Un film despre dualitatea naturii umane, despre trezirea la viață versus alegerile inconștiente care schimbă destinele celorlalți, dar și despre alegerile conștiente.
Carlos Reygadas susține că filmul trebuie făcut și privit cu intuiție, contrar curentului actual, prin care suntem obișnuiți să ne folosim numai intelectul și simțul văzului pentru a aprecia frumusețea.
Plecând de la această premisă, filmul se deschide cu o metamorfoză vizuală, într-un ritm lent. Asistăm gradual la crăparea de zi, cum s-ar spune în popor, mai ales că acțiunea are loc într-un sat din Cuauhtemoc, Chiuahua (Mexic) într-o comunitate de menoniți. Suntem introduși în poveste, de la întuneric spre lumină, cu sunete din natură și o trecere a timpului ca și cum răsăritului îi ia mereu același durată să se ”aprindă”, depinde numai de percepția privitorului dacă există grabă în acest fenomen sau nu.
Johan (Cornelio Wall) este capul familiei, însurat cu Esther (Miriam Toews). Au șase copii și-i vedem cum încep ziua la micul dejun, nu înainte de a rosti rugăciunea de mulțumire pentru bucatele de pe masă. Atmosfera este sobră și fiecare membru al familiei pare să-și vadă de propriile griji, mai ales Johan. După masă, rămâne singur câteva momente, la îndemnul soției. Îl vedem cum oprește ceasul de pe perete, al cărui tic-tac pare să-l apese din ce în ce mai tare, până izbucnește în plâns.
Înțelegem mai departe că Johan se simte vinovat pentru a se fi îndrăgostit de o altă femeie din comunitate, secret pe care i l-a împărtășit soției, încă de la început. Asistăm, așadar, la cele două vieți pe care bărbatul le duce simultan: într-una este integrat în societate și împlinit din punct de vedere al familiei, în cealaltă realitate simte că iubește cu adevărat.
Mistuit de dubla existență, hotărăște să-i ceară sfatul tatălui său, cei doi purtând o discuție ce pare să fie cheia filmului. Trebuie să alegi, altfel vei fi purtat de viață în consecințele întunericului. În mod inexplicabil, cei doi pășesc afară, să nu fie auziți de nimeni, și calcă pe zăpadă, prevestind recolte întârziate și un viitor friguros, în cazul în care decizia este luată cu sânge rece. Nu știm de unde a apărut acea zăpadă, fiind un eveniment izolat.
Înapoi în viața familiei, vedem cum Johan petrece timp cu soția, îmbăind copiii într-un lac. Esther pare să simtă ce se întâmplă în inima lui Johan, îl vede lângă ea, dar privirea ei este tristă, știind că nu mai este alături de ea ca la începutul relației. Lacrimile ei fac parte din aceeași metamorfoză vizuală, ce va culmina în momentul în care cei doi pleacă la drum spre Marianne, cealaltă femeie, care-i ceruse lui Johan să vină urgent la ea, chiar dacă aleseseră să se despartă.
Într-un moment de maximă neputință de a mai face față situației, Esther iese din mașină, în plină ploaie, cu pretextul că-i este rău, se prăbușește într-un plâns din care nu-și mai revine. Doctorii pun eticheta de traumatism cranian și restul familiei urmează să-și ia la revedere de la ea, pentru totdeauna. Ce se întâmplă mai departe sfidează legile naturii, dar ținând cont că timpul s-a oprit pe tot parcursul poveștii, poate asistăm de fapt la o lungă posibilitate. Tatăl lui Johan crede că fiul său se află în acea situație doar pentru că și-a dorit să simtă ceva și nu pentru că iubește, ca și cum iubirea ar fi o alegere.
Revenirea la normalitate este dorința pe care ambii soți au exprimat-o la un moment dat, ceea ce s-a întâmplat de fapt în toată perioada în care timpul a stat pe loc, fiind poate doar o paranteză, pentru ceea ce se întâmplă în imaginația lui Johan. Iubirea este privită pe de-o parte ca un blestem sau o deviere de la drumul drept, croit de comunitate, sau o salvare de la întuneric.
Oricum am privi-o, pelicula lui Carlos Reygadas nu te lasă indiferent. Te face să te întrebi dacă împlinirea fiecărei posibilități presupune sacrificarea propriilor dorințe (îndrăgostirea ca o buclă a timpului /întrerupere a destinului) sau acceptarea definitivă a unor alegeri (căsătoria). Te face să vezi atât întunericul nehotărârii, cât și lumina din privirea persoanei iubite. Stellet Licht este un film despre dualitatea naturii umane, despre trezirea la viață versus alegerile inconștiente care schimbă destinele celorlalți, dar și despre alegerile conștiente ce duc la apropierea reală de oamenii din viața noastră.
Regie: Carlos Reygadas
Scenariu: Carlos Reygadas
Actori: Cornelio Wall, Miriam Toews, Maria Pankratz
