Nu este uşor să accepţi ceva ce trebuie să se întâmple.
În Orientul arid imaginea unei fântâni asociate unui copac era simbolul vieţii. Apa şi vegetaţia erau atât combustibilul cât şi expresia acelui fenomen straniu numit viaţă.
The Fountain asociază în mod fericit metafora vieţii de cea a copacului ca punte dintre existenţe, dintre sentimente, dar şi legătura între viaţă şi moarte.
Cele trei poveşti creionate în cadre diferite se intersectează acut pe traiectoria unei idei evidente de la sine: viaţa nu se materializează cel mai bine în ceva, ci în cineva.
Povestea doctorului, a conchistadorului, dar şi a celui care va deveni mai târziu Primul Tată este de fapt aceeaşi: oricine va căuta sursa vieţii într-un obiect, fie el şi unul extraordinar, va eşua într-un final.
Fântâna vieţii este prezenţa umană din apropiere care conferă consistenţă şi alimentează cu vitalitate existenţa celor trei mai sus amintiţi.
Din punct de vedere artistic, filmul este o combinaţie reuşită de contraste: cadrele sumbre de la început cu albul zăpezii de după moartea soţiei, planul real cu cel fantastic, liniştea şi muzica devenită amprentă sonoră.
Simplificînd povestea aş putea spune că viaţa adevărată se trăieşte şi nu se construieşte. În timp ce doctorul caută soluţii miraculoase şi consumă toată energia pentru acestea, ignoră viaţa ce-i rămăsese de trăit alături de soție. Atunci când ești consumat de obsesie, nu mai trăiești pe deplin povestea, nu mai ești personajul plin de pasiune.
Nu este uşor să accepţi ceva ce trebuie să se întâmple, nu este uşor nici să vezi cum cea mai dragă persoană se stinge ca ultima picătură de viaţă din tine însuţi.
Lupta pentru viaţă devine, la un moment dat, resemnare. Viața este acceptată odată cu dispariţia fricii şi a credinţei că putem opri moartea. Sfârșitul nu este o boală. Izzi (Rachel Weisz) îi oferă caietul soţului ei să completeze ultimul capitol al poveştii.
Sunt câteva secvenţe în film pentru care acesta merită revăzut cu atenţie: inelele de pe trup ca simbol al aşteptării şi maturizării incomplete acolo unde nu există dragoste, faptul că un om poate trăi prin creaţia lui, când te hrăneşti cu viaţă se poate întâmpla să fii nevoit să devii viaţă şi să te sacrifici, etc.
Pe mine m-a bulversat puţin filmul, stilul lui Aronofsky (Requiem for a Dream, 2000) este inconfundabil. O să mai reflect pe marginea lui ceva timp. Bineînţeles, coloana sonoră trebuie menţionată neapărat pentru că vine ca o completare perfectă a poveştii cu contraste.
Regie: Darren Aronofsky
Scenariu: Darren Aronofsky, Ari Handel
Actori: Hugh Jackman, Rachel Weisz, Sean Patrick Thomas
Unde poate fi vizionat The Fountain:
