Interpretările de forţă oferite de Sophia Loren și de Marcello Mastroianni completează o peliculă care radiază un amalgam de sentimente și senzații.
Acțiunea integrală a filmului se desfășoară pe parcursul unei singure zile, una specială, cea în care Adolf Hitler însoțit de Joseph Goebbels și Joachim von Ribbentrop au efectuat o vizită de stat în Italia fascistă a lui Benito Mussolini. Summit-ul din 6 Mai 1938 a prilejuit pentru Il Duce o oportunitate de a desfășura forțe militare și populare impresionante care să demonstreze aliatului său și lumii întregi aplecarea absolută către fascism a întregii Italii.
Ziua specială pe care Ettore Scola ne-o oferă nu se rezumă numai la întrevederea istorică de la Roma a celor doi lideri, ci și la întâlnirea incidentală a doi străini, o femeie și un bărbat, vecini de bloc, care ajung să-și petreacă această zi împreună.
Meritul lui Scola nu este doar că a scris un scenariu valoros împreună cu Ruggero Maccari, ci și acela că a riscat să distribuie în rolurile principale doi actori consacrați ale căror filme anterioare îi impuseseră în conștiința și ochii publicului în posturi complet diferite. Scola o transformă pentru rolul Antonietta pe diva Sophia Loren într-o femeie casnică neîngrijită, care poartă un halat găurit și papuci.
O metamorfoză similară suferă și Marcello Mastroianni, starul filmelor romance, un latin lover desăvârșit, pe care Scola îl convertește în Gabriele, un homosexual singuratic și depresiv.
Antonietta (Sophia Loren) este o femeie casnică ce locuiește cu soțul ei, Emanuele (John Vernon), și cei șase copii ai cuplului într-un apartament de bloc. În vreme ce Emanuele se simte extrem de important datorită poziţiei sale de mic funcționar în cadrul unui minister, motiv pentru care își tratează soția întocmai ca pe o slugă, Antonietta pare supusă și resemnată cu viața ei. Zilele îi sunt toate la fel. Nici măcar în această zi specială rutina nu se schimbă: trebuie să trezească copiii, să îi hrănească, să îi îmbrace în uniforme, să îi pregătească pentru plecarea către manifestația populară solemnă. Toți copiii lor vor pleca împreună cu tatăl să îl salute pe Hitler. Însă Antonietta, nu. Ea va trebui ca, după plecarea lor, să facă ordine și curățenie în casă, apoi să spele și să întindă rufele la uscat, apoi să gătească. Până seara, când familia se va întoarce acasă, ea va fi deja istovită. Neîngrijită și purtând haine sărăcăcioase, Antoniettei îi lipsește încrederea în ea însăși și își subsumează întreaga existență rolului pe care societatea i l-a atribuit: servitoare pentru familia ei. Și-a însușit însă, desigur, admirația generală a vremii pentru Mussolini, personaj în care are o încredere oarbă. Chiar a realizat cu mâinile ei un portret din nasturi al Ducelui și un album cu poze și articole din ziare care îl înfățișează pe acesta și realizările sale.
Excelentă este alegerea lui Scola de a monta imagini de arhivă pentru ilustrarea întâlnirii lui Hitler cu Mussolini și a marii adunări populare. Coloana sonoră este susținută de inserția comentariilor reale radiofonice făcute cu acest prilej. În timp ce liderii fasciști defilează în fața mulțimii și sunt aplaudați cu mare fast de un număr uriaș de cetățeni ai Romei, clădirea în care locuiește familia Antoniettei pare să fi devenit pustie, este gri și anostă. Exact ca viața Antoniettei. Doar uriașa swastika nazistă arborată de pe terasa blocului este colorată într-un roșu aprins.
Gabriele (Marcello Mastroianni) este crainic la postul național de radio, principalul mijloc de informare și propagandă înainte de apariția televiziunii. El tocmai și-a pierdut slujba, fiind considerat un degenerat. Așa etichetau legile lui Mussolini pe cei cu orientări homosexuale, cărora le interziceau ocuparea anumitor funcții publice. Mai mult, asemenea persoane erau trimise în exil în Sardinia, pentru a nu interfera cu o cultură fascistă solidă, intolerantă cu asemenea orientări. Deși încă poate să glumească și să se poarte naiv, Gabriele este un individ singuratic, frustrat, sensibil, cinic, suicidal. De fapt, exact de la actul sinucigaș îl salvează Rosamunda, micuța pasăre a familiei Antoniettei, care evadează din colivia ei și poposește la fereastra apartamentului lui Gabriele. Speriată că va pierde pasărea, Antonietta evadează ea însăși din propriul apartament și bate la ușa vecinului, rugându-l să o ajute să prindă pasărea. De aici, urmează interacțiune, dialog, confuzie, păreri antagonice, scânteia unei pasiuni, descoperire de sine pentru Antonietta și alungarea disperării pentru Gabriele.
Imaginea și aerul filmului sunt superbe. Pe măsură ce relația celor doi protagoniști evoluează, ei par singuri pe lume, în vreme ce senzația pregnantă pentru spectator este aceea că timpul a înțepenit într-un mod ireal. Povestea lor nu evoluează către romanță, așa cum era de așteptat. Cei doi protagoniști nu vor forma un cuplu, fiecare întorcându-se la finalul zilei către viața lui obișnuită.
Etola își fundamentează pelicula pe interpretările de forță oferite de Sophia Loren și de Marcello Mastroianni, fără de care Una giornata particolare nu ar fi avut forța de a radia amalgamul de sentimente și senzații resimțite de spectator. Filmul seamănă cu o piesă de teatru, cu un decor minimalist, cu doar doi actori a căror interacțiune înseamnă totul. În secvența de apogeu dramatic, cu imaginea camerei fixată pe chipul Antoniettei, fără niciun fel de coloană sonoră, spectatorul înțelege că acea clipă se va consuma, cei doi nu se vor mai vedea, probabil, niciodată, dar că scurta lor întâlnire le va schimba viețile pentru totdeauna.
Regie: Ettore Scola
Scenariu: Ruggero Maccari, Ettore Scola
Actori: Sophia Loren, Marcello Mastroianni, John Vernon
