Verdreba (Tengiz Abuladze, 1967)

Un film cu o simbolistică bogată, bazat în exclusivitate pe versurile poetului georgian Vazha-Pshavela.

recenzie de film Verdreba

Un film bazat în exclusivitate pe versurile poetului georgian Vazha-Pshavela. Cu alte cuvinte, replici cu rime de la început și până la sfârșit. Nu trebuie să înțelegi limba pentru a simți muzicalitatea cuvintelor. În asta excelează filmul, dacă-l judecăm din punct de vedere tehnic. Merge văzut de mai multe ori din cauza simbolisticii bogate.

Eroul din film trece printr-o serie de transformări și tind să cred că povestea nu e chiar așa de simplă pe cum pare. În primul rând, femeia care apare în film este o fecioară. Ea simbolizează setea omului pentru puritate sufletească. În același timp îi apare în față și un tip cu burta mare, dezgolit. El este omul-diavol de care fuge personajul nostru și pe care-l recunoaște în faptele sale din trecut.
După ce omoară un cecen, ridică o întrebare simplă: de ce nu există păreri de rău când omori un dușman? Înainte de toate, ne-am născut oameni și abia apoi au venit titulaturile (asta o vom auzi în a 3-a parte a trilogiei din partea nepotului lui Varlam). Eroul luptă pentru a-și apăra principiile. În momentul în care îl privește pe dușman ca pe un om, mulțimea se întoarce împotriva lui.

Sunt multe de zis pe marginea filmului. Spre exemplu, felul în care mulțimea judecă un singur om. Dacă o sută de capete cred într-o idee, nu înseamnă că acela este adevărul. Faptul de a-ți apăra principiile atrage consecințe.

Redau integral rugăciunea cu care se deschide filmul:

”Firea minunată a omenirii nu poate muri niciodată
Doamne, primește-mi rugăciunea
Măruntă, ce întâia oară o înalț:
Te rog, să nu mă lași să pier
Trădându-Te pe Tine,
De mine lepădându-mă.
Lasă nebunul în sminteala sa,
Minunii, doar, e sufletul supus,
Tânjind întruna după bunătate,
Nicicând nu e sătul îndeajuns.
Iar binecuvântata-nțelepciune, pacea,
În veci să nu îmi fie date.
Atunci doar, chinuit de dor nespus,
În mine bucuria va-ncolți.
Când al meu suflet e-n văpaie,
Și gândul aripile își întinde,
Numai atunci în mine se trezește
Deplin, înalta libertate. și mă păzește totdeauna
Cu-a Tale mâini atotputernice,
Până netrebnica năpastă
Mă va băga-n mormântul rece.
Atunci când pacea voi găsi
Tu cerului înapoiază-i steaua,
Și râului învolburat dă-i peștii,
Pământului – cenușa mea,
Dă sufletului nemurirea,
Mamei și tatălui – copiii!”

Regie: Tengiz Abuladze

Scenariu: Tengiz Abuladze, Rezo Kveselava, Anzor Salukvadze, Vazha-Pshavela

Actori: Spartak Bagashvili, Rusudan Kiknadze, Ramaz Chkhikvadze

Previous post Sieranevada (Cristi Puiu, 2016)
Next post Malmkrog (Cristi Puiu, 2020)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!