Capace (Sorin Marin, 2017)

De vizionat cu o anumită indulgență acordată filmului de debut.

Filmul marchează debutul regizoral al lui Sorin Marin, un om de afaceri care a ieșit din zona sa de confort, a renunțat la meseria lui și a început să facă film pentru că și-a dorit acest lucru. Mai mult decât atât, Marin este și creatorul Festivalului Internaţional de Film Anonimul din Sfântu Gheorghe. Este nevoie de o mare dragoste pentru cinematograf ca să poți justifica o atare schimbare de carieră și o implicare de această proporție în actul artistic. Din acest punct de vedere, mă înclin.

Capace trebuie vizionat obligatoriu cu o anumită indulgență acordată filmului de debut și cu așteptări reduse la nivelul unui film de amator. Deși beneficiază pe generic de nume sonore, Vlad Ivanov sau Adrian Titieni, filmul se plasează la limita mediocrității, limită pe care nici măcar cei doi actori nu reușesc să o ridice, fiind amândoi lipsiți complet de o partitură veritabilă.

Scenariul este simplist: un om de afaceri singuratic și dur (Vlad Ivanov) suferă câteva crize cardiace și în urma unui control mai mult decât sumar află că are nevoie de un transplant de inimă. Confruntat cu o asemenea perspectivă, contemplând pentru prima oară boala și moartea, neavând deprinderea de a gestiona alte crize decât cele provocate de scăderea prețului acțiunilor la bursă, personajul principal acceptă invitația la nunta fetei prietenului său din copilărie (Adrian Titieni). Acesta locuiește la Sfântu Gheorge, în Delta Dunării și ceremonia va avea loc în acest spațiu fabulos în care bolnavul va căuta un refugiu.

Filmului i se pot reproșa multe. În primul rând, sinopsisul oficial este mai generos în informații descriptive decât scenariul însuși, acesta fiind parcă golit în mod intenționat de amănunte vitale despre personaje și relațiile dintre ele. Secvențe întregi se succed fără o legătură logică, fără racorduri, sfidând complet cursivitatea firească a narațiunii. Spectatorul este derutat de prezența flashback-urilor intercalate fără prea multă noimă, oferind cadre temporale din copilăria protagoniștilor. În lipsa unei arhitecturi elaborate a construcției narative, coerența epică este compromisă total. Semnificația titlului peliculei este singura informație viabilă care poate fi extrasă din secvențele flashback.
De obicei, în situația în care spectatorului nu i se oferă elemente de legătură concrete, acest lucru se face intenționat, studiat, gradual și procedeul permite spectatorului să aibă perspective diferite și șansa de a-și crea propriul scenariu paralel. Nu este cazul de față, e.g. secvențele vizitei în casa unei foste iubite?rămânând de neînțeles în economia filmului și personajele neidentificabile. În încercarea de asimilare a secvențelor greoie, aproape forțate, spectatorul are serioase probleme în a identifica personajele copil-adult ori de a pătrunde sensul metaforei jocului de capace, dacă aceasta există cumva.

A două jumătate a filmului oferă o fărâmă de emoție spectatorului derutat și plictisit: pe de o parte, este salutară apariția personajului interpretat de Adrian Titieni. Acesta oferă cea mai reușită și sensibilă secvență a filmului vorbind molcom despre pierderea soției sale. Pe de o altă parte, este interesant de privit ritualul nunții, specific locului și încărcat de tradiții. În plus, spectatorul poate savura câteva cadre aproape fotografice de la malul marii. Secvențele filmate pe plajă oferă momente în care îl revedem (și, mai ales, îl auzim!) pe Ştefan Sileanu într-un rol micuț.

Capace pare un film incomplet sau un scurtmetraj diluat pentru a atinge limita celor 80 de minute ale sale. Sunt încredințat că în prezența unei implicări viitoare a lui Sorin Marin în actul cinematografic, cu un scenariu valoros la îndemână și cu resurse proaspete, vom avea prilejul așteptat de a viziona un lungmetraj care să se ridice la înălțimea unei ambiții de lăudat.

Regie: Sorin Marin

Scenariu: Sorin Marin

Actori: Adrian Titieni, Vlad Ivanov, Adina Galupa