Un film ce ne introduce într-o poveste cu crime şi spionaj, ţesută migălos, ca o pânză de păianjen.
Filmul pare dedicat mediului editorial contemporan, în care se practică confecţionarea unei biografii capabile să genereze o isterie colectivă, astfel încât vânzările să doboare recordul anterior al încasărilor. În acelaşi context se disting şi personaje specializate, dispuse contra unui onorariu generos să însăileze (sub eticheta de „marionete”) minunate „poveşti de suflet”.
O asemenea postură acceptă şi un tânăr şi talentat scriitor (interpretat de Ewan McGregor), angajat să scrie memoriile lui Adam Lang (Pierce Brosnan), respectiv să jongleze cu trecutul controversat al fostului premier britanic, fabricând o scriere seducătoare.
Însă lucrurile nu decurg cum s-ar fi aşteptat, surprizele se îndesesc pe zi ce trece, iar accidentele degenerează, treptat, în thriller. Iar pe măsură ce evenimentele se derulează la suprafaţă, din subsidiar începe să iasă la iveală adevărata temă a partiturii – mişcarea ordonată a serviciilor secrete sub controversata deviză „scopul scuză mijloacele”. De aici încolo, modelul iniţial al naraţiunii devine pretext.
Roman Polanski, un adevărat maestru al artei cinematografice, disecă principiul lui Machiavelli, devoalând operaţiunile CIA aşa cum încolţesc şi dezvoltă, în contextul secolului XX, noţiunile de scop şi mijloace.
În cazul scopului, obiectivele de referinţă au coborât, neîndoios, o treaptă, din moment ce agenţii operativi au ajuns să vizeze nişte diversiuni pe teritoriul Orientului Mijlociu, agăţând presupuşi terorişti în activităţi subversive pe meleaguri britanice. Pentru ca, apoi, să transfere arestarea şi condamnarea comandoului în ograda premierului…
Cât priveşte capitolul mijloace, acestea s-au sofisticat într-atât încât racolările „pe caz” s-au transformat adesea în veritabile „opere de artă”. Potenţialul agent nu mai este abordat direct, el este adulmecat, ademenit şi împins în centrul vârtejului. Ca de pildă la Cambridge, unde un distins profesor universitar cântăreşte din umbră aptitudinile unui student, Adam Lang, şi le compară cu cerinţele unei misiuni de durată pentru a detecta o eventuală compatibilitate.
Ţinta e un personaj charismatic, fără complexe, nu tocmai precaut în ceea ce-l priveşte, dornic de ascensiune socială şi, important, un bun mim, prestând actoria. Adică „mănuşa” pentru ceea ce căuta. De aceea, dascălul începe rolul. Chiar dumnealui cochetează cu actoria şi, iată, azi una, mâine alta, în cele din urmă credulul cade în plasa fină a păienjenişului ţesut.
Iar când o frumoasă agentă CIA (desemnată să îl acapareze) bate la uşă, omul se îndrăgosteşte fulgerător de minunata făptură, o ia grabnic de nevastă şi îşi direcţionează brusc viaţa pe altă turnură, diferită de visul său profesional.
De-aici, Lang, dirijat pas cu pas, accede pe scara politicului până la rangul de prim-ministru şi îndeplineşte orbeşte cea mai întunecată parte a programului înscenat. Niciodată n-a realizat jocul în care s-a antrenat. Şi va sfârşi ciuruit de gloanţe pe un aeroport, convins că a scăpat de pericol, condus la dezastru de însăşi idolul feminin care l-a acaparat.
Dintotdeauna, aproape toată suflarea mapamondului a dedus din activitatea a ceea ce generic numim intelligence că noţiunea de scrupul îi lipseşte. Scenaristul Robert Harris (în colaborare cu regizorul Roman Polanski) nu se opreşte însă la recunoaşterea acestui aspect, ci deschide curajos încă o uşă. De dincolo de „barieră”, autorul culege argument după argument şi conchide că CIA este, în plus, cinică şi lipsită de caracter. Din acest motiv a readus, de câteva ori, în prim-plan secvenţa primei marionete plutind, fără suflare, în apa mării şi a adăugat imaginea disperată a celei de-a doua „marionete”, urmărită de acelaşi asasin profesionist. Întrucât asta reprezenta dovada rolului nefast jucat de profesorul universitar – agent în urzeala teroriştilor – şi îi plasa pe ambii, instantaneu, pe lista suprimaţilor fizic, pentru simpla vină de a fi realizat, cu perspicacitate profesională, adevărul.
Şi încă o devoalare esenţială: pionul desemnat pe tabla de şah a siguranţei naţionale cu rol de „ţap ispăşitor” avea programată sacrificarea de la bun început, pentru a salva agentura de la compromitere, în cazul celei mai mici erori. Precum Lang, adevărata marionetă politică, ce s-a trezit în bătaia armei.
Finalul filmului, concluziv, antologic, o focalizează pe văduva cernită, bulversată, rostind, la mult-aşteptata lansare a biografiei, un omagiu lacrimogen. Fără ca măcar o fibră să-i trădeze liniştea interioară a eliberării din abia încheiata misiune şi, implicit, să ateste continuarea prestaţiei de agent, pe o nouă coordonată. Un deznodământ de-a dreptul fantastic.
La succesul producţiei a contribuit interpretarea de excepţie a distribuţiei (din care îi amintim pe Ewan McGregor, Pierce Brosnan, Olivia Williams, Kim Cattrall, Timothy Hutton), prin modul în care actorii au lăsat, când şi când, să se întrevadă substratul adevăratului sens, fără a perturba în vreun fel acuitatea mesajului.
Desigur, nu este tocmai un Polanski tipic, nu are aproape nimic din morbiditatea şi aerul sofisticat ce pot fi întâlnite, de exemplu, în Bitter Moon sau The Lodger, dar şi această creaţie, ecranizare după un roman al lui Robert Harris, poartă amprenta şi girul calităţii oferite de marele regizor.
Regie: Roman Polanski
Scenariu: Robert Harris, Roman Polanski
Actori: Ewan McGregor, Pierce Brosnan, Olivia Williams
Unde poate fi vizionat The Ghost Writer:
