Filmul lui Luca Guadagnino convinge că răspunsurile la întrebările privind sensul vieţii şi eliberarea de suferinţă sunt ascunse undeva în noi înşine.
Cea mai recentă peliculă (în fapt, un mediu-metraj, are 37 de minute) a lui Luca Guadagnino, cunoscut cinefililor români mai ales prin filmele Call me by your Name şi Suspiria (un remake după horror-ul clasic al lui Dario Argento), o are în prim-plan pe Francesca Moretti, o scriitoare între două vârste, excelent interpretată de Julianne Moore. (De altfel, acest tip de rol, al femeii de condiţie superioară, sfâşiată de contradicţii şi trăind o viaţă dublă, o ”prinde” foarte bine pe celebra actriţă americană, care a făcut un rol oarecum similar şi în The Hours).
Meditând asupra existenţei, abandonându-se simţurilor sau făcând faţă unor reuniuni mondene, Francesca, în mod evident, traversează o criză existenţială.
Urmărind silueta unei misterioase femei de culoare, ea pare a fugi în căutarea unei armonii a contrariilor, găsindu-se apoi singură pe alei însorite, trecând grăbită şi nehotărâtă pe lângă pereţii unei clădiri impozante, somptuoase.
Pelicula lui Guadagnino impresionează nu neapărat prin povestea pe care o spune, ci prin felul în care o spune, cadrele perfect alese, impresionante vizual trădând încă o dată talentul nativ al cineastului italian.
Eroina trăieşte din flahback-uri obsedante şi din puterea imaginaţiei, dorind să evadeze dintr-o lume care îi accentuează depresia. Se află în căutarea unor răspunsuri – dar, mai presus de aceasta, se află în căutarea sinelui. Un drum lung, anevoios, uneori inextricabil.
Ea ţine în permanenţă un jurnal, iar lumea şi tot ceea ce o înconjoară se vor reflecta, trecute prin propriul filtru, în acest jurnal – probabil totul va fi cuprins, dar vor rămâne şi destule întrebări pentru cititor.
În dialogurile cu mama sa, pictoriţă, ce se confruntă cu neajunsurile vârstei şi cu un început de orbire, Francesca se află, de asemenea, în căutarea unor răspunsuri privind propria identitate şi privind găsirea unei modalităţi de evadare din cotidian, de îndulcire a suferinţei.
Dansul mai multor femei la care asistă la sfârşit, fascinată, simbolizează eliberarea, comuniunea cu natura şi universul.
Aici Guadagnino alege un final de efect, fiindcă răspunsurile la toate aceste întrebări privind sensul vieţii şi eliberarea de suferinţă sunt, într-adevăr, ascunse undeva în noi înşine, dar pentru a le gusta trebuie mai mult decât atât, este necesară această eliberare oarecum similară Nirvanei hinduse.
Pelicula este filmată în Roma şi în New York.
Cinefilul va avea plăcerea să-i găsească în distribuţie, alături de Julianne Moore, pe Kyle MacLachlan (un ”agent Cooper îmbătrânit”) şi pe tânăra senzaţie Mia Goth.
Regie: Luca Guadagnino
Scenariu: Michael Mitnick
Actori: Julianne Moore, Marthe Keller, Kyle MacLachlan
Unde poate fi vizionat The Staggering Girl:
