Dogville (Lars von Trier, 2003)

Dogville nu ține neapărat să arate partea întunecată a firii umane pe cât condamnă omul ce-și urmează instinctele animalice.

recenzie de film Dogville, Lars von Trier

Dogville îmbină cu succes elemente din film, teatru și literatură. Avem un povestitor pe fundal, un decor minimalist care desființează orice tip de graniță și câteva personaje bine definite. Grace (în interpretarea lui Nicole Kidman) apare într-un orășel cu numai 15 oameni unde legea s-a scris încet în timp, iar cercul s-a îngustat. Aproape ca un proces de conștiință ce începe cu sfârșitul și se încheie cu un semn de întrebare.
Ce trebuie să faci pentru a te integra într-o comunitate restrânsă, unde toți oamenii se cunosc foarte bine? Cu alte cuvinte, ce dai ca să primești ospitalitate? E o întrebare nelalocul ei dacă ne gândim că omul ar trebui să fie amabil prin însăși firea lui, în special cu cineva care nu i-a făcut rău. Cel puțin, dacă avem de-a face cu oameni care cred că au primit o educație, altfel nu știm de ce anume ar fi în stare indivizii lăsați în voia lor, sălbatici. William Golding, de exemplu, în a lui roman Împăratul muștelor, duce la extremă această idee. Instinctul uman, setea de putere versus civilizația și bunele maniere. Dogville evidențiază o temă comună, pune adultul în centrul acțiunii și-i acordă o mare responsabilitate, doar pentru că are experiență și a văzut multe.
Că este vorba de un set de principii morale, de religie sau spiritul de turmă, masele pot fi controlate. Este de-ajuns să stârnești reacții emoționale foarte puternice și se vor dezlănțui, mânate de forțe malefice, crude.
Dar Grace este o necunoscută și pentru a prinde încredere într-o femeie care pare inocentă, trebuie să existe un test. Grace trece cu brio prima probă, dar atunci când oferi un deget sunt șanse să ți se ia toată mâna. Mai departe ies la iveală colții care cândva reprezentau zâmbetele politicoase. Lars von Trier (Europa, 1991) spune că răul poate să apară pe orice fel de teren, în orice circumstanțe.

Dogville nu ține morțiș să arate partea întunecată a firii umane pe cât condamnă omul ce-și urmează instinctele animalice. Reacția comunității este invers proporțională cu bunătatea lui Grace. Cu cât aceasta privește mai mult în viitor și are puterea să ierte, cu atât oamenii simt că ar trebui să o consume, ca pe un bun comun. Finalul este surprinzător și aduce puțin echilibru în ecuație dar și o notă de tristețe. Grace conștientizează că nu poate rupe răul din rădăcini și acceptă puterea. Un film foarte bun ce lasă loc pentru multe interpretări. Și mai are un merit: trece proba timpului, poate fi vizionat de mai multe ori, pentru o mai bună asimilare, calitate pe care nu multe filme o au.

Regie: Lars von Trier

Scenariu: Lars von Trier

Actori: Nicole Kidman, Paul Bettany, Lauren Bacall

Unde poate fi vizionat Dogville:
Image