Cinematograful românesc se mai desparte de un actor intrat deja în legendă: Vladimir Găitan a încetat din viaţă la vârsta de 73 de ani, după o îndelungată luptă cu o boală incurabilă.
Încă din timpul studenției sale la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică a fost selectat de Lucian Pintilie pentru rolul lui Ripu din filmul Reconstituirea (1968), debutul său cinematografic.
Au urmat zeci de roluri în filme de lungmetraj, în seriale tv și în piese de teatru pe scenele Teatrului de Comedie și Nottara.
Pentru publicul cinefil, Vladimir Găitan va rămâne mereu locotenentul Tudor Gheorghiu din excelentul film regizat de Sergiu Nicolaescu Ultima noapte de dragoste (1980), după romanul lui Camil Petrescu.
În anul 2018, Găitan a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 12-a ediții a Galei Premiilor Gopo.