Film de top în cadrul peliculelor de război (şi nu numai), realizarea lui Spielberg impresionează prin luciditate, realism şi problemele morale pe care le ridică.
Un veteran de război privind steagul Americii fluturând, apoi aproape prăbuşindu-se în lacrimi într-un cimitir în care numărul crucilor era copleşitor, un spaţiu al morţii, al alienării şi al uitării în care absenţa pe vecie înlocuia prezenţa – aşa începe filmul Saving Private Ryan. (Secvenţa va reveni şi la final).
…Apoi, povestea este luată de la început. 6 iunie 1944 – ziua debarcării în Normandia.
Scenele de luptă sunt foarte realist redate, intri în atmosferă de parcă ai fi acolo. În primul rând impresionant vizual, filmul lui Spielberg arată războiul exact aşa cum a fost, în toată oroarea lui: rafale la tot pasul, bombe, trupuri mutilate, sânge, o frică aproape de paroxism, deşi soldaţii erau temerari, şi mulţi morţi. Atât de mulţi încât nimeni nu le mai ştia numărul.
Faptul că, în mijlocul celor mai crâncene misiuni, unii dintre soldaţi implorau divinitatea să îi ajute este de înţeles – văzând moartea cu ochii, nu aveau unde să mai alerge pentru a cere sprijin. În acelaşi timp, e greu de crezut că Atotputernicul te va ajuta să nimereşti inamicul cu un glonţ direct în frunte. De fapt, legile războiului sfidează legile firii – este unul dintre mesajele pe care Spielberg le transmite necontenit.
Imaginea cu valurile mării, amestecate cu sânge, trecând peste trupurile neînsufleţite ale soldaţilor este impresionantă: apa, unul dintre elementele primordiale, ar fi trebuit să cureţe, să purifice, dar nu putea oferi decât un tablou dezolant: un du-te vino mecanic, inutil, un triumf al morţii asupra vieţii. Iar mesajele de condoleanţe adresate familiilor celor care îşi dăduseră viaţa nu puteau suna decât formal şi inutil, în comparaţie cu pierderea suferită.
Saving Private Ryan este nu doar un film foarte reuşit, ci şi una dintre peliculele, nu extrem de numeroase, care au izbutit să aibă succes şi la public, şi la critică, să se situeze în top fără să facă concesii comercialului.
Salvarea unuia dintre cei patru fraţi Ryan, singurul rămas în viaţă, dar despre poziţionarea căruia nu se ştia mare lucru, este doar un pretext (regizoral, desigur) pentru a arunca o fărâmă de umanitate asupra unei acţiuni ale cărei sensuri se pierduseră între cuvinte ca: distrugere, moarte, sacrificiu.
Cei cooptaţi în misiunea de salvare pun la îndoială justeţea acţiunii, dar de fapt fac un raţionament egoist, în spatele căruia se află doar ideea de a nu muri ei în locul soldatului Ryan.
Sigur, în egală măsură soldatul James Ryan este doar un simbol al celui ales să fie salvat de pe câmpul de luptă, în fond ar fi putut fi oricine altcineva, iar faptul că la un moment dat echipajul trimis identifică, pentru moment, un alt soldat, pe care îl chema tot Ryan, pentru ca apoi să-şi piardă orice urmă de interes pentru el, după ce sesizează confuzia, este uşor absurd şi poate chiar ilar.
Ceea ce este cel mai cumplit (şi foarte bine redat în film) este că până şi copiii, care nu apucaseră nici să intre bine în viaţă, nici să se împovăreze cu vreun păcat, sunt prinşi în acest joc infernal din care nu ştii sigur dacă până mâine vei scăpa cu viaţă – şi asta doar pentru că este război.
Într-o permanentă stare de alertă şi luptă pentru supravieţuire, eroii lui Spielberg mai găsesc timp doar să depene amintiri, să încerce să se despovăreze de lucruri care îi apasă şi să încerce să găsească un sens (în măsura în care aşa ceva este posibil) războiului şi chiar propriei misiuni.
Interpretările actorilor sunt bune spre foarte bune. În ce priveşte rolul principal (cpt. Miller), nu sunt neapărat un fan Tom Hanks în sensul de a-l aprecia în toate filmele în care a jucat, dar în Saving Private Ryan mi s-a părut foarte expresiv şi potrivit în rol, contribuind din plin, prin prestaţia sa, la creşterea calităţii peliculei.
Partea finală aduce un plus de acţiune (la care va participa şi cel care trebuia să fie salvat), de fapt e prima redare notabilă a unei înfruntări directe între forţele angrenate în conflict, dar şi o scenă memorabilă cu soldaţii stând răspândiţi printre dărâmături, ascultând Edith Piaf şi depănând amintiri. O scenă în care lumea întreagă pare în ruină – iar cei aflaţi încă în viaţă, potenţiali supereroi, dar momentan reduşi la stadiul de simpli actanţi.
Învingători? Războiul are (şi) oameni de onoare, dar, fiind o atrocitate, o negare a sensurilor existenţei umane, e greu de vorbit despre asta.
Film de top în cadrul peliculelor de război (şi nu numai), realizarea lui Spielberg impresionează prin luciditate, realism şi problemele morale pe care le ridică.
A fost distins cu Globul de Aur pentru cea mai bună dramă şi nominalizat la Oscar, iar Spielberg a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor atât la Globul de Aur, cât şi la Oscar.
Regie: Steven Spielberg
Scenariu: Robert Rodat
Actori: Tom Hanks, Tom Sizemore, Edward Burns
Unde poate fi vizionat Saving Private Ryan:
