Hayat Var (Reha Erdem, 2008)

Un film excelent realizat artistic, în care Reha Erdem dovedeşte o mare sensibilitate şi capacitate de înţelegere a naturii umane, în toate aspectele sale.

recenzie de film Hayat Var, Reha Erdem

Hayat Var, creaţia regizorului turc Reha Erdem, începe prezentându-ne-o pe adolescenta Hayat la marginea mării, într-un doc. Se pot auzi ţipetele sfâşietoare ale pescăruşilor şi sirena vapoarelor peste întinderea nemărginită a mării. Un cadru trist, dar sublim.
O vedem apoi pe fată mergând cu o barcă cu motor, în viteză, parcă sfidându-şi destinul.
Pe urmă, suntem introduşi în mijlocul unei poveşti de viaţă obişnuite, desprinsă dintr-o realitate sordidă a unei familii care trăia în promiscuitate. Hayat locuia împreună cu tatăl şi cu bunicul, aceştia fiind însă oameni fără morală şi care se gândeau doar la propriul bine şi la propriul interes.
Mica Hayat (a câta pe o listă a celor cu o copilărie pierdută?) pare a fi o victimă sigură, atât în faţa acestora, cât şi a anturajului din şcoală, care o detestă. Nu are nicio vină, şi totuşi mereu are ceva de îndurat.
Mai curând ea trebuie să aibă grijă de ceilalţi – şi cadrul în care se priveşte în lac, iar apa tremură sugerează că are un destin greu de dus.
Nu este un film cu o acţiune foarte complicată, dar este excelent realizat artistic, iar Erdem dovedeşte o mare sensibilitate şi capacitate de înţelegere a naturii umane, în toate aspectele sale.
Imaginile pitoreşti din natură contrastează puternic cu mizeria şi decadenţa în care trăiau personajele acestui film despre viaţă, dar mai ales despre condiţia umană.
Memorabilă scena în care Hayat se lasă purtată de caruselul mecanic, pe acordurile muzicii, simbol al căutării unei fericiri meritate, dar iluzorii în lumea în care era silită să trăiască. („Chiar dacă viaţa se opreşte pe Pământ, am în mine iubirea nemuritoare„, spune cântecul).

Tânăra Elit Işcan joacă foarte bine pentru vârsta ei, dar adevăratul recital este dat de actorul ce îl întrupează pe bunicul fetei, care interpretează extraordinar de convingător, mai ales că trebuie să intre în rolul unui astmatic aflat într-o fază foarte avansată a bolii.
Deşi este o dramă de la început până la sfârşit, din pelicula lui Reha Erdem nu lipseşte nici umorul – însă este unul ocazional şi extrem de amar.
Filmul ridică şi problema omului văzut drept creaţie divină – conceput iniţial să fie perfect, dar fatalmente victimă a propriilor imperfecţiuni şi vicii, făcând ca povestea existenţei pe Pământ să alunece în cerc vicios.
Hayat îndură tot, dar în final se eliberează, fugind cu barca împreună cu un tânăr de vârsta ei şi părând, pentru prima oară, fericită. Însă această fericire o obţine cu preţul unei crime (o crimă pe care o consider totuşi mai mult simbolică) – îşi lasă bunicul suferind să moară. Oricât de cinic ar fi fost acesta, faptul că Hayat îi plăteşte cu aceeaşi monedă îl văd ca pe o asumare de către regizor a realităţii că toţi suntem egali în faţa sorţii, toţi suntem supuşi aceloraşi greşeli. Acest sfârşit mai poate fi văzut şi ca o replică inedită la filmul lui Lars von Trier, Dogville (2003), în care eroina, Grace, joacă rolul martirei până la sfârşit, când devine călău.

O peliculă ce mi se pare de referinţă pentru cinematografia turcă – şi nu numai.

Regie: Reha Erdem

Scenariu: Reha Erdem

Actori: Elit Iscan, Erdal Besikçioglu, Levent Yilmaz

Unde poate fi vizionat Hayat Var:
Image