The Shining (Stanley Kubrick, 1980)

Un clasic al filmelor de groază, ecranizare nu foarte fidelă a romanului omonim al lui Stephen King, dar remarcabil pusă în scenă și cu un efect asupra privitorilor care a rezistat deceniilor.

Film-Must-See

recenzie de film The Shining, Stanley Kubrick

În acest clasic al genului horror (deşi, poate, mai corectă ar fi clasificarea ca thriller cu elemente horror), Kubrick reuşeşte, în primul rând, să pună în scenă o poveste fascinantă (ecranizare după Stephen King), folosind cu precădere introducerea unor elemente obsesive (interiorul sinistru şi labirintic al Hotelului Overlook, apariţiile fantomatice ale surorilor gemene, misterioasa cameră 237) care se repetă, fără însă să plictisească, intriga filmului aducând mereu câte un element în plus. 
Este adevărat, filmul lui Kubrick respectă doar parțial originalul, motiv pentru care și-a atras multe comentarii negative, dar – spre deosebire de anumite ecranizări care fac mai mult rău decât bine – consider că nu îi face un deserviciu.

 Dacă povestea imaginată de Stephen King s-ar fi rezumat la drama unui cap de familie care are sentimente şi atitudini contradictorii faţă de familia sa şi chiar faţă de el însuşi, poate că ar fi fost o poveste obişnuită, deşi nu una simplă. Dar felul în care este prezentat Hotelul Overlook şi stafiile sale, modul în care forţele răului care bântuiau acest hotel pun stăpânire, treptat, subtil, dar necruţător pe scriitorul Jack Torrance, ce oscila între drama unei nerealizări (în pofida talentului), dependenţa de alcool, deşi se luptase cu ea ani întregi, şi sentimentul că tocmai acolo, la Overlook, ar putea da naştere creaţiei vieţii sale (King sugerând indirect că arta cere sacrificii), descrierea plină de inspiraţie a halucinaţiilor cărora le cădeau pradă şi tatăl, şi fiul, alternând cu realitatea, prezentarea “strălucirii”, toate acestea fac din The Shining o adevărată capodoperă.

Explicarea fenomenului numit „Strălucirea”, ce are loc în partea introductivă, este de asemenea magistrală. Tema principală este o incursiune în lumea paranormalului, a fenomenelor misterioase, apoi chiar posedarea căreia îi cade victimă scriitorul Jack Torrance, aflat în căutarea inspiraţiei şi încercând să rezolve şi o criză conjugală (Jack Nicholson, în rolul principal, are o interpretare de excepție). Blestemul Hotelului Overlook pune treptat stăpânire pe el, deşi fusese avertizat asupra trecutului sumbru şi însângerat al acestuia încă înainte de a-şi începe strania aventură. Remarcabilă întâlnirea lui Torrance cu (stafia lui) Grady, fostul îngrijitor care-şi ucisese familia în urmă cu mulţi ani.

Finalul romanului rezolvă multe dintre conflicte prin distrugerea hotelului şi prin moartea lui Jack, dar ceea ce m-a frapat a fost că nu seamănă deloc cu cel din ecranizarea făcută de Kubrick. Ecranizare care este relativ fidelă romanului în prima parte, deşi nu reuşeşte să-i redea toată complexitatea, însă diferă substanţial tocmai la sfârşit, când mai multe elemente din carte nu apar deloc (sau chiar apar modificate) în film. De exemplu, Jack Torrance moare, dar nu îngheţat în zăpadă, Dick Hallorann scapă şi rămâne împreună cu soţia şi copilul scriitorului, iar fotografia din arhivele hotelului în care ar apărea şi Jack (element ce contrazice orice logică) este inexistentă în romanul lui King. Poate că e o viziune interesantă, dar având în vedere că Jack nu trăia atunci, ar fi putut fi doar spiritul său, încarnat într-un alt trup, cu un alt chip. 

Per ansamblu, este un must-see al genului groază/thriller, cu o acțiune și o atmosferă mult peste cea întâlnită în unele producții de gen, care se limitează doar la violență vizuală și elemente-șoc nu întotdeauna inspirat introduse.

Regie: Stanley Kubrick

Scenariu: Stephen King (roman), Stanley Kubrick

Actori: Jack Nicholson, Shelley Duvall, Danny Lloyd

Unde poate fi vizionat The Shining: