The Hunt (Thomas Vinterberg, 2012)

Un film de colecţie. Un film-şoc. Un film care ridică probleme de religie şi moralitate umană. Thomas Vinterberg confirmă valoarea de excepţie a şcolii cinematografice nordice.

recenzie de film Jagten, Thomas Vinterberg

Jagten (The Hunt) este una dintre acele drame pe care nu trebuie să le ratezi fiindcă, oricâte filme ai mai fi văzut înainte, experienţa ta cinematografică ar fi mai săracă dacă nu ai viziona acest film.
Şcoala cinematografică nordică (regizorul Thomas Vinterberg este danez) mai dă o lovitură prin această peliculă care, dacă ar fi analizată superficial şi doar prin prisma părţii de început, ar putea părea o poveste comună.
Într-adevăr… viaţa unui bărbat divorţat, petrecerile zgomotoase cu prietenii (deşi Lucas era cel mai rezervat şi printre cei mai elevaţi din grup), disputele cu fosta soţie, care nu-l lăsa să-şi vadă fiul, încurcăturile amoroase cu o menajeră – ce ar putea fi atât de neobişnuit sau de nou în toate acestea?
Şi totuşi…
Vinterberg imaginează, pornind de la aceste premise, un scenariu de excepţie. Întrebat fiind care este mâncarea sa preferată, Lucas (interpretat de Mads Mikkelsen, care face un rol fabulos) răspunde: ”probabil, carnea de căprioară”. Ba chiar participă la o vânătoare, unde ucide un astfel de animal şi o face cu sânge rece. În virtutea unui obicei perpetuat de secole, e adevărat.
În paralel, este acuzat de fetiţa (care încă mai era la grădiniţă) celui mai bun prieten că ar fi abuzat-o sexual, pornind de la un act exhibiţionist şi continuând cu lucruri pe care o minte de om normal nici nu le-ar putea concepe.
Micuţa Klara (Annika Wedderkopp reuşeşte un rol de excepţie, aproape de necrezut pentru vârsta ei – avea 8 ani la data turnării filmului), influenţată de nişte trivialităţi auzite de la adulţi, încearcă să-l ”seducă” (ghilimelele sunt necesare), pe jumătate cu o inocenţă de copil, dar pe jumătate cu un soi de imaginaţie perversă, pe Lucas, iar când acesta, sesizând că nu se putea lăsa sărutat de o copilă, îi respinge ”avansurile” (fata îi mai strecurase şi o inimioară), se dezlănţuie un adevărat carusel infernal.
E greu de spus dacă Klara a vrut doar să se răzbune pe Lucas pentru acel refuz sau a dorit să-şi aleagă o victimă din rândul celor care o forţaseră să asculte şi chiar să vadă, în treacăt, acele lucruri obscene pe un laptop.
Fapt este că declaraţia ei, mincinoasă, este preluată de toată lumea (părinţi, educatoare, poliţie etc.) ca fiind reală, iar Lucas se trezeşte în mijlocul celui mai negru coşmar, nu numai concediat, dar mai ales dispreţuit, batjocorit, respins de semeni, de la prieteni până la angajaţii magazinului de unde îşi făcea cumpărăturile. Nimeni nu mai voia să aibă de-a face cu un maniac sexual, cu un paria. Doar fiul său, Marcus, mai pare a crede în el şi a-l susţine.
Vânat (aici este una dintre cheile filmului) cu aceeaşi asiduitate şi cu acelaşi sânge rece cu care el vânase căprioara.
Deloc întâmplător, într-una dintre discuţiile cu tatăl Klarei (care se sfârşeşte rău) pe fundal se văd mai multe capete de cerb, împăiate.
Lucas află, pe propria piele, ce înseamnă să fii hăituit, culminând cu a participa la o slujbă de Crăciun în care prietenul său cel mai bun îl acuză în continuare (schimbul de priviri între cei doi este antologic), iar micuţa Klara interpretează, cu o inocenţă desăvârşită (cel puţin aşa pare) cântece tradiţionale de Crăciun.

Să analizăm însă un pic. 
Răul este prezent în lume încă de la începuturile acesteia, altfel nici Adam nu ar fi fost ispitit, nici lui Lucas nu i-ar fi plăcut să ucidă căprioara, nici Klara nu ar fi spus o minciună care avea aproape să-i ruineze viaţa celui vizat.
Dar este obligatoriu să-i dăm curs?
Aparent, din petrecerile burlacilor nu puteau lipsi băutura şi înregistrările obscene, din tradiţia de familie nu putea lipsi participarea la vânătoare şi aşa mai departe.
Vinterberg introduce însă un element-surpriză, mizând, halucinant, pe ”perversitatea” micuţei Klara, în sufletul căreia se instaurează, pe nebănuite, răul, căderea în păcat. Păcat care se va perpetua inclusiv până la una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, Crăciunul.
Răspunsul corect cred că ar fi: da, suntem alcătuiţi din carne şi din sânge, nu putem schimba asta. Da, avem instincte, da, trebuie să ne hrănim, nici aici nu avem ce face. Dar trebuie să fim atenţi pentru ca aceste instincte să nu ne înrobească, să nu deschidă Cutia Pandorei.
Lucas ar fi putut fi vegetarian sau ar fi putut servi o mâncare oarecare, fără să participe direct la actul brutal al uciderii căprioarei.
Prietenii săi ar fi putut fi mai puţin triviali şi, uneori, grobieni.
Klara ar fi putut să-şi păstreze inocenţa de copil.
O sumă de ”ar fi putut” care, rămânând la această formă a verbului, înseamnă o istorie a omenirii alcătuită din tragedii – şi Vinterberg ilustrează perfect acest lucru, construind o dramă apăsătoare, dar fascinantă. Iar faptul că asta vrea să spună este apoteotic demonstrat în final, când (trebuie să dezvălui măcar un pic din acest sfârşit), deşi o mare parte dintre personaje îşi recunosc greşelile şi îşi acceptă condiţia, profund umană, dar supusă păcatului, Lucas îi dăruieşte fiului său, Marcus, o armă de vânătoare, pentru a continua tradiţia încetăţenită de secole, neînţelegând că astfel perpetuează şi păcatul, şi mereu vom avea un alt Lucas care să vâneze şi o altă Klara care să mintă.
Mai există însă câteva scene pentru care este obligatoriu să vizionaţi filmul până la capăt, dar nu le voi dezvălui aici.

Un film de colecţie. Un film-şoc. Un film care ridică probleme de religie şi moralitate umană, deşi o face într-o manieră modernă.
La capitolul ”premii”, avem o mulţime de nominalizări şi mai puţine reuşite, Mads Mikkelsen reuşind totuşi să-şi adjudece premiul pentru cel mai bun actor la Cannes (2012), iar Thomas Vinterberg şi Tobias Lindholm – pentru cel mai bun scenariu, ale Academiei Europene de Film, în acelaşi an. Însă consider că filmul în sine ar fi meritat mai multe recompense.

Regie: Thomas Vinterberg

Scenariu: Tobias Lindholm, Thomas Vinterberg

Actori: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Annika Wedderkopp

Unde poate fi vizionat The Hunt: