Un film care a supraviețuit propriei sale epoci și a demonstrat că este unul dintre cele mai valoroase făcute vreodată.
Scenariul, adaptat după romanul lui Davis Grubb, este semnat de James Agee, unul dintre scenariștii semnificativi de la Hollywood, premiat cu Pulitzer și devenit cel mai important critic de film al anilor 40. Atât romanul lui Grubb cât și filmul au la bază istoria reală a criminalului în serie Harry Powers, executat prin spânzurare în anul 1932 pentru uciderea mai multor văduve și a copiilor lor.
Deși un actor cu o carieră remarcabilă, Charles Laughton a ieșit din zona lui și a făcut pasul către regie, realizând The Night of the Hunter. Din nefericire, din cauza eșecului financiar la lansare și criticii nefavorabile, acesta rămâne singurul film a cărui regie este semnată de Laughton, marele actor de teatru și film fiind dezamăgit de rezultatul muncii sale și refuzând pentru restul vieții să mai ocupe poziția de regizor.
Robert Mitchum interpretează rolul sinistrului “reverend” Harry Powell, un criminal care se servește de slăbiciunile oamenilor cu credință în Dumnezeu de la adăpostul falsei sale profesii și urmărește exclusiv jefuirea celor naivi. Când cineva îi stă în cale, nu ezită să ucidă folosind cuțitul de care nu se desparte niciodată. Arestat pentru furtul unei mașini, Powell devine coleg de celulă cu Harper (Peter Graves), un condamnat la moarte. Harper ascunsese suma de bani uriașă provenită dintr-un jaf într-un loc cunoscut doar de cei doi copii ai lui: John și micuța Pearl. Cu gândul numai la această comoară, Powell așteaptă atât execuția condamnatului cât și propria eliberare din închisoare. Odată ce se vede liber, falsul reverend găsește familia fostului coleg de celulă, seduce întreaga comunitate locală cu meșteșugul vorbelor sale reverențioase și izbutește să se însoare cu văduva lui Harper, Willa (Shelley Winters) care cade astfel în capcana întinsă. Deși doar cei doi copii îl pot conduce la bani, Powell nu izbutește să câștige încrederea lui John, un puști cu fler care descifrează adevăratul nărav al reverendului. Tocmai eșecul de a-l păcăli pe băiețel ori de a-l supune, în egală măsură, îl fac pe Powell să își piardă controlul și să își arate adevărata față. El devine astfel unul dintre cele mai ticăloase personaje din istoria cinematografiei.
Laughton realizează cel puțin trei lucruri remarcabile în pelicula sa.
În primul rând, îl distribuie pe Robert Mitchum în rolul principal, oferindu-i acestuia șansa de a face un rol absolut remarcabil, printr-o interpretare de excepție. Probabil că nu exista niciun actor mai potrivit decât Mitchum pentru această partitură și Laughton a intuit perfect forța lui. Regizorul și-a desăvârșit distribuția având-o la dispoziție și pe Lillian Gish, actriță lansată în era filmului mut, ajunsă la maturitate artistică și perfectă pentru rolul bătrânei evlavioase, binefăcătoare a copiilor orfani.
În al doilea rând, cea mai inspirată alegere a lui Laughton pentru estetica filmului său este directorul de imagine Stanley Cortez, cel care filmase excepționalul The Magnificent Ambersons al lui Orson Welles. Pornind de la ideea construcției filmului în stilul expresionismului german din epoca mută, Cortez filmează în alb-negru, evident, realizând cadre în penumbră și secvențe cu elemente gotice care dau un aer ireal, de veritabilă fantezie vizuală. Compozițiile stilizate ale lui Cortez sunt de excepție, imprimând atât o atmosferă bizară (în secvențele din călătoria celor doi copii pe apă, în care întâlnesc broaște și pânze de păianjen) cât și momente de tensiune macabră (lumina felinarului care proiectează umbra gigantică care îi îngrozește pe copii). Cea mai spectaculoasă realizare din punct de vedere vizual este secvența văduvei Winters aflată la volanul mașinii sale, pe fundul râului, cu gâtul despicat și părul unduit de curenți, aidoma algelor din jur.
În al treilea rând, Laughton își asumă un potențial risc prin abordarea nouă pe care o are în realizarea filmului la nivelul anilor 50: își plasează povestea în timpul depresiunii economice și construiește o satiră caustică, cu note umoristice la adresa societății americane a vremii care se lăsa manipulată intens de propria credință creștină. Foarte interesantă imaginația regizorului care inserează elemente pamfletare într-o structură de film thriller.
The Night of the Hunter a supraviețuit propriei sale epoci, este un film-școală pentru generații de cineaști și are încă forța de a impresiona, fiind unul dintre cele mai valoroase filme făcute vreodată. Deși Laughton nu a mai regizat niciodată, acest unicat realizat de un actor britanic de teatru și film a stabilit noi repere în cinematografia americană.
Regie: Charles Laughton
Scenariu: James Agee, Davis Grubb (roman)
Actori: Robert Mitchum, Shelley Winters, Lillian Gish
Unde poate fi vizionat The Night of the Hunter:
