Povestea atracţiei între două personaje din lumi diferite nu se putea sfârşi fără gelozie şi furie.
Este bine că în filmul românesc contemporan se încearcă şi altceva decât pelicule cu tentă politică sau de un realism atât de crud şi de neprelucrat încât ţi se apleacă, iertat fie-mi limbajul argotic.
Posibilităţi de a evita aceste teme sau moduri de a face film sunt nenumărate, dar sunt insuficient exploatate.
Dragoste 1. Câine te introduce într-un cadru natural pitoresc, dar o face cu un scop bine definit, nu doar pentru a arăta spectatorului natura: e vorba de spiritul primitiv de la care a plecat omul în lunga sa călătorie către civilizaţie, de atmosfera rustică ce are o valoare intrinsecă de sute de ori mai mare decât robotizarea care ameninţă să cucerească omenirea, de spaţiile instinctelor primare.
Este un film minimalist în felul său, un pădurar adăposteşte o fată şi are scurte dialoguri cu ea, apoi mai apar vreo două personaje secundare, dar am fost mai curios să urmăresc această poveste decât altele cu teme care au fost exploatate până la epuizare. De exemplu, fără a fi văzut foarte multe filme româneşti, aş spune că Nunta mută (2008) avea un potenţial mult mai mare, dar a fost realizată slab, iar Dragoste 1. Câine are un potenţial mai redus, dar e realizat bine.
Este povestea atracţiei (sau a potenţialei atracţii) între două personaje din lumi diferite. Remarcabilă scena de la început, când pădurarul atinge fata cu mâinile lui uzate, parcă ar vrea să o ia în proprietate (deşi nu o abuzează în niciun fel). Asta mi-a adus aminte de Colecţionarul lui Fowles. Şi mi-a întărit convingerea mai târziu, când o ameninţă pe fată, spunându-i să nu fugă de el.
Chiar dacă are o scenă de sex, filmul lui Florin Şerban evită să fie trivial sau cu elemente care să dezguste, şi asta este un plus (mai ales având în vedere tendinţele actuale).
Istorisirea cu câinele mâncat de lupi ridică problema selecţiei naturale – care, se deduce, funcţionează şi la om. Omul ridică povestea la un rang superior, dar nu se poate sustrage legilor firii. Cel mai tare supravieţuieşte – şi asta se va vedea şi mai târziu în film.
Sigur, nu spun că este o capodoperă sau că este neapărat acel film care, ştiu eu, să relanseze cinematografia românească, dar are câteva idei bune, chiar dacă pe un fundal minimalist şi, repet, pentru mine a fost mai plăcut de urmărit decât altele.
Finalul este unul pe care, pe undeva, îl anticipam: ceva apare între cei doi protagonişti ce aparţineau unor lumi atât de diferite şi, de aici, conflictul, violenţa. Această poveste nu se putea sfârşi fără gelozie, fără furie, în cele din urmă fără crimă.
Ştiu că nu poate fi un succes de public, dar e un film care merită văzut.
Regie: Florin Serban
Scenariu: Florin Serban
Actori: Valeriu Andriuta, Vitalie Bantas, Hritcu Florin
Unde poate fi vizionat Dragoste 1: Câine:
