O dramă modernă cu unele elemente suprarealiste, o peliculă în care credința, vrăjitoria și pasiunea carnală se îmbină pentru a da un ansamblu inedit.
Un tânăr (Darkly Noon, interpretat de Brandon Fraser) rătăcește printr-o pădure, făcând eforturi evidente pentru a-și păstra echilibrul. În cele din urmă, se prăbușește la pământ și își pierde cunoștința.
Este descoperit și salvat de un altul care se afla la volanul unei mașini, care îl conduce la o mică proprietate aflată în inima pădurii. Acolo locuiau Callie (Ashley Judd) și Clay (Viggo Mortensen), un cuplu care trăia departe de oraș.
De aici începe o întreagă poveste, întinsă pe parcursul mai multor zile (douăsprezece). E drept, decorul este simplu, iar personajele puține – și totuși regizorul Philip Ridley va reuși să creeze o tensiune dramatică remarcabilă.
Darkly, care își pierduse părinții, avea asupra sa o Biblie. Callie afirmase mai devreme, într-o discuție cu șoferul, care aspira să devină scriitor, că ”Dumnezeu glumește tot timpul”.
O temă pentru un potențial conflict – însă nu unul mai puternic decât cel declanșat de atracția pe care Darkly începe s-o simtă, treptat, față de gazda sa, o tânără femeie extrem de atrăgătoare. O atracție care va aluneca, încet, aproape către nebunie.
Darkly și ai săi fuseseră persecutați, acolo unde trăiseră, de concitadini – care nu priveau cu ochi buni apartenența lor la un cult religios. Ba mai mult, părinții îi fuseseră uciși din pricina asta, iar el fugise. Callie îl ascultă cu înțelegere și are grijă de el, dar încă de la început se arată provocatoare – să fie vorba de un joc?
Rămasă singură cu tânărul rătăcit, Callie vorbește tot timpul despre pasiunea sa față de Clay, dar oare nu era evident că deja Darkly și Clay deveniseră rivali, dorind aceeași femeie? De altfel, Clay (care era surdo-mut) se întoarce acasă exact când dorința tânărului rătăcit pentru Callie atinsese paroxismul.
Intriga pare simplă – și totuși, este ceva în acest film care îl face deosebit, îl ridică deasupra statutului unei drame banale. În plus, pe măsură ce se apropie de final, apar elemente care fac intriga mai complicată. Simți cum tensiunea crește în permanență, ești avertizat că la un moment dat ”bomba” va exploda. Numai că nu știi când și de cine va fi detonată.
Callie avea o înfățișare și un șarm care o făceau să pară perfectă – însă chiar există o astfel de perfecțiune terestră fără niciun truc? (Darkly va afla câte ceva despre acestea de la o femeie care vâna în pădure. Însă atât aceasta, cât și Callie se vor acuza reciproc și îi vor prezenta tânărului versiuni diferite).
”E vina mea? E ceva ce eu am făcut?”, se întreabă Callie atunci când lucrurile încep să scape de sub control, însă retorica sa era, evident, una duplicitară. ”Privește, dar nu atinge” era jocul său preferat.
Iar lucrurile vor scăpa rău de tot de sub control, fiindcă Darkly, oricât de devotat Scripturii ar fi fost, avea și el un orgoliu de bărbat care nu putea fi călcat la infinit în picioare. Cât va fi o așa-zisă misiune divină și cât va fi furie dezlănțuită a cuiva umilit prea mult timp – rămâne de văzut.
Spectatorul este invitat să intuiască, să completeze după bunul plac mica șaradă propusă de Ridley. Era Callie ispita trimisă de diavol pentru a-l deturna pe Darkly de la drumul său? Sau în acesta zăcea, la rândul său, un demon?
Sigur, nu e un film perfect, mai are și mici părți comerciale, e practic o peliculă necunoscută marelui public, dar este o punere în scenă interesantă a unei drame moderne cu unele elemente suprarealiste, o dramă care se consumă acum, dar pare a-și avea sorgintea în vechile tragedii.
Actorii se achită excelent de sarcină, iar coloana sonoră este foarte potrivită.
Regie: Philip Ridley
Scenariu: Philip Ridley
Actori: Brendan Fraser, Ashley Judd, Viggo Mortensen
