The Last Picture Show (Peter Bogdanovich, 1971)

Peter Bogdanovich transformă melancolia și singurătatea tinerilor dintr-un oraș-fantomă într-un metaforic plâns amar amestecat cu un surâs dulce.

Icon-Must-See

recenzie de film The Last Picture Show, Peter Bogdanovich

Recent a murit Peter Bogdanovich, un regizor pionier, iubit și celebrat pe tot mapamondul cinematografic.
The Last Picture Show este unul dintre cele mai spectaculoase filme pe care le-am trăit vreodată. Spun trăit și nu văzut pentru că filmul este din toate punctele de vedere o capodoperă veritabilă, un magnum opus al filmului american, o scrisoare de dragoste adresată tinereții, îmbrăcată într-un voal negru de melancolie, tristețe și nostalgie.

Filmul, din punct de vedere narativ, este unul simplu. Urmărește viețile banale ale unor tineri dintr-un orășel texan uitat de lume și de timp. Peisajul (lipsit de culori, regizorul a ales să filmeze toată pelicula în alb-negru) este sterp, nemișcat și prăfuit, la propriu și la figurat. Penetrând monotonia orașului, viața tinerilor apare la început ca un strop de lumină, dar mai târziu își pierde culoarea și cade pradă timpului, parcă inexistent. Adolescenții își petrec timpul în feluri diferite, dar tipice vârstei. Alcoolul, sexul, filmele și bătaia de joc sunt activități zilnice pentru protagoniști, activități în mod normal inofensive, dar care primesc aici o notă puternică de cinism.
Filmul are o construcție foarte simbolică și aș vrea aici să mă opresc la două scene-cheie. Prima scenă are loc la jumătatea filmului, când Sonny (Timothy Bottoms) alături de amicii săi îl duc pe Billy (Sam Bottoms), un puști inofensiv și neajutorat, la o prostituată locală pentru a-și pierde virginitatea. Deși pierderea virginității este un pas care preocupă aproape toate personajele tinere, acest moment este unul tragicomic. Din perspectiva băieților mai mari, este hilar felul în care bietul Billy nu cunoaște mai nimic despre sex și ajunge să fie respins de prostituată, însă din perspectiva tatălui lui Billy, acesta este un gest deplorabil. Conflictul îi afectează prea puțin pe băieți, cu excepția lui Sonny, care pare să se simtă jenat și plin de remușcări. Evenimentul nu prea mai este amintit de-a lungul filmului însă se leagă de final, cu a doua scenă la care vreau să mă opresc. În ultimele momente ale filmului, Billy este lovit mortal de un camionagiu care nu îl observă când mătura strada. Oamenii legii ai orașului se situează de partea agresorului, dându-i dreptate și chiar empatizând cu acesta. Printr-un gest sfâșietor, Sonny răbufnește din cauza nepăsării lumii și târăște corpul neînsuflețit al sărmanului Billy pe șoseaua prăfuită, la adăpost. Același Billy, nu de mult o victimă neputincioasă a glumelor băieților, este acum un martir pentru Sonny, capul răutăților. Odată cu moartea sa, începe sfârșitul pentru micul oraș: unii băieți pleacă la război, fetele se căsătoresc, cinematograful (pulsul orașului) se închide și pare că orice a fost cândva frumos și plin de viață este acum o victimă a timpului care, necruțător, îngheață veșnic orașul-fantomă Anarene.

Distribuția este formată din nume mari ale cinematografiei: Jeff Bridges, Cybill Shepherd, Ben Johnson și Ellen Burstyn, printre alții, își joacă rolurile cu o măiestrie deosebită, totul sub îndrumarea migăloasă a lui Peter Bogdanovich care face dintr-un oraș-fantomă un metaforic plâns amar amestecat cu un surâs dulce.

Regie: Peter Bogdanovich

Scenariu: Larry McMurtry, Peter Bogdanovich

Actori: Timothy Bottoms, Jeff Bridges, Cybill Shepherd

Previous post The Monopoly of Violence (David Dufresne, 2020)
Next post A Short Film About Love (Krzysztof Kieslowski, 1988)

Acesta este locul pentru sugestii, întrebări, proiecte, colaborări sau campanii! Scrie aici orice idee ai și vom intra în contact! Mulțumim!