Răutatea și ura pot câteodată să cotrobăie în sufletele oamenilor și în trecutul lor și să ivească secrete adânc îngropate.
Todos lo Saben (în engleză Everybody Knows) este scris și regizat de iranianul Asghar Farhadi, autor al unor filme excelente ca A Separation (2011) sau The Salesman (2016). Farhadi a scris scenariul în limba lui natală, farsi, ulterior acesta fiind tradus în spaniolă, având în vedere că autorul nu vorbește această limbă. De altfel, este pentru prima dată când Farhadi lucrează la un film vorbit exclusiv în spaniolă și este unul din puținele lui scenarii a căror acțiune nu are loc în Iranul său natal.
Filmul beneficiază de prezența pe generic a doi câștigători de Oscar, soț și soție, Penélope Cruz și Javier Bardem, aflați la al cincilea film pe care excelentul cuplu îl face împreună.
Acțiunea are loc într-un peisaj rural pitoresc, oferit de împrejurimile Madridului. Laura (Penélope Cruz) se întoarce din Argentina în satul natal pentru a se reuni cu famila numeroasă pentru celebrarea căsătoriei surorii sale mai mici (Inma Cuesta). Laura este însoțită de cei copii ai ei, adolescența Irene (Carla Campra) și micuțul Diego (Ivan Chavero), însă sosește în casa părintească fără soțul argentinian, Alejandro (Ricardo Darin). Tatăl Laurei (Ramon Barea), proprietar de pământuri, este un patriarh extaziat să poată reuni cu un asemenea prilej întreaga familie, fetele sale, ginerii și nepoții. În timpul ceremoniei, Laura îl reîntâlnește pe Paco (Javier Bardem), un vechi apropiat al familiei, acum căsătorit cu Bea (Barbara Lennie), cultivator de viță de vie și fabricant de vinuri prosper.
Ceremonia nupțială și petrecerea ce urmează acesteia sunt elementele pe care se centrează scenariul care exploatează încărcătura emoțională fantastică pe care o generează în orice familie un asemenea fericit eveniment. Farhadi a speculat frecvent în filmele sale atmosfera familială și conflictele sau situațiile limită pe care le traversează membrii unei familii. Scenariul avansează cumva lent, însă permite în acest fel spectatorului să intre complet în subiect, să se acomodeze cu aerul provincial și cu atmosfera familiei Laurei, cu tradițiile specifice, cu ritualurile, muzica ori vinul. În ritmul său, scenariul deslușește un număr vast de personaje și conturează conexiunile dintre acestea. Este un adevărat păienjeniș de rude, prieteni, relații prin care spectatorul sesizează că, în tinerețe, Laura și Paco au format un cuplu. Va deveni tot mai evident că, în interiorul acestui nucleu, toți membrii familiei și apropiații au o poveste de spus și un secret de apărat. Secrete pe care, de altfel, toată lumea le cunoaște, într-un fel sau altul.
Dispariția fiicei Laurei, Irene, răpită de necunoscuți din casa părintească, în mijlocul petrecerii, o pană de curent, o ploaie torențială vor crea premisele apariției tensiunii care va cuprinde toată familia. Filmul se transformă într-o veritabilă drama/mystery și secretele încep să se dezvăluie.
Imaginea este bogată și dezvăluie o frumusețe aparte, responsabil fiind José Luis Alcaine, preferatul lui Pedro Almodovar.
Trebuie notată naturalețea interpretării lui Cruz și Bardem, cărora rolurile le sunt croite cu meșteșug. De asemenea, Ricardo Darin, fermecătorul actor protagonist din El secreto se sus ojos (2009), completează o tripletă de actori aleasă cu multă inspirație de Farhadi.
Filmul spune povestea unei familii, o spune într-o notă încântătoare, opune spectatorului mister și final neașteptat. Până la urmă, într-un peisaj idilic, într-o familie cu rădăcini și tradiții, în mijlocul unor oameni cumsecade și cumpătați, răutatea și ura pot câteodată să cotrobăie în sufletele oamenilor și în trecutul lor și să ivească secrete adânc îngropate care provoacă durere și regret.
Regie: Asghar Farhadi
Scenariu: Asghar Farhadi
Actori: Penélope Cruz, Javier Bardem, Ricardo Darín
Unde poate fi vizionat Todos lo saben: