Tini Zabutykh predkiv (Sergei Parajanov, 1965)

O experienţă cinematografică unică, de neuitat, apelând în egală măsură la impact vizual, simbolistică şi tradiţii etnografice.

recenzie de film Tini Zabutykh predkiv

Puţine filme reuşesc să impresioneze la fel de mult atât în plan vizual cât şi în plan ideatic precum o face creaţia regizorului rus de origine armeană Sergei Parajanov, Tini Zabutykh predkiv (Umbrele strămoşilor uitaţi).
Adaptare după un roman inspirat dintr-o legendă carpatină, pelicula lui Parajanov are un impact năucitor asupra spectatorului: mit, folclor, vrăjitorie, omenesc, teluric şi supranatural, toate acestea se intersectează şi se întrepătrund într-o poveste mai bogată în sensuri decât poate părea la prima vedere.

Încă de copil, tânărul Ivan (interpretat de Ivan Mikolaychuk) se confruntă cu o tragedie: tatăl său este ucis de un potentat al locului, pe care îl sfidase într-o biserică.
(Anterior, micul Ivan, după ce privise una dintre picturile din biserică, îşi întreabă tatăl: Satan e puternic? Tatăl îi răspunde: Satan nu are nicio putere şi de fapt nici nu există într-o biserică – el trăieşte în lumea oamenilor). Adică oamenii îi dau putere diavolului prin acţiunile lor, izvorâte din micime, invidie, ură, arivism, dorinţă de răzbunare.
Că este aşa şi nu altfel o va dovedi chiar scena în care tatăl lui Ivan este ucis, urmată de blestemele aruncate de mama copilului asupra întregii familii a asasinului.
Foarte tânărul Ivan îşi găseşte însă uitarea în iubire, alături de Marichka (Larisa Kadochnikova), care aparţinea familiei celui care declanşase nenorocirea.
Pentru puţin timp însă, pentru că, atinsă de blestem, fata se va îneca într-un râu.

Parajanov trece de la cadrele naturale superbe la cântece populare şi invocaţii, de la focalizarea pe razele soarelui sau pe apă la figurile uneori contorsionate ale eroilor aflaţi în căutarea propriilor destine. E o poveste plină de viaţă, cu impact vizual extrem de puternic, dar care în acelaşi timp trimite la mit, la misterele existenţei, ale forţelor supranaturale declanşate de dorinţele şi acţiunile omeneşti.

Rămas singur, Ivan va decădea, va deveni tot mai solitar şi neîngrijit, până la apariţia Palagnei (Tatyana Bestayeva), cu care se va căsători. (De remarcat că, într-un mod tragic, Sergei Parajanov şi-a transcris în film o parte din propria poveste: căsătorit prima oară cu Nigyar Derimova, de origine tătară, a trecut prin suferinţa pierderii conosartei, asasinată chiar de apropiaţii ei, din motive etnico-religioase – se convertise la ortodoxie pentru a se putea căsători cu S. Parajanov. Cinci ani mai târziu, regizorul s-a recăsătorit cu Svetlana Tscherbatiuk, cu care a avut un băiat, Suren Parajanov).
Lui Palagna şi Ivan nu li s-au născut copii, astfel încât femeia va implora divinitatea să devină fertilă, însă va recurge la un ritual, perpetuând astfel influenţa miticului/vrăjitoriei asupra destinului nefericitului Ivan.

Uneori, Parajanov prezintă imagini religioase sau se opreşte cu camera pe mielul simbolizând nevinovăţia, pentru a trece apoi la o adevărată dezlănţuire a iadului declanşată de păcatele şi patimile omeneşti.

”Umbrele strămoşilor uitaţi” oferă privitorului o experienţă cinematografică unică, de neuitat, apelând în egală măsură la impact vizual, simbolistică şi tradiţii etnografice. Etapele existenţei omeneşti – naşterea, maturizarea, căsătoria, moartea – sunt surprinse de cineast într-o sumă de instantanee ce vorbesc despre tradiţii ce par demult apuse, în egală măsură cu referiri la misterul devenirii.

Regie: Sergei Parajanov

Scenariu: Sergei Parajanov, Mikhaylo Kotsyubinsky (roman)

Actori: Ivan Mikolaychuk, Larisa Kadochnikova, Tatyana Bestayeva

Previous post The Rite (Mikael Håfström, 2011)
Next post Rope (Alfred Hitchcock, 1948)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!