Zestrea (Letiția Popa, 1972)

Un film valoros care îndeamnă spectatorul la introspecție și la o căutare proprie a sensurilor și valorilor vieții.

recenzie film romanesc Zestrea, Letiția Popa

Ecranizare a piesei de teatru cu același titlu scrisă de Paul Everac, care semnează și scenariul filmului, în regia Letiţiei Popa, Zestrea este un prilej de observație și introspecție pentru spectator. Deși pelicula debordează de exuberanța și energia personajului principal, în ciuda dezinvolturii uimitoare a turnării secvențelor, inclusiv a celor retrospective, Zestrea nu este un film facil. Pare a fi o simplă poveste cu iz polițist, dar este o dramă veritabilă a destinului insidios al omului care face alegeri, are percepții și ambiții ce îi vor surpa până la final întregul eșafodaj fragil moral și social.

Inginerul Doru Şerban (Victor Rebengiuc) are o viață liniștită alături de soția lui, Lola (Sanda Toma). Amândoi lucrează la aceeași întreprindere de stat, muncesc mult și se bucură de beneficiile unei vieți din care nu lipsește mare lucru. Însă Doru este un mare naiv care crede cu tărie că omul muncitor care câștigă cinstit și nu cheltuie banii pe fleacuri poate avea un trai îndestulat, din care să nu lipsească lucrurile frumoase și scumpe și poate să își permită mici sau mai mari extravaganțe. Iluzia pe care o trăiește Doru este spulberată încetul cu încetul atunci când un procuror începe o investigație împotriva soției sale, Lola. Doru este chemat la procuratură să dea explicații cu privire la sursa veniturilor celor doi soți care își permit un trai epatant și obiecte scumpe, mobilier și tablouri valoroase. Revoltat, Doru se apără și dă procurorului explicații absolut ingenue. Perfect convins de inocența Lolei, el este dispus chiar să ia asupra sa orice vinovăție ar putea procurorul să îi inventeze soției sale. În cele din urmă, după ce procurorul îi arată probele strânse împotriva Lolei, Doru vine cu picioarele pe pământ: viața lui conjugală confortabilă și îndestulată, mobilierul scump și tablourile de valoare sunt provenite din falsurile Lolei și din banii dați de aceasta cu împrumut cu dobândă. Când cei îndatorați nu reușeau să returneze la termenul stabilit sumele de bani și dobânzile, Lola își însușea obiectele de valoare din casele celor aflați în dificultate. Deși Lola pozează în fața lui Doru într-o femeie inocentă, care economisește bani din salariu și cumpără chilipiruri pentru a înfrumuseța apartamentul conjugal, ea este o persoană duplicitară, perfidă și care nu se dă în lături de la nimic pentru a-și potoli setea de bani nemunciți.

Retrospectivele inserate în film conturează viața adolescentului Doru, înaintea căsătoriei sale cu Lola, tinerețea lui provincială ca simplu tractorist îndrăgostit nebunește și complet dependent de Livia (Margareta Pogonat). Alături de aceasta, Doru se simte împlinit și ea este aceea care îl susține să își împlinească visul de a deveni inginer. Între Doru și Livia este o poveste frumoasă și simplă de dragoste, construită și expusă doar sumar, exclusiv pentru înțelegerea corectă a transformării suferite de Doru.
Alegerile pe care acesta ajunge să le facă trădează adevărata fire a personajului și îi schimbă cursul vieții: Doru o va părăsi pe cea pe care o iubește, pe Livia, și se va căsători cu Lola, o cvasinecunoscută de la oraș, un mediu diferit pe care Doru îl caută pentru idealurile sale. Lola îl seduce rapid cu vorbe artificiale. Căsnicia cu ea va fi doar o iluzie născută din sentimente contrafăcute pe care Doru nu le deosebește: el este prea ocupat să își sporească zestrea materială. O va pierde însă nu numai pe Livia, ci și propria identitate, idealurile, inocența. Adică toată zestrea morală.

De remarcat extraordinara actualitate a scenariului, deși au trecut aproape 50 de ani de la turnarea filmului. Poate că Zestrea va fi considerat un film actual și de generațiile viitoare de cinefili, atât timp cât, din păcate, oameni care se trădează pe ei înșiși în căutarea averii și a poziției dominante se vor afla mereu în jurul nostru.

Până la final, filmul nu dezvăluie decât punctual deznodământul și traiectoria personajelor. Aproape obiectiv, fără să pronunțe vinovații, fără să speculeze suferința celor implicați în poveste, fără să permită un indiciu despre ce va urma în viața lui Doru ori a Liviei, filmul îndeamnă în schimb pe spectator la introspecție și la o căutare proprie a sensurilor și valorilor vieții.

Regie: Letitia Popa

Scenariu: Paul Everac

Actori: Victor Rebengiuc, Margareta Pogonat, Sanda Toma

Previous post Nymphomaniac: Vol. I + Vol. II (Lars von Trier, 2013)
Next post Kishibe no tabi (Kiyoshi Kurosawa, 2015)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!