The Giver (Phillip Noyce, 2014)

O distopie cu tentă SF care ridică probleme fundamentale despre lecţiile existenţei şi eradicarea răului din om.

recenzie de film The Giver, Phillip Noyce

Întotdeauna am agreat temele distopice, creaţiile care te duc “cu un pas înainte” şi încearcă să-ţi demonstreze ce s-ar întâmpla dacă omul s-ar depersonaliza sau dacă anumite însuşiri profund umane ar fi anulate sau interzise. (De exemplu, Equilibrium e un film ceva mai dur, dar The Giver apelează la alte mijloace pentru a arăta cam acelaşi lucru). 

Tânărul Jonas (Brenton Thwaites) e ales ca Receptor pentru transmiterea amintirilor, şi astfel descoperă o lume nouă, fascinantă, vie, plină de peisaje feerice, de emoţii, care îl atrage ca un magnet – o lume cu rădăcini aflate însă în trecut, nu în viitor. The Giver e un fel de fabulă distopică cu mici tente SF care vă va captiva, cu siguranţă. Mă pregăteam să spun, pe la jumătatea filmului, că îi lipseşte un plus de conflict, dar modul în care Jonas descoperă şi Răul din trecut, nu numai Binele, revelaţie care aruncă o altă lumină asupra justeţii sau injusteţii tratamentului la care era supus e foarte bine conceput de realizatorii filmului. O a doua descoperire, că în lumea în care trăia nu dispăruse ceea ce s-ar putea numi crimă, şi care duce la revolta sa, survine cam abrupt, dar e în fond logică, fiindcă filmul nu putea să “pledeze” pentru eradicarea sentimentelor. 

Filmul nu este excepţional realizat artistic, dar te provoacă la o meditaţie esenţială: dacă vrei să elimini Răul suprimând emoţiile, tot ceea ce este profund şi specific uman, printr-un ”tratament” aparte, vei putea obţine rezultatul dorit? Se pare că nu.
Din păcate, răul din om nu este ca o gripă care poate fi tratată cu o aspirină sau cu un antibiotic. Este ceva ce sălăşluieşte înăuntru, însă nu poate fi cizelat/eliminat decât prin experienţe şi lecţii de viaţă în urma cărora fiecare trebuie să înţeleagă ceva despre existenţă, semeni şi altruism. Este adevărat că uneori aceste experienţe se dovedesc a fi prea dure, traumatizante, ceea ce nimeni nu doreşte, însă deocamdată nu există o altă cale prin care individul să se convertească la bine, să schimbe în interiorul său ceva din şi prin propria voinţă.

Finalul e aproape de capodoperă, personal l-aş fi făcut mai tragic, dar pelicula în ansamblul ei e cu certitudine una deosebită, care nu trebuie ratată. Are un mesaj extrem de puternic care e redat emoţionant.
Nu este un film al interpretărilor de excepţie, totuşi remarcăm prezenţa în distribuţie a unor nume ca Meryl Streep şi Jeff Bridges (poate cel mai convingător dintre roluri).
Este o realizare cinematografică având şi plusuri, şi minusuri, dar din punct de vedere al mesajului transmis şi al problematicii ridicate nu poate primi alt calificativ decât cel maxim.

Regie: Phillip Noyce

Scenariu: Michael Mitnick, Robert B. Weide, Lois Lowry (roman)

Actori: Jeff Bridges, Meryl Streep, Brenton Thwaites, Alexander Skarsgård, Katie Holmes