My Left Foot (Jim Sheridan, 1989)

Jim Sheridan construiește mai mult decât o biografie dramatică ce ar aluneca în tragism, prin îmbinarea cinismului irlandez și a spiritului rebel popular.

Film-Must-See

recenzie de film My Left Foot, Jim Sheridan

Aflat la începutul unei cariere încununate cu 6 nominalizări la premiile Oscar, Jim Sheridan aducea la viață audio-vizuală în 1989 personalitatea irlandezului Christy Brown. Având la bază autobiografia scrisă de acesta, regizorul nu realizează prin filmul său un efect melodramatic, atribuindu-i autorului titlul de erou, de victimă suferindă, producând astfel o melodramă hiperbolică, un Bildungsroman de basm, ci o experiență umoristică, în ciuda nuanțelor fumurii.

Debutând prin sarcasm și irascibilitate încă de la prima scenă, care îl găsește pe Christy la gala festivă, cu ocazia lansării autobiografiei, la vârsta de doar 21 de ani, prezența protagonistului se lasă observată fără menajamente. Suferind de paralizie cerebrală, fiu al unei familii numeroase, cu 21 de frați, care nu prezenta șansa unei posibilități de a se exprima măcar verbal, Christy Brown a redefinit ambiția și puterea umană, devenind un proeminent poet, pictor, scriitor, marcant pentru cultura irlandeză și nu numai. Refuzând a fi constant înjosit de cei din jur, băiatul de 13 ani știe a profita de singura parte a corpului funcțională, piciorul stâng, simbolic pentru personaj, scriind, după dureroase încercări, prima exprimare cognitivă, cuvântul mamă, de aici începându-și calea de revoluționar al propriei sorți.

Fără a intenționa o critică brutală asupra mediului de proveniență, ori a produce o observație tulburătoare asupra sărăciei, a alcoolismului în care numeroasa familie a evoluat, My Left Foot – cu siguranță prin inspirația regizorului, care a crescut în condiții similare – pune accentul pe importanța familiei, pe dragostea necondiţionată care a contribuit la îmbunătățirea condiției protagonistului. Cu o mamă (Brenda Fricker) dispusă a sacrifica orice și care, fără a îi neglija pe ceilalți copii – ori a îl răsfăța pe cel aparent mai slab – dă dovadă de o percepție superioară și luptă fără să se demoralizeze pentru a îi putea ameliora soarta fiului, temându-se însă de apariția speranțelor neîntemeiate, și cu un tată imprevizibil (Ray McAnally), oscilant între alcoolism și manifestări bruște de afecțiune, Christy a sfârşit prin a primi sprijin total din partea familiei, reproșurile fiind inexistente. Totodată, conștient de sprijinul primit și de contrastul cu temperamentul său rece, ironic, el a încercat a compensa prin muncă serioasă, neostoită.
Marea sa problemă, sursă de frustrare, a fost limitarea la relații platonice, față de care el își exprimă saturația printr-o izbucnire fermecătoare, atât prin comic, cât și prin sfidarea concepțiilor, a regulilor disciplinare, a distribuției etichetelor de care n-a ținut vreodată cont – nu din ignoranță, ba din contră, din concentrarea asupra principiilor superioare. Ironizat în copilărie de fete, suferind umiliri și respingeri, Christy s-a putut integra totuși în grupul local, defectul său devenind o calitate prin unicitate, participând și câștigând la meciuri de fotbal unde concurența și batjocura au reprezentat inocențe copilărești, frații săi arătând mereu indulgență și chiar admirație, implicându-l în fiecare activitate. Cadrul sărăcăcios, viața stradală din cartierul neobservat de elită nu prezintă o atmosferă respingătoare, agresivă, ci este înconjurat de căldură, camaraderie și simpatie.
O suferință greu de stăpânit este produsă de logodna doctoriței Eileen (Fiona Shaw), a cărei simpatie și grijă el o interpretează drept interes pasional și care provoacă un șoc tulburător. Cu toate acestea, relația dintre cei doi, fie ea și platonică, rămâne superioară și stabilă, Eileen fiind factorul principal care a contribuit nu doar la îmbunătățirea vorbirii și a mișcării corpului, ci și la ambiționarea în succesul artistic. Spontana coliziune dintre Brown și asistenta Sheila (Alison Whelan) la gală, ca urmare a lipsei inhibiției și a abordării directe lipsite de artificialitate a amețitului pictor, mereu însoțit de o sticlă de alcool, sub pretextul citirii autobiografiei, s-a finalizat prin căsătoria fericită, neprevăzută, dintre cei doi. După introducerea în etapele marcante ale personajului-fenomen, viitorul acestuia rămâne deschis, la interpretarea privitorului, sugerând însă o fericire conturată prin umorul negru, prin ușurința acceptării propriei sorți, până la decesul stupid prin înecare, la vârsta de doar 49 de ani.

Într-un rol dificil, care nu și-ar putea dovedi complexitatea doar prin reproducerea dificultății în vorbire ori în mișcare a bărbatului imobilizat în căruciorul cu rotile, excepționalul Daniel Day-Lewis înțelege profunzimea caracterului lui Christy Brown, manifestând interiorul contrastant printr-o actorie ireproșabilă, preluând personajul, ajuns la vârsta de 17 ani, de la atât de lăudatul actor copil Hugh O’Conor, până la remarcarea sa artistică.

Aducând un tribut atât controversatului pictor, ce nu accepta îngrădiri medicale ori mentale, care realizează prin piciorul său stâng o artă greu de egalat, cât și proeminentului tânăr actor, aflat la începutul unei cariere definitorii pentru industria cinematografică, regizorul Jim Sheridan, alături de scenaristul Shane Connaughton construiesc mai mult decât o biografie dramatică ce ar aluneca în tragism, prin îmbinarea cinismului irlandez și a spiritului rebel popular; ei conturează un adevăr fascinant prin caracterul său neașteptat, cotidian, deținător al normalității totuși prin surprinderea sentimentelor pure, umane, comune.

Regie: Jim Sheridan

Scenariu: Shane Connaughton, Jim Sheridan, Christy Brown (roman)

Actori: Daniel Day-Lewis, Brenda Fricker, Alison Whelan

Unde poate fi vizionat My Left Foot: