The Book Thief (Brian Percival, 2013)

Cărțile sunt o constantă de la începutul filmului și până la final, sunt ceea ce interconectează personajele, îi ajută să treacă peste nopțile cumplite de război, îi educă și le redau inocența și bucuria.

recenzie de film The Book Thief, Brian Percival

The Book Thief este un film sensibil care urmărește povestea micuței Liesel (Sophie Nélisse) prinsă de la o vârstă fragedă în ororile războiului al doilea mondial în Germania. În jurul fetiței, treptat, se instalează temerea, tristețea, oroarea, haosul în timp ce războiul înfășoară orășelul în care trăiește alături de părinții săi adoptivi. Liesel găsește însă rapid felul ei unic de a-și afla alinarea și refugiul în fața a tot ce se întâmplă în jur: fură cărți pe care le citește cu aviditate și le împarte cu tatăl său și cu refugiatul evreu (Ben Schnetzer) pe care părinții săi îl protejează ținându-l ascuns de SS, în siguranță, în pivnița casei.
Sophie Nélisse (Liesel) are doar 13 ani și este superbă. Filmul explorează relația de prietenie copilăroasă dar adâncă pe care Liesel o dezvoltă cu Rudy (Nico Liersch), un puști care urăște războiul la fel de mult ca și ea. Legătura absolut specială a lui Liesel cu tatăl ei adoptiv (Geoffrey Rush) și mama ei adoptivă (Emily Watson) sunt punctele de rezistență ale filmului.

Regizorul peliculei, Brian Percival, fără să aibă o filmografie bogată în palmares, reușește fin și subtil să exploateze fiecare detaliu al umanității personajelor sale, detalii care se relevă tot mai amplu pe măsură ce tensiunea crește. Liesel se conectează și se raportează într-un fel unic atât cu părinții săi, cu micul Rudy, cu refugiatul evreu sau cu ciudata soție a primarului nazist care îi permite să citească și, mai apoi, să fure cărți din propria ei bibliotecă. De altfel, cărțile sunt o constantă de la începutul filmului și până la final, sunt ceea ce interconectează personajele, îi ajută să treacă peste nopțile cumplite de război, îi educă și le redă inocența și bucuria.

Geoffrey Rush și Emily Watson sunt încântători (nu prea îmi amintesc de niciunul să fi fost vreodată altfel), imaginea și muzica filmului sunt extrem de fin induse în ochii și urechile spectatorului, în vreme ce scenariul extrem de sensibil țintește direct în suflet.

Regie: Brian Percival

Scenariu: Michael Petroni, Markus Zusak (roman)

Actori: Sophie Nélisse, Geoffrey Rush, Emily Watson

Unde poate fi vizionat The Book Thief: