Pescuit sportiv (Adrian Sitaru, 2008)

Punct de reper în cinematografia românească actuală, un film excelent construit pentru a induce spectatorului o senzație veritabilă de tensiune psihologică.

recenzie film romanesc Pescuit sportiv, Adrian Sitaru

Când oamenii obișnuiți, care au griji și probleme (inclusiv amoroase) firești trec printr-un moment dramatic, șocul le poate schimba viața într-o clipă. Și dacă reușesc cumva să treacă peste tulburarea și dezechilibrul produs, dacă identifică o rezolvare a problemei (mai mult sau mai puțin legală ori morală) care le-a întrerupt cursul firesc al vieții, o reintrare în normalitate poate fi precedată de tensiune, spaimă, frustrare, regret și amenințare.
Mihai (Adrian Titieni) și Iubi (Ioana Flora), un cuplu oarecare, vor traversa exact o asemenea experiență.
În drumul lor către relaxarea de sfârșit de săptămână, la iarbă verde și o partidă de pescuit (sportiv, desigur), pe un drum la marginea pădurii, Iubi lovește cu mașina o femeie tânără, apărută parcă de nicăieri. Cei doi nu mai gândesc limpede din cauza panicii: sunt încredințați că femeia, cel mai probabil prostituată, este moartă, așa că decid să îi ascundă corpul în pădure. Doar că femeia nu a murit. Ea își revine în simțiri și le cere permisiunea să îi însoțească la picnicul programat pe malul gârlei. Cei doi se simt vinovați și incapabili să o refuze. De aici, totul se complică, devenind neclar, confuz, într-un crescendo de tensiune surdă.

Ana (Maria Dinulescu) este prostituată și nu ascunde asta. Dar are o inteligență nebănuită de cei doi și astfel, subestimată fiind, devine derutantă pentru Mihai și Iubi. Orele trec și Ana se insinuează în viața lui lor, iar ei încep să se simtă bizar. Când situația devine aproape neverosimilă, cei doi depistează o amenințare neînțeleasă. Oare angoasele lui Mihai, care are probleme la serviciu sau sentimentul acut de vinovăție al lui Iubi, care este măritată și își înșală soțul, o potențează pe Ana să pară frivolă și vicleană, sau ea este este doar o femeie simplă și singură care se bucură de o companie plăcută? Este Ana un personaj abil al cărui cinism speculează vulnerabilitățile celor doi și elaborează o capcană a seducției (a lui Mihai și a lui Iubi, în egală măsură)? Care este scopul ei? Le întinde o cursă? Poate accidentul nu a fost, de fapt, un accident? Și atunci, totul este o strategie malefică care are ca scop șantajul și răzbunarea Anei? Sau este doar un joc bolnav al unei minți perverse? Mihai și Iubi par a fi lipsiți de apărare și de șansă în fața Anei, cât timp ea este în elementul și mediul ei. Relația celor doi pare să se destrame din ce în ce mai mult odată cu trecerea orelor.
La fel de bizare ca Ana sunt și personajele secundare care apar parcă de nicăieri: un pădurar (Sorin Vasilescu) care face glume extrem de proaste, un șofer de camion (Nicodim Ungureanu) a cărui relație cu Ana (sau poate Violeta) este extrem de neclară. Totul conduce gradual la senzația acută de absurd, la suspansul provocat de amenințarea nevăzută și neînțeleasă.

Pescuit sportiv aduce aminte de Knife in the Water al lui Polanski, atât prin relaționarea personajelor cât și prin tehnica excelentă de a transmite tensiunea din triunghiul format între un cuplu aparent bine închegat și un străin îndoielnic, tensiune indusă atât de subtil și crescendo spectatorului pe parcursul destrămării relației cuplului căruia i se relevă viciile de construcție. La final, întreaga experiență traversată nu face altceva, la fel ca la Polanski, decât să condenseze sentimentele primare ale celor doi și să conducă spectatorul, fără violențe aparente sau modificări ale geometriei de cuplu, printr-un periplu ambiguu și fascinant.

Lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru, scris după o idee a lui Radu Jude, este un prilej extrem de ofertant pentru o experiență cinematografică veritabilă. Dincolo de scenariul aparent simplist, filmul este excelent construit pentru a induce o senzație veritabilă de tensiune psihologică. Cu o excelentă tehnică de filmare din unghiuri subiective care susține perfect construcția în stil thriller, cu un decor rudimentar, fără artificii sau pudori ale dialogului, cu interpretări la înălțime, în special a Mariei Dinulescu, extrem de versatilă, cu o amprentă de autenticitate clară, Adrian Sitaru construiește un punct de reper în cinematografia românească actuală.

Regie: Adrian Sitaru

Scenariu: Adrian Sitaru

Actori: Adrian Titieni, Ioana Flora, Maria Dinulescu