My Blueberry Nights (Kar-Wai Wong, 2007)

Un film ce pune accent pe sentiment, unghiuri nu tocmai diafane şi replici pline de esenţă ce merită savurate ca desert.

recenzie de film My Blueberry Nights

Ce trebuie să se-ntâmple între o iubire veche şi una nouă pentru ca aceea din urmă să prindă aripi, să se înalţe cu adevărat? Să treacă timp, oameni sau gânduri?
Aceasta este întrebarea cu care te poate lăsa regizorul Kar-Wai Wong după ce vizionezi My Blueberry Nights. Nu însă în mod obligatoriu. În timp ce unii cinefili l-au considerat un film de nota 10, alţii au fost dezamăgiţi spunând că maestrul a avut un moment în care a rămas fără inspiraţie.

Filmul mi s-a părut oarecum simplu, dar merită privit pentru impresiile cu care rămâi în final. Deşi pe parcurs culorile, ritmul şi cuvintele descoperă o lume expresivă ca în In the Mood For Love (2000), unele replici sunt memorabile:
Dacă arunc aceste chei atunci acele uşi vor rămâne închise pentru totdeauna şi acest lucru nu-l pot decide eu, spune Jeremy (Jude Law) când este întrebat de Elizabeth (Norah Jones) de ce păstrează într-un borcan cheile unor oameni care le-au lăsat acolo.
Căutînd o interpretare pentru titlul filmului, la un moment dat ni se oferă un răspuns: în timp ce prăjiturile cu brânză şi plăcintele cu mere se vând întotdeauna, plăcinta cu afine nu este dorită de nimeni, deşi nu este rea la gust.
– Ce are plãcinta cu afine?
– Nu este nimic cu plãcinta cu afine, doar că oamenii fac alegerile. Nu poţi învinovăţi plăcinta cu afine doar pentru că nimeni nu o vrea.

Felia de plăcintă servită cu îngheţată poate fi chiar prudenţa cu care Elisabeth alege să guste din ceea ce viaţa îi oferea în continuare, mai ales că prietenul ei o părăsise pentru alta.
Mai departe, se cristalizează efectul şi gustul, dar la depărtare. Poveştile care se intersectează şi dialogurile aparent frânte, cadrele spontane cu care Kar-Wai Wong şi-a obişnuit privitorul sunt condimentate cu acorduri din muzica lui Norah Jones şi Cat Power. Acestea sunt momentele în care imaginile şi culorile se îmbină pe ritmuri de chillout romantic, uşor nostalgic.
Un film ce pune accent pe sentiment, unghiuri nu tocmai diafane şi replici pline de esenţă ce merită savurate ca desert. În final poţi descoperi de care parte a ferestrei vei rămâne când alegi direcţia.

Regie: Kar-Wai Wong

Scenariu: Kar-Wai Wong, Lawrence Block

Actori: Jude Law, Norah Jones, David Strathairn, Natalie Portman

Previous post Saving Private Ryan (Steven Spielberg, 1998)
Next post The Monopoly of Violence (David Dufresne, 2020)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!