Un film clasic impregnat de atmosfera unei legende vechi din Laponia, veritabil precursor al fantasy-urilor cu vampiri moderne.
Peisajele înghețate ale Laponiei și folclorul vechi constituie cadrul perfect pentru această poveste de groază, The White Reindeer, în care o tânără fată ”nu știa că s-a născut vrăjitoare”, după cum ne asigură cântecul din debutul filmului. Completat de imaginile în care mama eroinei acestei pelicule finlandeze înaintează prin zăpadă, urmată îndeaproape de lupi. Tonul rău prevestitor al primelor imagini este înlocuit de zăpada luminată de soare, de bucuria înaintării cu sania trasă de reni.
După nuntă, Pirita (fata ajunsă la maturitate) începe să se simtă tot mai neglijată de soțul prea ocupat și prea obosit ca să-i acorde atenția cuvenită. Ca atare, apelează la serviciile unui șaman, care îi oferă o poțiune pentru a o face irezistibilă, însă totul va veni cu un preț teribil. După un ritual, fata trebuia să ofere ca sacrificiu idolului de piatră prima ființă vie pe care o va întâlni pe drumul de întoarcere. Iar prima ființă vie va fi un nevinovat pui de ren, a cărui sacrificare va atrage consecințe nebănuite.
Magia, obiceiurile vechi și ritualurile își vor da mâna pentru a crea o poveste terifiantă: chiar șamanul se va înspăimânta de femeia din fața sa, pe care o va recunoaște drept ”vrăjitoare”.
Femeia va fi teribil de atrăgătoare pentru sexul opus, dar va fi posedată de un spirit malefic și va deveni însetată de sânge, ucigându-și partenerii.
Localnicii vor să suprime renul alb care fusese urmărit de prima victimă a Piritei, considerându-l vinovat de morțile din Valea blestemată (între timp, ajunseseră la două). Dar nu știau că pericolul vine din altă parte… (sau, mai bine zis, că era vorba de o deghizare).
Interesant este că, deși filmul regizat de Erik Blomberg nu emite mari pretenții de mizanscenă artistică în prima parte (fiind însă realizat decent și fără violență explicită inutilă), surprinde foarte bine specificul vieții localnicilor (peisajele sunt feerice și obiceiurile veridic redate), iar pe măsură ce se apropie de final crește în valoare.
De asemenea, atrage atenția și următorul aspect: Pirita acționează mânată de un instinct și va sfârși victimă tot unei laturi instinctuale, fiind posedată de forțele întunericului. Fără acea latură animalică din om nu s-ar fi întâmplat nimic și povestea ar fi rămas una banală, desfășurată în mijlocul unei naturi primitoare în care domneau inocența și liniștea. Așa însă, avem de-a face cu un pact de aceeași sorginte cu cel faustian: indiferent că e vorba de nemurire sau de iubire terestră, orice înțelegere cu forțele întunericului va duce la un final tragic.
Spre sfârșit, Pirita imploră totemul de piatră să o elibereze de blestem, de vrăjitorie, dar răul fusese deja făcut, iar deznodământul era inevitabil.
Veritabil precursor al fantasy-urilor cu vampiri moderne, The White Reindeer, realizat în alb-negru, nu are, desigur, efecte speciale și, după cum spuneam, nu excelează nici prin scene violente (inspirată alegerea lui Blomberg de a sugera mai degrabă decât de a șoca), dar punctează decisiv la alte capitole: redarea atmosferei unei legende nordice captivante și relevarea adevărului că, odată ce te închini unei entități supranaturale negative, destinul îți este pecetluit.
Regie: Erik Blomberg
Scenariu: Erik Blomberg, Mirjami Kuosmanen
Actori: Mirjami Kuosmanen, Kalervo Nissilä, Åke Lindman
Unde poate fi vizionat The White Reindeer:
