Nymphomaniac: Vol. I + Vol. II (Lars von Trier, 2013)

Un film care oferă o experienţă complexă şi vorbește despre tipare psihologice impuse, ipocrizie, căutarea identității și despre plăcere.

recenzie de film Nymphomaniac

Pornind de la afirmația lui Lars von Trier cum că filmul trebuie să fie ca o pietricică în pantof, Nymphomaniac este o experiență complexă. După vizionarea lui ai senzația că a trebuit să umbli fără pantofi, pe mai multe pietricele, timp de patru ore. Și nu sunt deloc pietricele încinse, în ciuda imaginilor cu sex explicit. Să nu uităm că avem în față ultima parte din Trilogia Depresiei, din care mai fac parte Antichrist (2009) și Melancholia (2011).

Nymph()maniac, privit ca un film întreg, în ciuda segmentării forțate pe volume, vorbește despre tipare psihologice impuse, ipocrizie, căutarea identității și despre plăcere – ca o extensie a sinelui cu asumarea responsabilității atunci când mergi pe drumul autodistrugerii. Desigur, pe ici pe colo, apar niște neconcordanțe și coincidențe forțate (apariția lui Jerome ca angajator, ca iubit și mai apoi ca păgubit…).
Înainte de toate, Joe nu pare a fi o nimfomană. Virginitatea este văzută ca o povară, iar eliberarea de povară este memorată mecanic: 3 plus 5. Fără sentimentalisme, ca mersul pe moped. Mai apoi, provocarea este o pungă de bomboane sau capacitatea de a supune orice bărbat prin intermediul sexului? Mi-a lăsat senzația că această goană nebună nu este după plăcere, ci pentru a astupa un gol imens. Una dintre scene vorbește despre singurătatea absolută resimțită de Joe încă de copil: anesteziată, pe patul de operație, se simte singură în acest Univers.
Numărul de bărbați cu care se culcă și modul în care-și organizează agenda lasă să se întrevadă o răceală pe care nici Joe nu o înțelege. Ea nu știe spre ce se îndreaptă, dar știe că trebuie să-și obțină doza. Ca orice altă dependență. Și are parte de sex, sub toate formele lui: agresiune, tandrețe, durere, orgasme multiple și pierderea lor. Toate acestea pentru a potoli o foame pe care societatea o consideră anormală. Și totuși, normalitatea poate fi cușca unui leu la circ sau savana întinsă. Ceea ce este normal pentru păianjen, nu este normal pentru muscă. Joe încearcă să se integreze în această societate rigidă dar înțelege că singura sa cale este libertatea. Dar, până și libertatea are un preț. Nimfomana cu nume de bărbat (cumva un alter ego al regizorului?) alege să-și exploreze chemarea până la capăt. Așa arată Adevărul pentru Joe.

Nymph()maniac nu este unul dintre acele filme pe care să le recomanzi cuiva. Vorbește despre durere, granițe psihice, foame spirituală și singurătate. Sexul este doar un pretext. Cred că cel mai bine este să-l vizionezi singur(ă), cu o maximă seriozitate. Ceea ce rămâne după, e mai mult decât o pietricică incomodă în pantof.

Regie: Lars von Trier

Scenariu: Lars von Trier

Actori: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Shia LaBeouf