Unul dintre cele mai tulburătoare și pline de sensuri scurtmetraje, un manifest pentru eternitate.
Ce este, în fapt, specia umană? Cine suntem și încotro ne îndreptăm? Rod al evoluționismului sau creație divină? Animale mai evoluate sau semizei?
Printr-o mizanscenă originală și cu impact emoțional, mini-documentarul lui Tadeusz Makarczyński încearcă să răspundă acestor întrebări – sau, acolo unde nu este posibil un răspuns cert, să ”ridice niște mingi la fileu”.
Primele cadre arată imagini cu primate, apoi picturi care redau instantanee ce par desprinse din Evul mediu. Schelete dansând cu oameni, schelete îmbrățișând ființe umane. Apoi dansuri reale, lascive, pe ritmuri tribale.
De aici până la improbabila alăturare a muzicii cu acorduri superbe cu imagini ale războiului crud, atroce este un mic pas pe care regizorul polonez îl face cu măiestrie.
Aparenta contradicție în elemente își găsește o justificare deplină în faptul că omul este, structural, o ființă duală, adăpostind în suflet și Binele, și Răul. Omul poate crea capodopere, dar și ucide, poate încerca să se ridice până la Cer, dar și cădea în tenebrele iadului.
Omul este o ființă născută să râdă, dar și să plângă, să creeze, dar și să distrugă. Așa se explică coexistența ororilor Holocaustului cu marile creații, de aceea este posibil să vezi imagini care îți vor bântui, probabil, existența, pe acordurile sublime ale lui Edith Piaf sau ale altor muzicieni/interpreți.
Aventura terestră le cuprinde pe toate, deși depinde de noi și de alegerile pe care le facem ca deznodământul ultim să fie unul fericit, și nu al autodistrugerii.
Umanitatea în sine este un lucru măreț, dar omul poate fi feroce, avid de sânge, asemeni fiarelor sălbatice – este mesajul și, totodată, avertismentul pe care Tadeusz Makarczyński îl lansează prin intermediul unei succesiuni de cadre năucitoare.
Figurile clown-ilor care apar imediat după înfățișarea înfiorătoare a craniilor umane tocmai asta sugerează: duplicitatea, masca zâmbitoare în spatele căreia se pot ascunde cele mai perverse instincte, dorințe sau ambiții.
Amintind pe alocuri de Nuit et brouillard al lui Alain Resnais, scurta peliculă intitulată amar ”Viața e frumoasă” (turnată, frapantă coincidență, la doar un an după filmul-șoc al regizorului francez) este, în același timp, un mare avertisment și un mare semn de întrebare: ce facem din existențele noastre, de ce declanșăm tragedii inutile?
…Apoi, cadre cu mulțimi de oameni, succedate de imaginea hipnotică a Sfinxului și de cea a piramidelor. Încă o dovadă că, mai presus de toate, cineastul polonez se întreabă: Cine? De ce? Cum? Până când? Încotro?, într-o succesiune amețitoare.
Imaginea îngerilor sculptați tronând peste un peisaj dezolant, arid, al morții sugerează că aceștia ne veghează, dar sunt neputincioși în fața ororilor pe care omul, prin liberul său arbitru, le declanșează. (Și totuși, abia întrezărite, imaginile cu florile înmugurind arată că este posibilă și o renaștere, așa după cum nici Inchiziția și nici războaiele mondiale nu au adus sfârșitul umanității).
Unul dintre cele mai tulburătoare și pline de sensuri scurtmetraje pe care le-am vizionat, Zycie jest piekne este, în esență, un manifest pentru eternitate.
Regie: Tadeusz Makarczynski
Scenariu: Tadeusz Makarczynski
