O poveste de dragoste pe tărâmul muzicii, un triunghi inedit și un erou masculin plin de bizarerii sunt ingredientele unui film cum azi nu se mai fac.
Stephane (Daniel Auteuil) și Maxime (André Dussollier, interpretare bună, totuși cumva ”vioara a doua” în această peliculă) sunt proprietarii unui atelier parizian de construit și reparat viori cu clientelă din rândul elitelor. O afacere de artă, dar și de câștig financiar în care cei doi prieteni și parteneri erau implicați. În viața particulară, Maxime este genul aventurier, iar Stephane, mai degrabă introvertit sau cel puțin reținut.
Într-o seară, la o masă selectă, Maxime îi dezvăluie prietenului său (cu oarecare emfază și mândrie masculină) dragostea față de Camille (Emmanuelle Béart, foarte șarmantă și expresivă în rol, un rol al femeii îndrăgostite care excelează în rafinament, dar și în sinceritate), o violonistă tânără și cu real talent, idila înfiripându-se după unul dintre recitalurile acesteia. Stephane ascultă, atent, dar pare mai curând fascinat de prezența rafinată a Camillei și mai puțin de calitățile de cuceritor ale prietenului său.
”Duo-ul” care va ține capul de afiș în continuare va fi însă alcătuit din Stephane și Camille, iar ceea ce îi iese foarte bine regizorului Claude Sautet (care este și co-scenarist) este aura de mister. Pasiunea mocnită, și nu consumată exploziv. Jocul privirilor, al gândurilor și trăirilor ascunse.
Întrucâtva de aceeași sorginte cu ”cuplul” misterios și excentric Erika Kohut – Walter Klemmer din La pianiste, a lui Michael Haneke (asemănarea se manifestă până la un punct, în plus story-ul desfășurându-se tot în lumea muzicii, dar nu este același lucru), Stephane și Camille vor forma o pereche inedită.
Camille este fascinată de prezența lui Stephane, de izul sobru, dar profund masculin pe care îl degajă și va dezvolta, treptat, o pasiune obsesivă pentru el. Acesta însă va rămâne rece, distant, fidel obiceiurilor sale de solitar – deși politicos și amabil. O adevărată ”inimă înghețată”, după cum arată și titlul filmului.
”Vă comportați ca și cum emoțiile n-ar exista. Și totuși, iubiți muzica”, rezumă perfect comportamentul paradoxal al lui Stephane Camille, exasperată că acesta nu-i acorda atenție.
”Muzica se află pe tărâmul visurilor”, răspunde acesta, enigmatic ca întotdeauna. Și va continua să o respingă, până la a-i spune chiar că n-o iubește.
Ca spectator, aproape că îl vei urî pe Stephane pentru acest comportament care va apărea ca laș și absurd, sub masca impenetrabilă a unei politeți de salon. Dar vei căuta și să-l descifrezi – care poate fi secretul omului care respinge avansurile unei femei perfecte?
Fără a fi decriptat în totalitate misterul, finalul ni-l înfățișează pe Stephane și mai adâncit în solitudinea sa, pustiit, incapabil de un sentiment autentic. În stare mai degrabă să administreze injecția letală unui suferind decât să iubească o femeie. De fapt, era un infirm. Conștient, probabil, de infirmitatea sa, după cum lasă să se întrevadă, dar neputând să se schimbe.
În prima parte, pare a fi doar o poveste romantică pe un fond muzical select – și totuși, cred că spectatorul va intui că scenariul lui Sautet mai ascunde și altceva.
Daniel Auteuil (unul dintre actorii francezi mari ai generației trecute, dar până nu demult încă în activitate, alături de Alain Delon și Gérard Depardieu) face un rol de excepție. Pliat perfect pe un personaj stilat, aparte, cochetând cu arta, dar în același timp învăluit de un mister profund, rece, impenetrabil, cinic chiar.
Muzica, extrasă din sonatele lui Ravel, este una deosebită și contribuie din plin la crearea unei atmosfere aparte.
Regie: Claude Sautet
Scenariu: Claude Sautet, Jacques Fieschi
Actori: Daniel Auteuil, Emmanuelle Béart, André Dussollier
Unde poate fi vizionat Un coeur en hiver:
