Miracolul din Tekir (Ruxandra Zenide, 2015)

O poveste atipică, stranie și ambiguă, superb filmată aproape exclusiv la malul mării, produsul finit expunând un film fantasy cu o proiecție voalată de supranatural.

recenzie de film romanesc Miracolul din Tekir, Ruxandra Zenide

După exact zece ani de la debutul în lungmetraj al Ruxandrei Zenide, Ryna, cu exact aceeași protagonistă, Dorotheea Petre, regizoarea revine cu un proiect interesant. Miracolul din Tekir, o coproducție româno-elvețiană, este un film ambițios: propune un scenariu ce dezvoltă o poveste atipică, stranie și ambiguă, este superb filmat aproape exclusiv la malul mării, produsul finit expunând un film fantasy cu o proiecție voalată de supranatural. Complet opus realismului abordat de precedentul film, Miracolul din Tekir ignoră timpul și spațiul, plăsmuiește exclusiv în jurul personajului principal o poveste care ține de miraculos.

Mara (Dorotheea Petre) este o fată tânără care trăiește într-o mică comunitate de pescari. Deși nemăritată, Mara rămâne însărcinată fără să aibă vreo aventură cunoscută cu vreun flăcău local. Oamenii din sat au înrădăcinată o credință puternică în superstiție și nu se feresc să o acuze pe Mara de vrăjitorie pentru că plasele lor nu mai scot deloc pește din mare. Oamenii înfometați trebuie să găsească un vinovat, îi ard casa Marei și o alungă din sat în speranța că, fără vrăjile ei, situația se va îndrepta. La îndemnul părintelui Andrei (Bogdan Dumitrache) care slujește în sat, Mara ia calea Constanței, unde se angajează la un hotel celebru pentru tratamentele cu nămol care tratează infertilitatea femeilor ce își doresc să aibă un copil. La hotel, o cunoaște pe Lili (Elina Löwensohn), o româncă trecută de prima tinerețe, bogată, foarte excentrică și care are ca prioritate absolută să devină mamă cât mai curând. Aceasta “adulmecă” aura fantastică a Marei și i se încredințează total, convinsă că nămolul vindecător pe care numai Mara știe de unde să îl ia și ce să facă cu el, o vor face mamă. Între cele două femei se înfiripă o relație tensionată, în care una își apără secretul și dezvăluie foarte puțin din puterile ei de tămăduire, mai mult simbolice și aplecate spre mitologic decât concrete, în vreme ce cealaltă nu poate pătrunde în acest univers și își dorește doar o maternitate perceptibilă.

Dacă filmul oferă o imagine cu o compoziție superbă, cu imagini aproape documentaristice ale peisajelor expuse, aducând un omagiu Deltei Dunării și mării (și superbului Cazino din Constanța), coloana sonoră augmentează inspirat senzația indusă vizual.
În schimb, este păcat că narația virează pe alocuri spre ilogic. Sigur că trebuie ținut cont de atributul fantastic al poveștii, caz în care cineastul are o libertate încă și mai mare decât de obicei în a se eschiva de la conformismul logicii absolute. Însă de la fantastic la absurd adeseori este doar un pas, iar filmul lui Zenide calcă, din păcate, greșit. Un exemplu de fantastic ar putea fi nămolul din ghiol care clocotește întocmai precum vulcanii noroioși. Un exemplu de absurd ar putea fi hirotonisirea diaconului de la malul marii atunci când preotul Andrei renunță la vocația lui.
Rațiunile misterioase ale comportamentului Marei, realitatea puterilor ei tămăduitoare, paternitatea copilului nenăscut, ce anume se află în adâncurile nămolului ce bolborosește ca și cum ar încerca să vorbească o limba ciudată, toate acestea fracturează coerența narației care, pe alocuri, stagnează. Senzația spectatorului se formează în jurul ideii de artificial.

Dorotheea Petre este excelent selectată pentru rol, misterioasă și profundă, și, ca de obicei, se achită cu brio de sarcinile ei. Păcat că există din partea celorlalți actori o serie întreagă de replici interpretate complet neconvingător, care se adaugă la artificialul de care aminteam.
Păcat, de asemenea, că personajul lui Bogdan Dumitrache ori Mătăsica, interpretată de Viorica Geantă Chelbea, ori chiar personajul Julio, amantul lui Lili (George Pistereanu), nu sunt suficient dezvoltate încât să își capete un loc al lor în poveste. Mai mult, relațiile dintre personaje sunt lipsite de dinamică, sunt neexplicate ori inexplicabile.

La finalul deschis al filmului, Miracolul din Tekir rămâne de apreciat ca o poveste ieșită din tiparele recente ale cinemaului românesc, un film căruia îi descoperi potențialul și regreți că nu a devenit ce ar fi putut să fie.

Regie: Ruxandra Zenide

Scenariu: Ruxandra Zenide, Alex Iordachescu, Doina Rusti

Actori: Dorotheea Petre, Elina Löwensohn, Bogdan Dumitrache