Unul dintre filmele mari ale secolului trecut despre viață și moarte, interpretare a destinului și introspecție, istorie și fatalitate.
Bazat pe scrierile lui Bruno Schulz, filmul excentricului regizor polonez Wojciech Jerzy Has prezintă povestea unui bărbat care vizitează după mulți ani sanatoriul pe care îl frecventase tatăl său, între timp trecut în neființă.
Decorurile din trenul cu care a pornit în această bizară călătorie, ca și cele din preajma și din interiorul sanatoriului sunt lugubre, demne de scrierile lui E.A. Poe sau de unele filme de groază, anunțând încă din start intenția de a purta spectatorul într-un voiaj pe jumătate oniric, pe jumătate real, straniu și fascinant deopotrivă.
Întâmpinat de un doctor misterios și de o asistentă atrăgătoare care i se adresa în șarade, eroul lui Has pare a porni într-o călătorie pe un tărâm pe care nici el nu îl cunoaște, dar încearcă să-i descifreze tainele. Pe parcurs își întâlnește ambii părinți – tatăl, aflat la început într-o stare vegetativă, dar care, după cum îl asigură medicul, încă nu murise, apoi revenindu-și, și mama, care pare a pierde noțiunea timpului și vrea să îl trimită din nou la școală.
Cei internați acolo sunt în căutarea divinității și mai ales a sensurilor ascunse ale relației lui Dumnezeu cu omenirea, deși totul era văzut de foarte de jos, de pe un Pământ care pare a avea mai degrabă tangențe cu Infernul. O viziune oarecum similară cu cea întâlnită în unele pelicule ale lui Bergman. Situat într-un cadru spațio-temporal incert, ospiciul (care este locul în care poposește bărbatul) este un pretext pentru un fel de incursiune inițiatică în propriul trecut, pendulând între două lumi. Întreaga istorie a omenirii este o poveste învăluită în mister, ca și existența umană. Viața se desfășoară într-un labirint în care ne rătăcim chiar pe parcursul propriei vieți, întrebările sunt prea multe, certitudinile – prea puține.
”Odă” a nebuniei umane și periplu ambiguu într-un microunivers al întrebărilor rămase fără răspuns, The Hourglass Sanatorium este un film care cucerește amatorii genului prin spontaneitate, improvizație și viziune tragicomică asupra existenței.
Veți găsi de toate în The Hourglass Sanatorium: eros și moarte, tragedie și un pic de comic în doza necesară, mister și ambiguitate. Un melanj perfect despre existența umană, văzută și prin prisma obișnuitului, dar mai ales prin raport cu transcendentul. Barierele spațio-temporale sunt, pe alocuri, complet anihilate.
Cel mai mare efect în această peliculă neconvențională îl au decorurile fabulos alese și construite, precum și senzația de incertitudine, de pășire în necunoscut, care după părerea mea fac aproape 90% din film. Uneori spectatorul se simte ca într-un ”vis în vis”, proiectat pe ecran.
Unul dintre filmele mari ale secolului trecut despre viață și moarte, interpretare a destinului și introspecție, istorie și fatalitate, pus în scenă excepțional de Wojciech Has și interpretat impecabil de actori. Muzica este semnată de Jerzy Maksymiuk.
Regie: Wojciech Has
Scenariu: Wojciech Has, Bruno Schulz
Actori: Jan Nowicki, Tadeusz Kondrat, Irena Orska
