Deși tinerețea celor doi poate justifica o anume naivitate și o lipsă de experiență, spectatorul va fi surprins de măsura în care cei doi nu țin cont de nicio normă socială sau morală, de lipsa lor de prevedere între bine și rău și de judecata lor strâmbă atunci când trebuie să ia decizii. Mai mult, Michel este un individ slab, lipsit de caracter, care vrea permanent să pară în ochii celorlalți altceva decât este. Își dorește atât de mult să fie perceput ca un individ puternic și bogat, încât începe să creadă în imaginea falsă pe care o proiectează. Poartă pălării de gangster american, își studiază gesturile în oglindă și păstrează constant o țigară strânsă între buze. În spatele acestei fațade firave se ascunde slăbiciunea și temerea care îl definesc de fapt. Michel nu știe exact ceea ce urmează să facă ori consecințele acțiunilor lui și pare că a pierdut complet controlul asupra propriei sale vieți. Absolut remarcabilă construcția acestui personaj care nu excelează în niciun fel, mediocritatea lui fiind evidențiată, construită analitic într-un mod extrem de plastic. Patricia nu este nici ea o persoană lucidă, se lasă purtată de val și este greu de descifrat ceea ce se întâmplă în realitate în mintea ei. La final, ea dezvăluie un personaj la fel de narcisist ca și Michel, superficial, care ia decizii radicale doar ca să înțeleagă ea însăși dacă este realmente îndrăgostită de Michel sau nu. Pentru Patricia, cuvinte ca dragoste, sex, trădare, bine sau rău nu înseamnă mare lucru.


Interpretarea lui Belmondo și Seberg este susținută de o naturalețe de excepție, în special datorită faptului că Godard a adus constant modificări shooting script-ului, actorii fiind în situația de a-și afla replicile cu câteva minute înainte de filmare. Reacțiile celor doi sunt veritabile și nestudiate, efect urmărit întocmai de regizor. Dialogul se dezvoltă în direcții naive, cu accente de frivolitate, fiind deseori însoțite de gestică si grimase dintre cele mai obișnuite.

Ceea ce imprimă filmului aspectul unic sunt însă tehnicile inovative folosite de Godard în colaborarea cu directorul de imagine Raoul Coutard. Din cauza bugetului limitat, cei doi au fost lipsiți de mijloace eficiente de filmare, dar au improvizat obținând un rezultat inedit. Coutard a reușit să filmeze cadre excepționale dintr-un cărucior cu rotile împins pe străzi de Godard însuși (filmări veritabile de tip hand-held înainte de apariția acestui gen de aparat de filmat), a maximizat efectul luminii naturale pe care o avea la îndemână, a filmat cadre nocturne fără lumină artificială folosind pelicula fotografică. Lipsa completă a machiajelor, inclusiv pentru Seberg (tot o consecință a fondurilor limitate), sporește senzația de autenticitate.


Realismul profund și senzația pregnantă a spectatorului de veritabil sunt completate de tehnica de editare folosită de Godard în post-producție pentru prima dată: constrâns de studiouri să limiteze durata produsului finit și să elimine aproape 30 de minute filmate deja, regizorul a refuzat să excludă din compoziție scene întregi și a preferat să decupeze porțiuni nesemnificative din aproape toate scenele construite din cadre continue. Această tehnică, care va purta numele de jump cuts, a permis redarea unor secvențe întrerupte abrupt și reluate cu o semnificativă schimbare de unghi sau perspectivă. Spectatorul percepe astfel anumite goluri create în acțiune, dar efectul general resimțit este acela de dinamizare a acțiunii.

De notat apariția într-un rol micuț al lui Jean-Pierre Melville în rolul lui scriitorului Parvulesco sau chiar a lui Godard însuși, în rolul informatorului poliției.


Deși film de debut pentru Godard, la fel cum fusese în 1941 inovatorul Citizen Kane pentru Orson Welles, À bout de souffle a impus cu claritate atât un stil propriu și conturat al regizorului, cât și tehnici noi, experimentale care au marcat un punct de cotitură în cinematografie.

Regie:

Jean-Luc Godard

Scenariu:

François Truffaut

Actori:

Jean-Paul Belmondo, Jean Seberg, Daniel Boulanger

Citește mai mult:

recenzii filme
Bande à part (Jean-Luc Godard, 1964)
recenzii filme
Vivre sa vie (Jean-Luc Godard, 1962)
recenzii filme
The Night of the Hunter (Charles Laughton, 1955)
recenzii filme
M - Eine Stadt sucht einen Mörder (Fritz Lang, 1931)