O dramă istorică cu conotaţii filosofice şi religioase beneficiind de o punere în scenă grandioasă a Ritei Azevedo Gomes. Finalul lasă deschise interpretările privind trecerea omului prin Purgatoriu.
O femeie cu aspect bizar (va mai apărea episodic în film), într-un cadru natural în care predomină pădurea şi ruinele, cântă despre viaţă şi iubire pe un ton pe jumătate înecat, melancolic. Te întrebi dacă se referă la lucruri trăite într-un trecut îndepărtat sau dacă nu cumva are minţile rătăcite.
Acestea sunt primele cadre din A Portuguesa (The Portuguese Woman), drama istorică în regia Ritei Azevedo Gomes, după o scriere a lui Robert Musil.
Impresionează în mod plăcut dialogul avut de nobilul von Ketten, în pădure, cu oamenii săi. Cuvintele sale au conţinut autentic, chiar spun ceva despre război, despre viaţă şi moarte, despre iubire – nu sunt simple îndemnuri la luptă sau filosofii de duzină.
Doamna von Ketten (supranumită „Portugheza”) dă naştere primului său fiu în timpul voiajului lunii de miere. Sfătuită să se retragă, să se întoarcă din drum, aceasta refuză şi se instalează la castel.
De la început se vede că punctele forte ale acestui film sunt, după cum am amintit, dialogurile, surprinzătoare şi pline de substanţă, şi prezentarea de efect a cadrului în care are loc acţiunea. Pădurea este plină de mister şi maiestuoasă, flăcările arzând în preajma corturilor şi caii nechezând creează o atmosferă pe jumătate primitivă, aparte. Castelul are un interior arhaic, atins de patina timpului.
Toate acestea dau girul unei realizări artistice remarcabile, autentice.
Eroina cântă, dansează, citeşte în natură, călăreşte în pădure, înoată goală în râu – se află, parcă, în căutarea unei fericiri pierdute, a unei comuniuni cu natura şi cu sferele de deasupra terestrului.
„Culmile munţilor sunt sălaşul spiritelor „, i se spune la un moment dat, şi această replică pare să conţină totul, include esenţa.
Filmul regizoarei portugheze, mai mult film de artă decât istoric, transcende realitatea spaţiului terestru şi întrece cu mult banalul unei prezentări simpliste. Vorbeşte despre suflet şi taine, despre nemărginit cu o naturaleţe pe care puţini cineaşti ar fi reuşit să o afişeze în creaţia lor.
Extraordinar momentul în care doamna von Ketten spune, privind puiul de lup care ceruse să îi fie adus: „Acesta este animalul de care vă temeţi atât? Este doar o creatură a Domnului „. Adaugă însă: „are ochi de foc ” (se ştie că lupul este, în egală măsură, animalul diavolului). Poate că aceasta este şi lecţia pe care trebuie să o învăţăm: pe Pământ, oamenii sunt atât angelici, cât şi demonici. (Deşi se va dovedi ulterior că oamenii sunt mai cruzi chiar şi decât lupii).
„Cum suportaţi acest loc? „, este întrebată Portugheza, cu referire la faptul că plecase dintr-un loc mult mai ospitalier. „Cum mă suportă acest loc pe mine? „, replică ea imediat, făcând aluzie la faptul că omul nu este întotdeauna demn de natură, de puritatea ei.
Întreaga peliculă a Ritei Azevedo Gomes este ca o minunată fabulă plină de pilde, însă adresată oamenilor maturi. (Veţi vedea că nu lipseşte nici referirea la fructul oprit).
Filmul capătă şi conotaţii religioase, de la acuzarea de erezie a dnei von Ketten (care avea o filosofie proprie, interpretată greşit de ceilalţi) până la consideraţiile unui înalt prelat care are o întrevedere cu soţul acesteia – totul însă adânceşte misterul în loc să-l elucideze.
Dacă răspunsul la întrebarea „Crezi în Purgatoriu? ” nu poate fi, până la urmă, decât afirmativ, rămâne deschisă problema: ce putem face în acest Purgatoriu pentru a ne mântui? Cum ne putem salva cu adevărat sufletele într-o lume dominată de orgolii, barbarie şi instincte (unele, chiar deviate)?
Finalul este interesant, dar nu elucidează misterul, lăsând loc interpretărilor: viaţa va merge înainte, specia se va perpetua, Dumnezeu ar putea fi în fiecare dintre creaturile de pe Pământ, însă dilema alternanţei inocenţă/păcat, viaţă/moarte, pierzanie/mântuire va rămâne.
O adaptare cinematografică electrizantă, o realizare cu valenţe filosofice, distinsă cu premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la Las Palmas (2019).
Regie: Rita Azevedo Gomes
Scenariu: Rita Azevedo Gomes, Robert Musil (roman)
Actori: Clara Riedenstein, Marcello Urgeghe, Ingrid Caven
Unde poate fi vizionat A Portuguesa:
