The Many Saints of Newark (Alan Taylor, 2021)

Pentru fanii The Sopranos, un film cu o misiune imposibilă, care stagnează la rang de film cu mafioți, mediocru și inofensiv.

recenzie de film The Many Saints of Newark

Când creezi orice are legătură cu The Sopranos te sabotezi singur de la bun început. Asta nu a înțeles David Chase, creatorul serialului The Sopranos, când a început să lucreze la The Many Saints of Newark, un film care prezintă evenimentele din tinerețea membrilor clanului Soprano. Măreția, frumusețea, umorul, ironia și contextul în care a apărut The Sopranos sunt de neegalat și orice încercare de a continua serialul sau de a-i prezenta trecutul este sortită eșecului pentru că materialul original se mulează la fix pe un moment al culturii americane/mondiale și al unei mentalități demult apuse.

Din punct de vedere narativ, filmul se focusează pe Dickie Moltisanti (Alessandro Nivola), misteriosul tată al lui Christopher Moltisanti, prințul imperiului Soprano. Vedem astfel membrii familiei eponime, atât cei de sânge (Tony Soprano în ipostaza de adolescent, Livia Soprano tânără, Johnny Boy Soprano proaspăt ieșit din închisoare) cât și cei prin alianță (Paulie, Silvio, Carmela sau Big Pussy). Așadar, filmul nu îl are în prim plan pe Tony Soprano (spre dezamăgirea mea și a altor iubitori ai serialului), ci pe oamenii din jurul său care l-au format. Istoria familiei Soprano și a mafiei italiene din New Jersey se întrepătrunde cu revoltele din Newark din 1967, un subplot total lipsit de scop și de noimă în toată povestea familiei Soprano. Narativ vorbind (și din punct de vedere al poveștii, scoasă din contextul serialului original) filmul stagnează la rang de film cu mafioți, mediocru și inofensiv dar care apare ca revoltător când te gândești că aceleași minți briliante care au lucrat la serialul The Sopranos nu au putut să se ridice mai sus decât acest film.

David Chase pornește cu stângul în întreaga călătorie a acestui lungmetraj. The Sopranos și-a câștigat notorietatea datorită perioadei lungi de desfășurare. Materialul original a avut la dispoziție 8 ani să evolueze, să arate de ce este în stare, să se metamorfozeze dintr-o poveste simplă și extraordinar de comună despre mafia italiano-americană, într-o adevărată operă de artă care trece mult de pragul inițial și devine o analiză complexă și originală a psihicului omenesc, o scrisoare de dragoste adresată psihologiei și filozofiei și un omagiu adus marilor clasici (Martin Scorsese, Francis Ford Coppola și David Lynch, să numesc doar câteva dintre marile influențe). Filmul The Many Saints of Newark, pe de altă parte, are la dispoziție doar 2 ore să prezinte niște evenimente absolut esențiale ale serialului (geneza lui Tony Soprano, relația sa cu părinții și surorile lui, viața lui Dickie Moltisanti și moartea acestuia), lucru la care, evident, eșuează. De la sine înțeles este faptul că narația pare foarte grăbită, evenimentele par mai mult sudate împreună decât că se contopesc de la sine și întregul proiect pare mai mult făcut din dorința de a face bani de pe urma fanilor devotați ai serialului decât de a contura o poveste clară și detaliată a unor fapte care au dat naștere uneia dintre cele importante seriale de televiziune. David Chase pare că își încalcă propriile promisiuni prin faptul că aduce completări și umple goluri ale serialului, goluri care au fost lăsate neastupate în mod intenționat. Una dintre cele mai atrăgătoare calității ale The Sopranos a fost aura de mister care învăluie întregul serial și pe care Chase, în mod eroic, o păstrează până în ultima secundă a ultimului episod. Prin The Many Saints of Newark, acesta însuși se dezice de tot ce a clădit până în momentul de față și pare că își tratează publicul ca pe niște copii confuzi care au nevoie de îndrumare și răspunsuri.

Ray Liotta, Vera Farmiga, Alesandro Nivola, John Bernthal și Corey Stoll își joacă foarte profesionist rolurile date. Cei ce interpretează versiunile mai tinere ale personajelor din serial par că reușesc să evoce spiritele și esența care le-au definit pe acestea în timp ce personajele apărute în premieră în acest film se potrivesc destul de bine epocii și caracterului The Sopranos. Excepție fac actorii care îi interpretează pe tinerii Paulie, Silvio și Big Pussy care își joacă rolurile atât de exagerat încât par că imită personajele în cadrul unui joc, nu în ansamblul unui film. Este de menționat aici Michael Gandolfini, fiul răposatului James Gandolfini (originalul Tony Soprano), care îl interpretează pe tânărul Tony Soprano și care, deși nu reușește să interpreteze rolul cu aceeași intensitate și magnitudine ca tatăl său (în apărarea sa, materialul nici nu cere așa ceva), reușește să atingă esența personajului Tony Soprano, și nu îi pătează reputația.

În concluzie, filmul The Many Saints of Newark are o misiune imposibilă, iar faptul că, în mare parte, eșuează nu este de mirat. Pentru cei ce caută un film despre mafia italiană, The Many Saints of Newark nu este o alegere foarte inspirată, însă pentru fanii The Sopranos faptul de a-i vedea pe protagoniștii serialului în tinerețea lor și de a observa relațiile și evenimentele care au dat startul serialului este un motiv destul de bun pentru a viziona acest film și de a trece cu vederea peste scăpările sale.

Regie: Alan Taylor

Scenariu: David Chase, Lawrence Konner

Actori: Alessandro Nivola, Leslie Odom Jr., Vera Farmiga

Previous post Le genou de Claire (Éric Rohmer, 1970)
Next post Hævnen (Susanne Bier, 2010)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!