O parodie cruntă la adresa moravurilor şi societăţii americane.
Filmul lui David Robert Mitchell, prezentat anul trecut în cadrul American Film Festival de la Bucureşti, începe ca o poveste un pic romantică, un pic dramatică, pigmentată cu ceva umor (ne vine greu să credem că eroul, american, care urmărea la geam o fată în timp ce vorbea cu mama la telefon nu putea viziona un film vechi pe TCM… fiindcă nu avea cablu!).
Apoi continuă ca o parodie cruntă la adresa moravurilor şi societăţii americane în general, lucru care în mod cert va fi gustat de unii, dar poate nu va fi pe placul altora.
Mie mi-a plăcut, chiar dacă umorul este uneori grosier, obiceiurile şi replicile parodiate merită din plin această ironie.
Eroul descoperă o carte de benzi desenate, ”Under the Silver Lake”, care povesteşte despre un bizar ucigaş de câini care se voia vedetă la Hollywood.
Apoi pleacă în căutarea unei fete pe care o acostase şi care dispăruse, iar filmul alunecă un pic şi înspre thriller, dar păstrând şi nota anterioară.
Nu vreau să sune neapărat ca o critică, dar actorul principal (Andrew Garfield) interpretează cam fals. Nu e total rău, dar mi se pare nenatural.
Filmul a fost catalogat de publicaţia americană Variety drept neo-noir şi un omagiu adus lui David Lynch. Cred că poate fi neo-noir, deşi de fapt e cam eclectic, dar legăturile cu Lynch mi se par destul de vagi. (Ba chiar, pentru palma usturătoare pe care veţi vedea că o dă Hollywood-ului, aş zice că ar putea fi chiar un omagiu adus lui Robert Altman, autorul celebrului The Player).
Elemente de teorie a conspiraţiei întregesc un puzzle pe care eroul încearcă să-l completeze, şi chiar mi s-a părut un adaos reuşit, filmul lui David Robert Mitchell spune de fapt o poveste complexă despre întreaga societate americană, chiar dacă poate părea, la suprafaţă, doar o comedioară cu accente de thriller.
Sigur, nu e un film colosal, dar în nici un caz unul atât de nereuşit precum reiese din impresiile celor care l-au văzut, trebuie doar să citeşti printre rânduri. E o satiră cu elemente noir, nu o acţiune pe care să o iei ca atare.
Cam la fel a fost receptat şi Birdman (2014) al lui Innaritu, un film care, dacă nu ai fi încercat să deduci substratul, ar fi fost chiar slab.
Piesa de rezistenţă a peliculei mi se pare întâlnirea lui Sam cu un compozitor bătrân care făcea piese incriminate ca având mesaje subliminale. Au loc dialoguri memorabile şi întreaga scenă e jucată foarte bine. Una dintre replicile compozitorului, adresată tânărului care voia să decripteze misterul: ”Arta ta, cultura ta sunt paravanul pentru ambiţiile altor oameni. Ambiţii pe care nu le poţi înţelege” (am citat, cu aproximaţie, din memorie).
Admit că, de la un moment dat, devine obositor tot amestecând parodierea cu acţiunea care poate fi luată de sine stătător, dar te face curios să vezi ”unde ajunge”.
Finalul e pe măsură, întregeşte domino-ul, deşi ideea acelei ”secte” care domnea în subteran poate părea cam pretenţioasă.
În orice caz, s-a văzut din plin că e film de festival, şi nu pentru public. Şi merită cu siguranţă să-i daţi o şansă, chiar dacă are şi imperfecţiuni. (S-ar putea chiar ca, la un moment dat, având în vedere că regizorul Mitchell spune că filmul este viziunea proprie asupra istoriei Los Angeles-ului – pe care o ”condimentează” cu tot felul de simboluri misterioase şi fragmente de teorii ale conspiraţiei n.n. -, să devină o peliculă pour les connaiseurs, adică pentru cunoscători).
Regie: David Robert Mitchell
Scenariu: David Robert Mitchell
Actori: Andrew Garfield, Riley Keough, Topher Grace
Unde poate fi vizionat Under the Silver Lake:
